poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2008-12-14 | |
Lansarea volumului "Slujindu-l pe Hypocrat", de Doru Popovici, în 20 octombrie 2008, la Casa de Cultură a Ministerului de Interne mi-a prilejuit pătrunderea într-o lume fascinantă, a oamenilor dedicați alinării suferințelor semenilor lor. Un exponent de frunte al acestora a fost medicul profesor universitar doctor Aureliu Popa, despre care ne vorbește eseul monografic publicat la Editura Amurg Sentimental. Conceput ca un omagiu adus mult regretatului medic și prieten, volumul elegant conceput și atent finisat cuprinde portretul dedicat lui Aureliu Popa, supranumit Înțeleptul Aureliu atât pentru cugetările sale cât și pentru întreaga sa concepție despre viață și conduita profesională.
Ghidându-se după spusele marelui critic George Călinescu, după care alegerea unui citat este un act estetic, Doru Popovici ne oferă prilejul de a aprecia din nou enciclopedia de date și citate pe care a acumulat-o în decursul timpului - cunoscut fiind ca recenzorul numărul 1 al românilor. Citatele sale perindă prin fața ochilor noștri cuvintele unor personalități care și-au câștigat un binemeritat loc în universalitate: Aristotel, Balzac, Baudelaire, Boccacio, Beethoven, Brâncuși, Baranga, Bartok, Calvin, Einstein, Enescu, Iorga, Joyce, Tsatsos, etc. Prin aforismele și cugetările lor autorul țese în fața noastră o pagină de istorie vie a momentului, privită prin prisma discuțiilor cu medicul său curant, Aureliu Popa, și înflorită pe filozofia nemuritorului Mircea Eliade: “Cei mai glorioși naționaliști nu sunt eroii, nici șefii politici, care nu fac decât să conducă destinele istorice ale neamului lor. Cei mai glorioși naționaliști sunt creatorii care cuceresc de-a dreptul eternitatea.” Apostol al lumii binelui, medicul Aurelian Popa se integrează în curentul de vibrație înaltă care nu urmărește materialismul ca scop în sine, ci ca un punct de pornire spre înălțarea spiritului. Cu o formație medicală complexă și o activitate științifică prodigioasă, medic, farmacist, farmacolog și excelent diagnostician, medic curant și dascăl de vocație rară, Aurelian Popa a fost în același timp un om de înaltă cultură, altruist și răbdător, de a cărui înaltă înțelegere au beneficiat bolnavii tratați, dar și colectivul cu care a colaborat sau studenții, prietenii și toți cei ce i-au solicitat ajutorul. Narațiunea punctată de poeme ale Maestrului Doru Popovici se încheie cu inspirata suită dedicată lui Aurelian Popa și intitulată Confesiune: “...Toate-s trecătoare, / Așa cum plutesc/ Pe râurile carpatine,/ Vuelnice/ Și-atât de cristaline, Gândurile,/ Dorurile,/ Împlinirile/ Și înfrângerile noastre./ Rămân,/ După ce devenim/ “Pulbere sub turmele mărunte”,/ Doar operele creatorilor/ Identificați legilor moralei,/ Faptele bune/ Ale Oamenilor/ Cu sufletul/ De puritatea/ Nunților albastre/ Din baladele spațiului mioritic/ Și adâncile,/ Răscolitoarele/ Și eternele iubiri,/ Prin care,/ La dimensiune de mit/ Înălțăm femeile/ Cu inimile/ Hrănite/ Cu esențe de frezii,/ Limpide ca psalmii lui David/ Și Tudor Arghezi...” Volumul se încheie cu o bogată Anexă ce cuprinde un Curriculum vitae al medicului profesor doctor Aurelian Popa; cărțile, monografiile, lucrările, studiile și articolele științifice publicate sau comunicate, și recomandările primite de la personalități marcante ale medicinei românești. Alături de o prezentare a soției lui Aurelian Popa, medicul Mihaela Popa și o galerie foto a familiei, Anexa mai cuprinde o serie de poeme dedicate frumoasei Doamne - “ceremonie de splendori”, în cunoscutul stil al Dorului Popovici: “...Femeie/ Muzicalizează/ Întristându-mă,/ Și înseninează-mă,/ Ca un melos de colind străvechi/ Învăluindu-mi sufletul...” București, 14 decembrie 2008 Dr. Mirela Zafiri www.mirelazafiri.ro
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate