Este foarte greu a găsi dovezi care să-mi conteste cele prezentate în eseul ,,Revelație’’, dar voi încerca să aduc câteva argumente în a vă ușura explicitarea celor cuprinse în acel material.
În ,,Apocalipsa după Ioan’’ veți găsi scris :,, Timpul se termină odată cu Sfârșitul Lumii’’.
La ce fel de sfârșit s-a referit oare ?! E simplu de dedus !
La fiecare dintre vietățile din Univers, palpabilul dispare o dată cu trecerea în neființă, de asemenea și timpul. Pentru susținerea acestei teorii fac revenire la finalul povestirii ,,Jurnalul lui Adam și-al Evei’’, de Mark Twain : ,, Nu există nimic, totul e un vis !’’
Dar să analizăm acest vis, care nu este decât viața noastră cotidiană. Cum poate fi trăită aceasta greu sau ușor ? Tot destinul fiecăruia dintre noi, ar fi răspunsul !…
În scurta viață pe care o trăim, ar fi necesar să ne oprim din când în când, adică să stăm în ,,stand-by’’, sau să mai luăm câte un ,,time-out’’, atât pentru a ne odihni, dar mai ales pentru a ne face un bilanț anacronic, și să ne verificăm talerele balanței, pe acela a cât bine am făcut și pe celălalt a cât rău am făcut până în acel moment.Dacă balanța se înclină spre bine vom continua în acest sens, dacă am făcut mai mult rău, trebuie să căutăm să îndepărtăm cauzele producerii acestuia și să găsim soluții pentru îndepărtarea sau măcar remedierea pe cât posibil a lor.
Dar oare câți dintre noi am făcut acest lucru? Prea puțini, cred! Ne îmbulzim în biserici, numai în urma petrecerii vreunei catastrofe naturale (cutremure, inundații, alunecări de teren etc.) și după ce toate acestea trec, uităm de Dumnezeu, dar sunt totuși unii așa-ziși enoriași, care frecventează lăcașurile sfinte, nu pentru a se închina sau a mulțumi Bunului Dumnezeu pentru împlinirea lor spirituală, ci mai mult de fațadă, confundând Biserica cu o oarecare galerie de tablouri, atârnate pe pereții acesteia, iar când sărută icoanele, nu realizează că ar fi creștinește să te gândești la ceea ce reprezintă chipul respectiv și nu la materialul din care este realizată aceasta, altfel cel care crede cu adevărat riscă să se molipsească de vreo boală, deoarece saliva lăsată de cel dinaintea lui provine de fapt de la o spurcăciune, care după ce că-și etalează fățărnicia prin aceste practici mai are și prostul obicei ( niciodată nu se poate debarasa de el), de a începe bârfa cu altă spurcăciune, chiar înainte de a ieși din biserică, despre ceilalți enoriași, care cu teamă și respect față de Dumnezeu, îi calcă pragul, neuitând niciodată că El este Cel care l-a salvat de nenorociri.
Și mai grav este atunci când, aceste spurcăciuni, prin obiceiurile lor mârșave, influențează negativ și alte persoane, care prin educația lor ,sunt total străine de conceptele religioase creștin-ortodoxe.
Deja mă aflu în conflict cu Participi-ul meu pe această temă, care neștiind nici cât o capră să-și facă semnul crucii, a început deja să-mi aducă critici la modul meu de a mă comporta într-o biserică, după ce a fost informată în acest sens cu lux de amănunte de spurcăciunile amintite mai sus.
Simt că am obosit în încercarea disperată de a o izola de verigile spurcate, care nu vor decât să mărească lungimea acestui lanț .
Îmi cer scuze, c-am fost luat de val, așa mi se întâmplă când mă supără ceva așa de mult, am tendința de a nu mă mai opri.
Dar, mai bine să revin la a descrie ceea ce am început.
Numai Dumnezeu, ne poate avertiza, prin anumite semnale pe care ni le trimite, unde și în ce fel am greșit, iar acestea ar fi pierderea unei persoane apropiate, poate dintre cele mai dragi, pierderea agoniselii de o viață și nu în ultimul rând a demnității umane.
Ce-a vrut să spună totuși Ioan ?
Simplu de aflat !Spirit fiind, este imposibil să adresez întrebarea altuia ,, Cât este ora ?’’
În primul rând că n-ar putea să-ți răspundă și în al doilea rând să poată purta un ceas la vreuna din mâini, sau să întoarcă din când în când vreo clepsidră, sau alt obiect specializat în măsurarea timpului, materia fiind total inexistentă aici.
Este timpul să fac precizarea că legat de acest aspect se instalează și chiar tinde să ia amploare dezvoltarea industriei spiritismului, escrocheria manifestată prin magia albă sau neagră, depinde de fraierii ce le cad victime.
Nu cred ca în viața dumneavoastră să nu fi văzut un cadavru uman, persoană mai mult sau mai puțin cunoscută încă de când mai era în viață, mai ales să fi observat relaxarea feței acesteia, care până să ajungă în starea de ,, rigor mortis’’, pare mai tânără cu câțiva ani, toată crisparea acumulată în viață, dispărând odată cu încetarea activității funcționale a organismului său, cutele feții sale dispărând sau măcar atenuându-se vizibil.
Ce altă dovadă în a susține cele spuse de Ioan mai poate fi adusă în acest sens ?!După părerea mea, nici una, pentru acel individ s-a terminat timpul, iar spațiul (corpul său) rămâne pentru cei rămași în viață, ca o ultimă imagine a celui decedat.
Vorbeam mai sus de crispare. Din ce motive se acumulează și se accentuează aceasta ? Este lesne de explicat, având în vedere că, imediat după naștere, deja încep grijile de a supraviețui, bineînțeles, dacă acea entitate umană a supraviețuit forcepsului nemilos și rece , chiuretelor necruțătoare ale întrerupătorului de sarcină, sau în ,,fericitul,, caz a medicamentelor contraceptive, acestor nevinovate ființe fiindu-le anulată pentru întotdeauna alternativa de a deveni măcar îngeri în cazul în care supraviețuiesc un oarecare timp după naștere.
Și mai tragic este faptul că acestor entități total nevinovate le este interzisă exprimarea durerii, neavând organe specializate în acest sens, și mai ales în acel stadiu de dezvoltare embrionară, sau mai grav, chiar cu riscul morții mamei lui, în etapa incipientă de făt.
Să presupunem că se depășește momentul tragic prezentat mai sus, trecem peste copilărie, școală, etc.,ajungem să ne întemeiem o familie. Odată cu aceasta apar și grijile cotidiene, care la unii dintre noi sunt mai mult sau mai puțin accentuate, dar despre acest subiect voi face o descriere aparte.
Nu vreau să vă plictisesc cu opiniile mele și chiar a face vreo prevestire tragică a ceea ce va urma să se petreacă, dar este bine să fim totuși împăcați cu noi înșine că pe cest tărâm n-am făcut decât bine sau nu avem conștiință încărcată că am fost puși în situația de a face vreun rău cuiva , deoarece, nu putem fi atât de siguri, că mijlocul prin care putem îndepărta un eventual pericol la siguranța Planetei Albastre, cum ar fi potențialul impact cu un asteroid etc, vorfi utilizate cu succes în tentativade distrugere sau de shimbare a traiectorie sale, asta ca să nu mai amintesc și de problemele ,,de familie’’ ale acesteia, molime, războaie de orice natură, catastrofele naturale etc.
În concluzie , părerea mea este că cele care practică frecvent, atâta timp cât este în perioada de fertilizare, metodele criminale de a renunța la sarcinile nedorite, întregesc armata de spurcăciuni și dac-ar fi să facem o statistică de-a lungul istoriei omenirii, vom afla, cu stupoare că nici un război purtat în această perioadă de timp nu a făcut mai multe victime, decât eterna enigmă, femeia cu sau fără complicitatea partenerului de viață.
Ca tată a doi copii, nu pot încheia acest material fără a face o comparație între cetățeanul care a supraviețuit atât primei explozii a bombei atomice de la Hiroshima, iar după trei zile celei de la Naghasaki, cu mezina mea care, grație faptului că Participiu-l meu n-a suportat steriletul implantat de medic, fiind nevoită din cauza reacțiilor de incompatibilitate (era un corp abiogen neagreat de organism), să și-l scoată, ca mai târziu rămânând însărcinată, într-un moment critic (era nehotărâtă să facă sau nu întrerupere –trecuseră 2 luni), s-a decis să-i dea naștere acestui copil, ducând sarcina până la capăt.

Iulian Nistor
29 Mai 2006 - Vaslui