poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 

Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 2893 .



Filipice
eseu [ ]
Parlamentul Romîniei - pandemoniul României

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [vslanton ]

2009-02-08  |     | 



PARLAMENTUL ROMÂNIEI - PANDEMONIUL ROMÂNIEI
Televiziunile se întrec să ni-ii prezinte la treabă pe aleșii neamului după obositoarele zile de vacanță. Care dintre ei doarme, care citește ziarul, care face ,,biluțe’’ care participă la ședință ,,prin absență’’… Cu o nerușinare crasă și o lipsă de respect diavolească aleșii batjocoresc bunul simț și investitura primită de la alegători. Sfidează cu neobrăzare drăcească o țară întreagă cu nesimțirea lor. Aproape că-ți vine, vorba poetului, în două temniți largi cu de-a sila să-i aduni pe acești demoni din casa asta de nebuni!
Parlamentul și parlamentarii noștri îmi aduc în minte cuvântul diavol și pandemoniu. Caut în Dex și găsesc că pandemoniu, este capitala imaginară a demonilor, lăcașul în care aceștia se adună și țin sfat; la figurat, adunare de oameni în care domnește discordia, dezordinea și mai cu seamă corupția. Privesc siderat! În Parlament nu mai e loc de bunul Dumnezeu.
Retro satana! zic eu scuipând în sân. Aleșii neamului pe care noi, credulii i-am ales ca pe cei mai buni – adică, în viziune creștină i-am ales drept sfinții nației, se dovedesc a fi, nu sfinți, ci adevărați demoni.
Descopăr la parlamentarii noștri că nu mai au nimic omenesc și se identifică tot mai mult cu cel rău și viclean. La fel ca orice demon ne ispitesc la alegeri cum la ispitit Satana pe Isus cu promisiuni deșarte - se prefac în sfinții, îngeri salvatori ai nației. Ce farisei, ce iude! În campanie ar fi în stare să ne pupe și-n c… , apoi ne dau cu tifla.
Afișează ostentativ o față de sfânt ca să ne inspire credință. Vorbesc cu vorbe mieroase amăgindu-ne cu promisiuni iluzorii, mincinoase, fluturând speranțe deșarte care duc pe omul de rând în ispita de-al vota. Ne ademenesc în modul cel mai perfid cu iluzia unui trai mai bun cu sloganuri de genul: ,,Să trăiți bine!’’
În realitate în spatele acestor cuvinte alese e realitatea crudă ce frizează spiritul demonic a umorului negru; adevăratul lor crez este amăgirea, măsluirea, kitschul. Odată ajunși la putere ,,Să trăiți bine! , se transformă prin puterea magiei lor negre –în trăirea lor bună. Pentru ceilalți și pentru pensionari, însă, adevăratul mesaj este ,,Să muriți bine!’’ În Parlament aleșii și-au dat jos masca de sfinți și în văzul tuturor și-a arătat coarnele și coada de draci, în toată goliciunea lor.
Că au toate atributele demonilor o demonstrează comportamentul lor atât de asemănător cu al dracilor; se sfâșie între ei pentru ciolan, sunt mereu în discordie când e vorba de binele țării, dar în deplină armonie când e vorba de binele lor (salarii și pensii grase).
La fel ca diavolii provoacă peste tot dezordine și dezbinare, deși au fost aleși să facă legi de ordine pentru țară. Și la fel, ca orice demon - sunt iubitori de gălbiori, de verzișori, de euroi , de cârnați și pălincă. Ei, cei chemați să elimine corupția – sunt cei care o susțin mai pe față, mai pe dos.
Mănâncă bine, dorm bine, se odihnesc bine și ghiftuiți, cum sunt, cum să le mai ardă de muncă? Așa că la ședințele de lucru dorm. Trebuie să-și facă siesta, nu-i așa, după ce s-au ghiftuit bine. Se prefac că lucrează pentru binele țării. Mai ține-ți minte celebrul îndemn ale lui Caramitru. ,,Fă-te că lucrezi, Mircea!’’ Fă-te că lucrezi animalule politic! Fă-te că lucrezi pentru țară!
Când îi descoperi omului politic adevăratul chip de drac simți cum crește mânia în tine. Te simți , înșelat , păcălit fiindcă i-ai votat cu toată încrederea și ca orice om înșelat, păcălit și prostit cu perfidie demoniacă simți cum crește în tine revolta. Dar e o revoltă a neputinței. Că au avut grijă să voteze legi care să-i protejeze de revoltați. Sunt apărați de legi și de forțe puse în slujba lor. Te uiți crucit cum sfidează cu nesimțirea lor bunul simț al oamenilor acestei țări . Simți cum revolta te sufocă. Înjuri cu năduf, dar la ce folos. Nu-ți faci decât ție sânge rău; lor nici că le pasă. Râd mefistofelic de ura și disprețul tău, care nu-i poate atinge. Îți faci cruce , poate , poate scapi de satana. S-au ridicat atâtea biserici în țară. Ar trebui să bată toate deodată toaca poate i-ar alunga pe acești demoni. Ar trebui invocat Isus sau să adus de aiurea vreun exorcist priceput să scoată dracii din parlament și să-i trimită într-o turmă de porci. Dar cu siguranță spiritul lor s-ar întoarce din nou în parlament. Și dacă nu vor mai fi demoni până la sfârșitul mandatului, cu siguranță vor fi porci. Parlamentar-demon sau parlamentar-porc, același drac e. Când țara e condusă de demoni, Dumnezeu nu mai vine la români.
Vasile Anton




.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!