Sunt și eu un tânăr al lumii moderne, vreau nu vreau , văd că odată intrată în horă trebuie să joc, și nu chiar cum vreau eu ,e nevoie să țin pasul cu ceilalți, chiar dacă ,din când în când mai impun și eu câte o schimbare de ritm.
Când am deschis prima dată un computer aveam 10 ani. Nu mi s-a părut a fi interesant, îmi plăcea doar să mă joc jocuri tâmpițele, și asta foarte rar. Eram un fel de kid of action, îmi plăcea să fug toată ziua de-acasă, muntele fiind în spatele blocului în care locuiesc , biata mama bătea zilnic potecile lui în căutarea odraslei neobosite în a se cățăra pe toate stâncile și prin toți copacii...
Asta a fost ...până când the boss of the familly, adică tata, a hotărât că trebuie să mă duc să studiez info intensiv, pentru că e de viitor, și din litere(așa plănuisem eu, să mă duc la teoretic, și-apoi la litere)nu e mare lucru de făcut în ceea ce privește o carieră de succes.
Ce era să fac? l-am ascultat pe big boss, la fel ca Nică dus cu forța să se facă popă...numai că la mine lucrurile au luat o altă întorsătură.
Am prins drag, step by step, de computer, de programe, de partea de hard....și am ajuns , nu știu când , în punctul în care n-aș putea să trăiesc fără computerul meu.
E un perfid...am renunțat la multe din cauza lui, n-am mai plecat vara mai mult de 2 săptamani, simțeam că mor de dorul lui...acum noroc cu laptopul, că se poate plimba cu mine peste tot.
Aseară i-am făcut cu ochiul spunându-i: buddy , oi fi tu cool, dar pierzi în fața meciului cu Steaua!, și i-am dat repede shut down.
După vreo oră și jumătate , m-am întors la el, ca o amantă trădătoare(lol), și el chicotea clipind din toate ledurile lui roșii și verzi, parcă făcându-mi cu ochiul.
....vorbind foarte serios , se bat in mine două pasiuni: scrisul și computerele...oare ar trebui să mai privesc și-n jurul meu?...îmi spun mereu că am tot timpul din lume să fac asta.