poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2009-04-16 | | Prin ce anume ? Mă cuprinde tristețea. În această dimineață însorită doar păsările s-au trezit vesele. Cântă și zboară cu acea sublimă simplitate în care pofta și iubirea de viață par un acord desăvârșit. Pentru ele tristețea și boala sunt identice. Nu se simt atrase de voluptăți întunecate și nedeslușite. Nu se confruntă cu vanitatea centripetă a propriei lor imagini. Nu se înalță și nu cad afectate de înaripata lor condiție. Își trăiesc fără interpretări subiective vestimentația și înzestrarea, căci n-am auzit ca vreodată privighetoarea să fi invidiat zborul solar al ciocârliei. Încarcerat în obsesia libertății nu-mi pot dezlănțui imaginația cu aceeași ireproșabilă limpezime cu care își certifică această primăvară creativitatea. Greșesc. La fiecare pas dau realitate unei închipuiri și apoi regret. Mânia mă vizitează fără programare și-mi vorbește despre justificările ei absurde. Își susține viziunea îngustă despre lume și viață argumentând banal adrenalina. În singurătate invidiez minerii. Ei măcar au curajul să scoată la suprafață ceva din adâncurile unei depresii. Și câte nu zac în așteptare , în uitarea multistratificată. Mă cuprinde tristețea. Acest profet mincinos ce subminează frumusețea oricărui vis.Are pretenția că norii se pot înălța deasupra Soarelui; că lumina merită închisă între ziduri. Face reclamă gratuită lașității având impresia că nu m-am îngrețoșat de gustul fricii. Din politețe îi permit să-și treacă în revistă cohorta plicticoasă de stafii și o concediez dumirit, ca pe un ceșetor obraznic. Plantele cresc spre cer în pofida forței gravitaționale. Nu văd de ce gândurile ar avea același destin și aceeași traiectorie cu obiectele. Am adunat câteva care-mi dovedesc în fiecare zi imponderabilitatea lăuntricului. Aici agresivitatea oricărei impresii devine ridicolă pentru că pierzându-și furia intenției se aseamănă unui cosmonaut neexperimentat. Din nefericire ne lipsește convingerea că balanța vieții poate fi echilibrată prin valorile spiritului. Dar prin ce altceva? Prin ce altceva poate fi evaluată rostogolirea noastră nestatornică între poarta nașterii și poarta morții? Cărui șut îi datorăm victoria golului final ? Ce interes mai trezește cutia milelor dacă nu zornăie în ea ispititor greutatea monedelor? Mă doare melancolia ramurilor uscate. În jurul lor bucuria triumfă nepăsătoare.Doar ciocănitoarea, stăruitoare și agilă le mai sărută scoarța de dragul unui vierme viu. Și de ce n-ar exista măcar pentru atât ? Sau pentru focul menit să-l întrețină ? În definitiv, martorul din noi este întotdeauna bolnav de seninătate. De aceea repetă obsesiv, ca pe o rugă, în orice împrejurare s-ar afla, cuvintele lui Shakespeare : “O, nu te crede-n har fără egal : prostul tocește cel mai dur pumnal!” Coffee Break, an 2007 nr.19
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate