21 mai 2005, sâmbătă


E o pagină cu numele tău. Albă. Întotdeauna am lăsat pagini albe după ce te-ai stins, întotdeauna am căutat azurul când nu mai știai mările și încotro se duc vânturile. Numele tău niciodată purtat de vânt. N-ai știut niciodată că îmi spun în gând Ela. Nu ai știut niciodată acest mic secret al meu, nume rupt și el din al tău, din al meu.

Tu mi-ai ales un nume, eu mi-am ales altul, pentru fiece scriere, cea mai simplă semnătură, pentru ca tu să mă poți recunoaște cândva. Curând, îmi vor apărea cărțile, tu nu vei primi semnătura mea. Știi, tu ești singura care ai simțit, ai intuit că nu iubesc vedetismele, autografele și nici măcare aplauzele. Tu ești singura care ai știut că aruncam tot ce scriam, că le dădeam foc sau le mototoleam... ce de pagini, ce de foi albe, mereu scrise. Cât regretai, cât de mult îți păsa de "prostiile" mele.

Acum nu mă mai joc cu metafore decât la lumina ochilor tăi azur, cerul își aprinde lumânări în departe, iar eu mă las citind aceeași carte, pagina 27. Ziua când mi-ai ales numele. Eu numele tău l-am aflat mai târziu... Lumea nu îți spunea Elena. Nu, nu ți s-a spus niciodată așa. Te strigau mereu pe al doilea nume. Nu am înțeles multă vreme de ce... Victoria.

El(en)a... poate nimeni nu a înțeles cât iubeai numele acesta, vedeam pe chipul tău cum te bucura 21 mai în fiece an. Erai discretă, erai surâzătoare, erai... Și mereu te priveam cu încântare. Erai frumoasă. De numele tău.

Azi am trandafiri albi. Și roz. Am frezii albe. Și gerbere roșii. Margarete și floarea miresii. E ziua ta... Nu e a mea. Deși numele meu e cuprins în numele tău. Ce rotund. Ce pântec secund. Pământ. Apă. Piatră. Mormânt. Numele tău.

Drag, iubită mamă, Ela