poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 

Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 5201 .



Scurt dialog despre ciudă
eseu [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [alchimina ]

2006-12-04  |     | 







- Cunoști vorba nu mi-e necaz, da’ mi-e ciudă?

- Cum nu, mi se pare una din nenumăratele expresii ale autozeflemiselii balcanice care ne bîntuie permanent. Obiceiul nostru infructuos de a tot face haz de necaz. De a nu ne lua în serios nici măcar pe noi înșine cu toate amărăciunile noastre.

- Poate că ai dreptate, dar în cazul de față ți-aș sugera să neglijăm zeflemeaua care nu face decît să niveleze păgubitor toate lucrurile. În ciuda frivolei acceptări a unei subînțelese identități ironice între necaz și ciudă, din respect pentru tîlcul mai adînc al sinonimiei, eu îți propun să privim mai degrabă spre diferența dintre ele.

- Păi așa pierdem tot hazul, doar caracterul tautologic al spusei, travestind aceeași atitudine în haina altei vorbe, este sarea și piperul...

- E chiar cum spui, dar eu cred că merită să luăm expresia în serios. Mi se pare o încercare fructuoasă. Trebuie să îndrăznim a crede că asemenea lucruri, chiar în haina lor ironică, pot fi spuse cu toată gravitatea. Și trecerea de la tristețea mohorîtă a celui necăjit la starea plină de dinamism a ciudei nu-i de lepădat. Există aici o evoluție care ne poate da de gîndit.

- Bine, dă-mi voie să-ți spun ce cred eu despre omul necăjit. Pentru el, necazul este o stare provocată de o situație bine definită și definitivă. Cu al cărei înțeles se împacă iremediabil. Cu alte cuvinte, se complace în legitimitatea datului și o spune singur: asta e, n-ai ce-i face! Metaforic, el este hipnotizat de necaz și se preface în stană de piatră a suferinței.

- Minunat, m-ai ajutat mai mult decît speram. Nu ți se pare atunci că ciuda este ieșirea din încremenire, din imobilism?

- Nu știu. Cum vezi tu asta?

- Eu văd ciuda ca o neacceptare, ca o repunere în discuție a necazului și ca pe o încercare de a-l demobiliza, de a-l descuraja. În fond, ciuda este o neîmpăcare cu situația, ea nu mai vrea să-l privească în față, recunoscîndu-l ca atare, ci îl examinează pieziș, cu neîncredere, din unghiurile cele mai neașteptate care-l pot compromite iremediabil. Ea pune pe tapet înciudata și statornica întrebare: cum se poate să fie așa?

- Poate că ai dreptate, într-adevăr, în candoarea lui, cel înciudat își tot spune cu înverșunare și totuși răbdătoare uimire: ciudat, ciudat, ciudat... El pare cuprins de o stare de nedumerire, nehotărîtă între dorința și imposibilitatea de a înțelege.

- Da, așa este, pentru cel înciudat certidudinea lucrului de la sine înțeles se destramă. Ciuda se află în fața unei ciudățenii. Este ca într-un fel de tindă a unui nou, a unui alt înțeles ce trebuie iscodit cu insistență. E, de fapt, un moment de cumpănă și o prevestire a schimbării de ton în asumarea destinului. Ciuda este starea de tensiune care amorsează această posibilitate de schimbare.

- Mă tentează ideea. Ceea ne ce este străin, de fapt doar necunoscut și neinteresant, din cauza pornirilor noastre agresive, e declarat de obicei ostil și dușmănos. Și limbajul o spune. Avem o mulțime de plante cunoscute cu numele lor pentru că sînt utile, frumoase etc. Dar tot ce nu cunoaștem este expediat cu numele disprețuitor de buruiană.

- Așa este. Sesizat însă în ciudățenia sa, orice lucru este cercetat cu o anume dorința de a-i pătrunde taina și tîlcul. În insistența sa, ciuda scoate lucrurile din stupiditatea periculoasă în care le-a exilat lenea mohorîtă a simțirii noastre și le readuce într-un tărîm mai fast în care își pot exercita puterea de seducție, de incitare, de fascinație. Chiar fără a le înțelege pe deplin, ele nu ne mai sînt străine, devin doar stranii, capătă statutul de ciudățenii și o anume intimitate cu neînțelesul lor ne face să consimțim la taina lor prielnică și binefăcătoare.

- Acum văd că, prin neîmpăcarea cu situațiile adverse, ciuda declanșează un efort recuperator. În fond, ea funcționează ca o exigență convertizoare menită să preschimbe un univers de date aparent absurde într-unul de daruri minunate.

- Da, și chiar înțelesurile ei de ranchiună, zavistie și pizmă se îmblînzesc. Ele sînt zestrea pe care cuvîntul a dobîndit-o în rătăcirile sale în care își uitase noblețea originii. Și pot fi păstrate ca accente de rîvnă pătimașă, nu neapărat răuvoitoare, puse pe înțelesul generos recuperat acum. În fond, ciuda înseamnă, e adevărat într-un înțeles neglijat, puțin folosit astăzi, și minune, miracol. Este înțelesul mult mai limpede și mai direct al cuvîntului din rusă: ciudesnîi - minunat.

- Da, da, cred că am auzit spus cu o ciudată tandrețe: ciudesnaia jîzni - minunată viață!




.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!