poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ a învăța să dialoghezi cu sine sau cum să faci o breșă într-un zid interior
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2005-05-10 | |
În fond, lumea asta e un salon de spital de nebuni, unde fiecare își strigă, afirmă, susține nebunia. Unul strigă: „Iubește-mă și fii sclavul meu!”, altul repetă cu ochii bulbucați: „Dă-mi bani! Dă-mi bani!”, un altul se zbate în lanțul cu care e legat de pilonul holului: „femei!... femei!...” Și tot așa, fiecare își scoate stomacul, ca o sepie și invocă pătimaș, ca pentru el, sperând în magia clipei, formula în care apare mâncarea preferată. Așa se întâmplă la nivelele cele mai de jos, că și aici sunt etaje. Cei care stau mai sus nu mai zbiară; ei doar șoptesc, cu ochii întredeschiși, în timp ce privirea le alunecă lacom peste tot ce este împrejur. La ultimul etaj sunt din cei care vorbesc normal – nici nu zbiară, nici nu șoptesc - din cei care privesc normal – fără a bulbuca ochii, fără a-i întredeschide aruncându-și iscoditor privirea. Ei umblă liberi, poartă haine pe sub halate și-și spun unul altuia: „Bună ziua, doctore! Ce mai faceți? O, eu - numai bine!... Mă bucur, mă bucur, dar știți, am un caz interesant și aș avea nevoie de un sfat... Da? O, vă mulțumesc! Sunteți așa de drăguț!”
La ce etaj sunteți? Hm... priviți în jur.
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate