La început era haosul- un amestec de particole, de atomi și de energii, fără vre-o lege aparentă de guvernare. Acestea au intrat în legătură unele cu altele și din interconexiunea lor a rezultat o hiperinteligență colectivă omniprezentă, care ulterior a fost numită Dumnezeu.
În prima zi – o zi având o mie de eoni, Dumnezeu a creat stelele, pentru a lumina întunericul. Din stele s-au desprins bulgări de materie și energie, care prin răcire și condensare au format planetele, printre care și Pământul.
În ziua a doua, suprafața Pământului s-a răcit formându-se scoarța terestră, iar vaporii de gaze au format atmosfera primară – cerul și pământul.
În ziua a treia, prin modificările reliefului, s-au format munții, dealurile, văile și depresiunile, apele adunându-se în văi și depresiuni formând râurile, lacurile, mările și oceanele, iar pământul a rodit, a apărut vegetația – iarba și plantele.
În ziua a patra, Dumnezeu a creat Luna – satelit al Pământului, ca să lumineze noaptea și să coordoneze mișcările și energiile entităților de pe Pământ, dându-le totodată și un instrument de măsură a timpului: ziua, luna, anul.
În ziua a cincea, Dumnezeu a creat vietățile din ape și din văzduh – peștii și păsările, cărora le-a dat în folosință cele două medii : acvatic și aerian.
În ziua a șasea, Dumnezeu a creat aminalele terestre, dar parcă mai lipsea ceva, și atunci L-a creat pe om după chipul și asemănarea Lui : material din aceeași primordială plămadă atomo-energetică, spiritual – din scânteia de dumnezeire ce a sădit-o în fiecare. Omul a fost creat ca bărbat și femeie, prin împărțirea unui suflet în două, rămânând ca sufletul bărbătesc sau femeiesc să-și caute eterna jumătate pentru a se întregi, pentru a se împlini. Și-n toată această căutare să învețe ce este rău și ce este bine, să cunoască cine este și încotro se îndreaptă, să se perfecționeze, să se desăvârșească. Și lui I-a dat în stăpânire totul.
In ziua a șaptea, Dumnezeu ar fi dorit să se odihnească, căci era obosit, dar a văzut că omul- bărbatul și femeia, trăiau alături de animale ca animalele. Și atunci a hotărât Dumnezeu să dea omului ceva deosebit, care să-l diferențieze de animale, de tot ceea ce fusese creat până atunci. Și I-a dăruit Iubirea pe care o crease chiar atunci, în acea zi.
În ziua a opta, Dumnezeu a vrut să se odihnească, era chiar pe punctul de a ațipi, când a fost trezit de larmă mare. Femeia și bărbatul se certau aprig. Și atunci Dumnezeu a creat Poezia, fără de care Iubirea este neîmplinită, nu are substanță divină și cade în animalitate. Și pentru că în ziua a opta a fost creată puntea ce leagă spiritele oamenilor de divinitate, de cele mai înalte aspirații, cifra 8 a devenit simbolul infinitului, a legăturii indestructibile dintre microcosmos (omul) și macrocosmos (Dumnezeu). Căci în infinit sunt toate, iar Poezia le armonizează ca nimeni alta înălțând spiritul către origini, către stele, îndreptând gândirea spre infinitul interior pentru a putea privi în exterior cu înțelegere și iubire.