Motto:
Balamooor, Balamooor, e-aici-ișaaa,
Doar la Mall e, e mâncareee,
E destul, pe săturareee,
Andreeee, e E eeeaaa.
(text cules/venit prin fereastra deschisă; text emis, de pe „șina de bătut covoare”, de către trei copii cățărați pe drăcia aia ...).


Azi, 22 iunie – 2009, pentru Ștefan Doru Dăncuș, în contul unei „POVEȘTI PENTRU GABRIELLA” (ISBN 978-762-415-2; Editura LIMES; Cluj-Napoca, 2009), declar pe proprie răspundere:


...
sunt de acord să scoatem de la index (P.S.-ul!) taxa asta Pusă/Spusă cu suflet de autor: „... Să ne imaginăm că respirația noastră este îngerul nostru și că murind noi, dispare el. Văzută din acest unghi, frumusețea oamenilor ar putea fi imaginația îngerilor oamenilor.”; /p. 5/.

...
pentru că neașteptată scriere în proză este această: „POVEȘTI – pentru – GABRIELLA”, așa cum scrie pe copertă!, pentru că îți întinde pagină de pagină câte o invitație epicureică, bucurie peste care nici măcar accidental nu prea mai dai, dară să mai și cazi cu totul în ea, prin lumea „prozelor de azi”.
iar de te uiți, pe ce spune!, pe neașteptate, autorul:
„ – Știți de ce vă aflați aici.
– Îmi pare rău, nu știu.
– Faceți pe naivul ...
– Citez: „Se apropie vremea ...”
– Este opinia mea.
– Și cine este anexatorul, mă rog? ...”; /p. 81/, dai din opinie-n convingere.

...
așa cum eu, devenit „cerșetor profesionist de proză cu acte în regulă” și dotat cu tot ce trebuie (chef, salivă, degete răsfoitoare, timp discreționar la ’ndemână!), am ajuns, fără probleme, în ADEVÃRATUL FINAL întâmplat autorului /în pagina 132/: „Poetul cu durerile întregii planete în el, a scris; acum, obosit și trist, neras și încercănat ... Aș vrea să întâlnesc pe cineva cunoscut însă pe mine personajele nu m-au căutat niciodată, nici măcar în vis ...”.

...
recunosc că pagina 133 (pagină pentru adulți!) conține porțiuni de text scris cu litere bolduite:
„– Cât e ora Doru?
– Nu știu, ori e dimineață, ori e seară. Nu poți ști, cu vremea asta. ...
De viață ar trebui să fie înspăimântați, nu de moarte, de modul în care se ascund unul de altul ar trebui să le fie frică și de gesturile de bunătate perversă cum ar fi: ...”.

...
dar că de pe la pagina 135 încolo nu mai vreau să citez decât un pic (fiindcă toate paginile sunt numai POVEȘTI PENTRU GABRIELLA!), pentru că nu vreau să vă spun eu că „.. Gabriella i-a citit din Noica dialogul lui Platon despre Unu și Multiplu”; /p.182/, convingându-l pe autor să adopte modernitatea, măcar ca pe o lecție, ultimul cuvânt pe care el însuși a reușit să-l mai scrie fiind ...: „SFÂRȘIT”.

...
dar, desigur, și ce dacă?!, POVEȘTI PENTRU GABRIELLA scapă (destule!) autorul volumului „POVEȘTI – pentru – GABRIELLA” și în pagini care nu sunt prielnice prozodiei, scăpări care-l dau de gol, cum ar fi astea: „/... Draga mea. Iubito. Tare plouă-afară. / În pagina asta te-am încremenit. / Nu te-ai dus la lucru. Te vei duce ieri. ... /”; /p. 140/, și nu vreau să instist, pentru că nu vreau să trădez faptul că pot fi părtaș la chestia aia denumită ... solidaritate masculină.

...
bunăoară, eu nu mi-am făcut griji citind – ceea ce vă doresc și dumneavoastră! –, pentru faptul că sunt multe pagini de compromis, ca și cum ar fi „gard-uri sărite”: „Înafara compromisurilor. În consecință, hoarda (gloata, turma, „herde” ș.a.m.d.) nu mă poate asimila.”, mai spune autorul, la vedere, pe coperta ... cea mai din urmă*.


Nota
* rog pe unul dintre editori să „siluiască înfățișător” coperta volumului, ca să ne lămurim ce-i cu blazonul ăla cu LAKONIA ce-și înghite coada.