În general poeziile sunt :
la fel ghicitorilor, cu ascunzișuri , interpretabile, tâlcuitoare,
ori mult prea false sau mult prea adevărate, sau indiferente, sensibile sau dure, filozofice sau directe , tehnice, industriale, stradale, triste, frumoase, cutremurătaore, vibrante, indecise,

cum nu sunt.
ca funiile de mătase sau de ceapă, drepte sau încolăcite, lăsate într-o doară, cu finaluri șocante sau amestecate cu idei și cu gânduri aiurea sau bine clădite, cu muzici și ritmuri sinusoidale sau din topor, tăiate,

sunt ori afoane ori șchiopătate,
sau drepte, puse după ață, ca răsadurile în straturi, sau aruncate, semințe în mâlul alunecos al cuvintelor,

mai sunt unduitoare și cum nu sunt :
mingi pasate între suflete, strigăte, dureri, bucurii, cântece de leagăn, rostiri ale citiților sau sclipiri ale minții,

sunt atât de multe feluri de a spune cum sunt poeziile.

Dacă vreau să aflu cum sunt poeziile lui Nichita
nu voi găsi că sunt într-un fel sau într-altul,
poeziile lui Nichita nu sunt,
nu sunt nici la fel ghicitorilor, nici cu ascunzișuri, nici interpretabile sau tâlcuitoare, nu sunt etc, nu sunt etc,
într-o mie de feluri dacă am clasifica poezia sau încă într-o mie de feluri
nimeni nu va spune că poeziile lui Nichita sunt

Atunci este un poet mare,
mult prea mare ca să intre între niște liniare
când nu-și găsește loc în limba sa,
adică nu există cuvinte pentru a spune că poezia sa este
și se va spune că este eminesciană, argheziană, stănesciană

limba în care scriu marii poeți e cea care îi va recunoaște și nu oamenii
sau oamenii semeni

statuile ridicate poeților de către limba în care au trăit
sunt aceste cuvinte ale numirii lor
singurele care pot sa spună
că poezia lui Eminescu este eminesciană...