poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2009-07-01 | |
De câte ori intru sub acoperișul peronului din lemn de stejar, vopsit în culoarea amurgului, nările îmi sunt inundate cu arome de abur și cărbune.
Astăzi, o mână de becheri gălăgioși (de seama copilului care am fost) joacă tontoroiul pe traverse mustind de gudronul neiertător al vremii. Așa știu ei să-l aștepte pe moșul Premtz cu drezina lui hodorogită. Drezina veche- un glas dogit de roată și râsete vii. La barieră, șoferi grăbiți pomenesc de mama celui care pitit sub chipiu albastru dă onorul cu fanionul galben, în entuziasmul fluierașilor din degete. Clacsoane aspre- sub priviri agitate copii jubilând. Cu mare veselie mare, coborâm prispa fără balustradă a Căprărețului. Prin viaductul de la Schlucht, intrăm pe poarta Văii Aninei. Aici, pe cei doi versanți defilează cârșii încrâncenate, mereu gata de harță. După ce trecem de cotul țâncului, Marian vântură frunza unui frasin arogant care face umbră păstrăvilor din bulboana muierii. Numai o frunză- păstrăvul dezamăgit ne-arată coada. Intrăm în burta Căprărețului, moș Premtz devine post de prim ajutor pentru picii speriați de bau-baul rostogolit din toți murii unui veac uitat. Muzeu în tunel- glasul roților de tren agățat de zid. Răzbim până la scheletele negre ale morii de apă, abandonată de Ancuța acum o jumătate de veac, când, făcândui-se dor de bărbatul ei, a cerut transferul pentru reîntregirea familiei în grădina cu flori multe din spatele bisericii. După ce gudronăm stâlpii intimidând peștii din scoc, ne pregătim de stânga - împrejur. Organizăm schimburi pentru propulsarea manuală a drezinei, ultimul răcnet în materie de protejare a mediului. O zi frumoasa- dar ca oricare alta are un sfârșit.
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate