Poate data viitoare

,,Tristetea de a nu fi pacatuit,, ( C. Noica)


Traim cu impresia ca din fiecare intamplare a vietii ne invatam minte si ca data viitoare nu vom mai face asa. In realitate aceasta idee e falsa si ceea ce am gresit , gresit ramane in vecii vecilor. Niciodata ceea ce am facut nu va mai fi facut altfel, pentru ca viitorul nu este un loc intr-un timp experimental ci este mereu un acelasi prezent.

Ce fericire pe cei care cred in alte vietii, legate cumva de aceasta, inaintea sau dupa ceea ce se petrece. Noi, fara sa fi crezut vreodata in reincarnare , ne alimentam in lupta cu dezamagirea si cu ireversibilul cu ideea linistitoare: ca mai este inca vreme. Mereu ramane inca niste vreme de reglare a neputintei prezentului.

Va exista o data viitoare, zicem, cand nu vom mai pierde sau nu vom mai amana sau nu vom mai ierta o nedreptate facuta noua. Asa, pe nesimtite, tot amanand acea vreme cand toate pataniile se vor termina si intelepciunea se va face gramada, vom observa ca lectiile ce le primim de la viata sunt tot mai ample si mai parsive si tot mai greu ne va fi sa aplicam macar o invatatura de minte.

Si atunci?


Si atunci , tot ceea ce se petrece cu noi , in fiecare secunda a vietii, trebuie privit ca pe o singura ocazie, care trebuie luata ca atare in serios si tratata la adevarata ei valoare. Spunem ca nu ne lasa pacatul , ca e mai bine sa lasam de la noi si de aceasta data.

Insa :

Tot ceea ce nu iubim, neiubit ramane pe veci.
Tot ceea ce nu raspundem , neraspuns ramane pe veci.
Tot ceea ce ne doare acum, durere ramane. Vindecarea este o alta realitate, care nu se datoreaza uitarii ci pur si simplu este o alta parte de viata.
Tot ceea ce nu fericim din noi acum, nefericit ramane pe veci. Cand vom fi fericiti, nu vom fi pentru momentul de fata ci pentru cel de atunci.

Patul in care am dormit candva singuri si am tanjit dupa iubire si acum este acolo, in urma noastra. Ceea ce nu s-a intamplat acolo nu se va mai intampla niciodata. Alte stradanii si vise vor face, poate, ca in acel pat sa mai fim iubiti.

Cand amanam sa fim maine puternici, sau peste un an sau zece, santem chiar atunci definitiv slabi. Doar daca nu vrem sa fim asa. Tot ceea ce nu traim acum, cu parerea ca suntem spectatori inca si abea apoi vom intra in joc, nu este joc nejucat ci este joc pierdut.

Cand sa se mai intample cate nu le-am implinit cand inca atatea, dupa un rost, inca trebuie sa se desfasoare cu noi. Nu mai exista timp. In vreme ce ratarile marunte se aduna in cohorte, timpul ramas se scurteaza.

Este nevoie de o data viitoare a fiecaruia, in care ne ascundem de frica, ca sa credem o silaba macar despre posibil si reversibil. Primim o palma si zambim smechereste, ne credem chiar invingatori, pentru ca data viitoare nu numai ca nu o vom primi ci dincontra, noi vom lovi primii. Inca durerea mai este si suntem razbunati. Ce invingatori sunt aceea care doar se antreneaza de la inceputul luptei de azi pentru o viitoare lupta cu cei ce inving.
Acea lupta nu va fi niciodata.