poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2012-05-28 | |
după ce-ai aruncat în mine cîinele mort
îți spuneam că mă doare orice trăiesc, că sînt atît de gol încît nu-mi mai știu marginile; și nu te puteam scoate din încăpățînare, doar urîțeam aerul în jurul meu ca și cum supliciul mi se răsfrînge-mprejur; un cîmp întins de rapiță înflorită și maci în mijlocul căruia o cisternă imensă, ruginită. dintr-o dată o adiere face apusul să pară mai fad ca de obicei, macii mai vii de parcă metalul s-ar descompune în lacrimi. nu-i suficient că între noi cuvintele își lasă umbra în cercuri, iar aerul se umple de funingine; inima-și alungă sîngele cum lepezi cățeii pe hududoaie și-o unghie de oțel crește prin ea. acum fiecare secundă-i un an, cățeii s-au întors dulăi; mă las mușcat pînă carnea mi-e toată o suferință. chiar dacă tac cerul se umple de pescăruși. și-n loc de piept, țipătul lor - peștele cînd se transformă în piatră. în mine viața-și aruncă singurul pui, născut mort. nici nu știi cît doare să-ți spună cineva nu ești ceea ce îmi doresc. singurătatea, Jusa și o liniște din aia cînd înălțarea pînă la dumnezeu se face mergînd pe pămînt, ca dintr-un sat în altul. eram singur. uneam singurătatea cu ea însăși și respiram un măr stricat în interiorul altui măr. eram singur și de singurătate am vomitat odată un dig. și la un moment dat singurătatea a dispărut. în loc a rămas ceva mai trist decît un om ce trăiește într-o ființă care și-a pierdut deja genul. cineva a furat notele din acest jazz și a rămas doar un ritm care-mi apasă pieptul. sînt ani de-atunci, Jusa dar anii nu au greutatea asta. am respirat în răstimp și a plouat ca o mitralieră scăpată pe jos cu piedica slăbită. plumbul s-a depus pe portativ ca varul alb acoperind un perete cu graffiti. atît de alb încît mi-e teamă că toată lumina se strînge în el și în rest se face întuneric. mi-e teamă de întuneric – ar putea să-ți fie frig în timp ce-ți cauți cheile de la casă. în rest e bine aerul s-a îngroșat de la fum venele din cauza femeilor care n-au mai vrut să plece. doar melodia asta e un schelet pe care soarele se topește încet ca o bucată de unt într-o cană cu ceai negru. atît de negru încît pot visa în el. s-au copt merii sălbatici s-au copt merii sălbatici și nu mă pot gîndi la nimic doar fumez și las fumul să fie zgomotul de fond al gîndurilor care coboară lin pe un bilet compostat perdelele nu mișcă îmi dau senzația că sînt locuitorul unei fotografii e suficient de liniște să auzi cum bate inima unui bărbat care a pierdut dragostea lipește-ți obrazul de pieptul meu ascultă sunetul groaza din inima unui bărbat care și-a pierdut dragostea e ca atunci cînd te afli la marginea unei păduri întunericul se lasă dintr-o dată frunzele nu mai foșnesc și aerul vibrează încet ca o coardă de violoncel în tăcerea dintre respirații simți ceva rece în piept și te blochezi atunci privirea se rănește în copacii plini de țipete liniștea e cînd surzești înăuntru și toată muzica aia e un cor de termite care-mi lasă oasele mai negre decît părul tău și probabil d-aia nu ți-am spus niciodată cît de mult cît de mult sînt viu în mine țipă o șopîrlă verde și verde îmi sînt pereții verde îmi e uitarea și verde visez cum o mie de oameni fac dragoste și dragostea se ridică în două picioare și vine la mine să-mi facă o dungă de dragoste pe față se culcă la picioarele mele și pe o rază de cîteva mii de dorințe dragostea mea face dragoste cu tot ce e-n mine cine se îmbracă special să întîlnească lebede negre face dragoste iar cîntecul se aude ca o liniște înăuntru și eu fac dragoste atunci cînd mă gîndesc la tine că pot să te sărut fără mîini chiar și dintr-o poză pentru moarte aleg întotdeauna Jack Daniel’s venise la mine pentru că voia să-și schimbe anturajul și eu aveam cîteva cărți publicate și un volum de poezie gata de lansare și-n capul meu a pătruns izul fantastic al crimei o și vedeam cuprinsă de spasme cu pieptul cabrat de un fulger care-i chiureta pîntecul aveam o sticlă de bourbon și gheață în creier mîna ei caldă-o topea și buzele sorbeau aburii cruzi de pe umerii mei în timp ce turnam și rîdeam rîdeam și nu știa ce-o să fie cu mîna printre coapse aveam să-i smulg inima s-o îmbăt în paharul cu gust de fum și să-i scuip osul iubirii ca pe-o sămînță stricată și-am intrat în ea ca o sticlă de Jack Daniel’s care vrea să-i rupă vaginul să-i omoare copiii nenăscuți iar ea gemea și spunea tatăl nostru ca să termine i-am turnat whiskey în gură și-am băut săruturile care-i mai rămăseseră apoi m-am trîntit pe spate și mi-am aprins o țigară era atît de firavă încît o dărîma fumul și zîmbetul ei făcea rotocoale prin cameră iar ochii ochii-i plîngeau mărunt ca o ploaie interminabilă de noiembrie cînd lumea pare că se pregătește pentru și nu știi ce parfum să alegi pentru moarte țipai ca o femeie în călduri și bocancii nu mă mai încăpeau la fel și visele mi-aș fi crestat pieptul să-l hrănesc direct din mine o săptămînă măcar o zi în plus carnea ta și carnea lui creșteau împreună un deget în rană au fost zile în care nu-mi găseam mințile cîinele agoniza de ceva timp în scară și îi aduceam lapte ție o senzație trecătoare de nebunie sub piele mă rugam să nu moară dimineața cînd respirațiile miros a căderi de imperii și-n ziua aceea auzeam prin fereastra deschisă cum țipai ca o femeie în călduri eu țineam în brațe trupul cîinelui și-mi era frig învelisem trupul sătul de iubire în lenjeria noastră și imprimeul cu frunze începuse să duhnească a putred va veni ziua cînd voi cunoaște toți viermii și va fi măreț. coșciugul se va face dintr-o dată o sală imensă de bal unde voi întîlni multă lume; toți mă vor aprecia pentru hainele mele noi, pentru pielea proaspătă, pentru mirosul de parfum încă lipit de mine, uitat de vreo femeie plînsă. și toată lumea bună va veni să mă salute, să-mi prezinte pe unul, pe altul, iar eu îi voi înghiți în ochii mei ca de sticlă. voi fi cel mai tînăr și mai arătos mort și toate femeile se vor lipi de mine și nu peste multă vreme vor face dragoste cu mine, așa ca de bun-venit. apoi voi rămîne singur, gustînd din vinul așezat la cap și voi încerca să mă transform într-o amintire. poate chiar într-una cu răsărit, briză și apă de mare-n picioare. și viermii vor povesti din generație în generație cum bucățele din mine au ajuns prin marile orașe pentru că eram cel mai proaspăt și mai frumos cadavru. și viermii lui baudelaire mă invidiau pentru asta. **** Acestea au fost textele, înregistrarea video este aici (la minutul 31.00): |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate