poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2009-06-05 | |
Mergeam spre casă, mă grăbeam, era cald, trecuse de 18,00, încuiasem biroul, lăsasem multe documente neterminate, pe unele nici nu le citisem, cu tine nu apucasem să vorbesc (nu știu să fi vrut altceva în acele zile), aproape uitasem că merg, mă opream la semafor din automatism, presimțeam când e verde și plecam mai departe, să nu pierd vremea, era atât de cald încât puteam să nu mă gândesc la nimic (cel puțin nu la ceva cu durată), îmi amintesc cum o singură dată, trecând pe lângă primărie, am văzut ceasul din turn și am avut o grimasă, un copil a țipat lângă mine (am avut un gând de matrix, simplă analogie, niciun merit în asta), urmează un șuvoi gelatinos de chipuri, trupuri, o mână cu o brățară lată a fluturat pe lângă mine, mai încolo am văzut într-o curte un ghiveci cu leandri (am înaintat, dar gândul meu luase colțul înapoi, avusesem și noi leandri în curte, mă jucasem pe lângă ei, și mingea mică, zimțată, strivind miezul florii), mai departe am mers doar, era prea cald, era târziu; apoi s-a întâmplat - m-am împiedicat, pocnise o baretă de la una din sandale – background (negre, cu toc înalt și multe curelușe încâlcite), ceva a amplificat pocnetul, nu aș putea spune exact ce, sigur e că s-a întâmplat, a fost o succesiune violentă (stupefacție, dezordine, derută), gamba zvârcolindu-se, țâșnind apoi, m-am aplecat, am înnodat liniștit bareta (era o dală la piciorul meu, din ea ieșea un fir de iarbă), m-am ridicat, am văzut o bătrână cum se târa pe lângă mine, o auzeam răsuflând, un hârâit zgomotos, ofta, m-a întrebat dacă mai e mult până la gară, a spus ceva despre un autobuz, întârziat, căldură ca în cuptor. Am privit-o scurt, i-am urât bărbia plină de încrețituri, mâinile slabe încleștate pe sacoșa decolorată, de rafie (eram sigură că e rafie, cândva, nu știu cum, în mintea mea se formase o legătură fermă între rafie, sărăcie și bătrânețe), am răspuns că e aproape gara, am refuzat să o ajut (voia ceva, dar nu o ascultam), mi-am întors privirea repede, mi-am trecut mâna prin păr și l-am aruncat cât am putut de sus, mi-am îndreptat spatele, mi-am simțit sânii tari și tineri. Atunci am știut că toate sunt prostii, aiureli, lucruri lipsite de importanță. Toate sunt prostii. Am căutat o terasă. Să beau un suc. Să te sun.
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate