În virtutea unui vechi obicei duc mâna la creștet și brusc realizez că nu mai găsesc motivația de a termina acel gest ce azi îmi pare mai mult păgân decât creștin și mă uit lipsită de vreo simțire spre acea clădire acum rece și rămasă fără însemnătate pentru mine. Văruită în alb și înmărmurită în tăcere cu palizi licuri de lumânări nu mă mai invită cu mirosul tainic de tămâie spre a mă smeri. Trec mai departe cu nepăsare și privesc cu ignoranță la cei mulți prinși parcă într-o transă de acel loc ce le pare nepământean și îi văd pierduți și sterși în mrejele credinței. O simțire în minus pentru mine, o apăsare sufletească ce nu mai trebuie să o port, un pas sper omul independent în care mă regăsesc.

27 august 2004, Constanța