Erau împreună de câteva luni, când s-au hotărât să se mute în casa părinților ei.
Aceștia aveau o casă cu etaj, dar locuiau la parter, așa că cei doi s-au mutat sus unde nu-i deranja nimeni.
Într-o sâmbătă seara, iese Diana din baie și îl vede pe T butonând la o combină muzicală. După cutiile și nailoanele împrăștiate prin casă, Diana bănuia că este nouă.
- Ce-i cu asta? întreabă Diana.
- Îți place? A fost o ofertă la Metro, am vrut să-ți fac o surpriză; uite are loc pentru trei dvd-uri, două casete și are și telecomandă, spuse T fericit ca un copil care-și cumpărase o jucărie nouă.
Diana ar fi vrut să-i spună că trebuiau să se sfătuiască amândoi înainte să facă o investiție; ea nu ar fi cumpărat nimic fără să-i ceară sfatul, doar banii erau acum la comun.
Diana nu i-a spus totuși ce gândește; era mulțumită că el este fericit și i-a zis în schimb:
- Este foarte frumoasă combina, îmi place, văd că are o grămadă de reglaje.
După vreo trei luni de conviețuit împreună, T i-a dăruit un inel de logodnă. Diana era în culmea fericirii. Toată ziua dădea din mână, să-l vadă toți și dacă nu observau, le spunea ea.
Vroia să se mărite cu T pentru că îl iubea și își dorea o familie. Îl vedea un băiat liniștit și cuminte, căruia nu îi trebuia prea mult ca să fie mulțumit. Îl admira cât poate să fie de liniștit când urmărea programele la TV.
Își găsise și rochia de mireasă perfectă; scurtă în față până la genunchi. Coronița care ținea voalul era din trandafiri albi. El își alesese un costum dintr-un material foarte fin, a cărui culoare bătea foarte puțin în verzui iar croiul, la modă, îi venea perfect.
Cu o zi înainte de ziua ei de naștere a primit un telefon de la Tali și Nicu, foști colegi de facultate și buni prieteni. Vroiau să vină a doua zi să-i spună la mulți ani.
- T, mâine vin Tali și Nicu, ți-am spus de ei, vor să mă felicite de ziua mea de naștere și să te cunoască, spuse Diana fericită că prietenii ei nu o uitaseră.
- Bine, zise T cu o voce și o față acră, fără să-și ridice ochii din televizor.
Diana nu știa ce să creadă despre acel „bine”, spus pe un ton rece. Avea să afle a doua zi, când T a dispărut înainte de venirea musafirilor și s-a întors seara, cu aceeași față.
Încerca să înțeleagă ce este în mintea lui, de ce a reacționat așa, cu ce i-a greșit atât de grav încât să dispară în cea mai importantă zi, pentru ea, din an. Își aducea aminte, că ea, s-a atașat foarte ușor de prietenii lui și s-a bucurat că au acceptat-o în cercul lor.
- Îmi spui și mie de ce ai plecat? spuse ea, tăindu-l cu privirea.
- Nu sunt prietenii mei; v-am lăsat să discutați de ale voastre, zise T cu răceală în privire și glas.
- Am vrut să-ți fac cunoștință cu ei, vroiau să te cunoască, s-au simțit jigniți că nu ești acasă. Nu te înțeleg, zău, spuse Diana supărată.
- E, ce să spun! Ia mai lasă-mă naibi în pace! urlă el nervos, întorcându-se cu spatele și deschizând televizorul.
Diana se uită la el mută de uimire; nu-i venea să creadă. Pentru că el a tăiat orice punte de comunicare, ea se întreba pe sine cu ce a greșit; ce-o fi în capul lui? dacă el nu-i spunea, n-avea de unde să știe.
Se uita lung la el, în timp ce mânuia telecomanda și își spunea că e o diferență foarte mare între fața pe care o afișa T în lume - simpatic, haios și atrăgătăr - și cum se comporta acasă cu ea și părinții ei. Îi sfida prin indiferența lui; trecea pe lângă ei prin curte și îi saluta scurt și rece, cu o privire de gheață, fără să se oprească măcar o dată să-i întrebe de sănătate. Să se ofere voluntar să-i ajute la ceva treburi prin curte... nici atât.
Prin toate evenimentele care s-au întâmplat înainte de nuntă, îngerul ei păzitor a încercat să o împiedice să facă pasul final. Dar, cu cât erau mai multe obstacole, cu atât Diana se încăpățâna mai tare să-l ia de bărbat.