m-ai putea bănui că știu umple tăcerea
ca un sfânt într-o noapte neagră
cu bicele de piele ale bunicilor
dinspre tată
că am fost creat mai apoi
și întins peste lume înclinat
dar nimeni nu-și amintește
de o luptă sau aplecare
către sine
ești toate acestea
inspiră și expiră
încet

***

din ce în ce mai slab punctul
care mă lasă în urmă
cunoscându-te
înfășurată
ori înlocuită cu orice cuvânt
potrivit nor
nimic din toate acestea
sete de singurătate
acolo unde nu a existat nici un semn

***

nu-ți pot ierta
felul în care știi să hrănești o tentație
din mână
ca pe o veveriță
poate de aceea am învățat
să ne ascundem
într-o măsură
sau imperfecțiune
bună de ispășit

***