Se zice că ar exista o motivație intimă pentru cei cu viața intelectuală intensă în privința consumului de cafea. Una sau mai multe cești însoțesc tăcerea sau conversația, nu numai în pauzele serviciului ci și în exercițiul lucrului propriu-zis. Munca de creație, indiferent de domeniu, o solicită permanent. Toate birourile sunt dotate cu rezerve de cafea, iar când acestea se termină, o neliniște aparte străbate atmosfera. Jurnalistul nu-și așterne pe hârtie informațiile adunate, în absența ei; patronul și directorul nu își permit să decidă un program sau o afacere fără să-i simtă aroma; funcționarul, profesorul, medicul, actorul, studentul, etc. o savurează de obicei în prezența unei țigări; iar șomerul asemenea adolescentului, își caută cu înfrigurare visul în ceașca fierbinte. Cei incapabili să-și strunească singuri imaginația dând un sens liber vieții lor își abandonează viitorul în zațul interpretativ al ghicitoarelor! Orientul a cucerit în sfârșit lumea întreagă prin intermediul cafelei și nimeni nu se plânge de asta.
Ar fi greșit să afirmăm că toate epocile de cultură și civilizație au folosit-o în aceeași măsură. Ceea ce știm cu certitudine este că oricât de insinuant ne-ar înteți bătăile inimii, rămânem îndrăgostiți de ea. Unii cercetători au numit-o "înlocuitor de logică" pe considerentul că exaltă conexiunile din centrii nervoși ai creierului, înlesnind gândirii procesul de sintetizare a celor mai diverse informații. Oricum ar fi și orice părere ne-am forma, stând la o ceașcă de cafea ni se pare că timpul ne aparține. Oare în "epoca vitezei" acesta și-a iuțit pasul și fuge de noi, sau noi, panicați alergăm după o clipă anume?
Expresia biblică "timpurile s-au scurtat" este de actualitate. Am anulat spațiul prin cele mai sofisticate mijloace de comunicare și ne-am înspăimântat de bogăția diversității ce ne stă la dispoziție. Nu ne mai sperie prețul, ci necunoașterea plenară a ceea ce am reușit să alegem. Ambalajul și conținutul nu sunt întotdeauna un tandem ideal. Minciuna a devenit mireasa seducătoare a tuturor adevărurilor parțiale pe care le-am acceptat în viața noastră. Și în definitiv, ce contează?! Dacă egoismul se simte confortabil și satisfăcut, nu există reclamații. Doar boala, cutremurele și moartea enervează perspectivele împlinirii. Sunt impedimente imprevizibile ce lezează datele previzibile ale problemei.
Sub stindardul libertății timpul nu mai este liber! Asemenea lui Forest Gump, el aleargă spre nicăieri. Nu se oprește decât dumirindu-se că și-a pierdut sensul. În căminele pensionarilor se simte trecut; în buzunarele politicienilor se simte viitor; iar ca prezent, doar în jocurile copiilor mai uită de sine. Unii vor să-l cumpere și le scapă printre degete. Alții vor să-l stopeze în fericirea lor dulceagă. Cei mai mulți se aruncă în somn vrând să-l stingă. Sărmanul timp nu mai are unde să-și plece capul. Orice ar zice cu sfătoșenie cronicarul: "trăim sub vremi", ni se pare ridicol. Și totuși, cafeaua ne aparține, pentru că suntem în pauza de timp.

Coffee Break, an 2oo5 nr.1