1.Râsul arde stratul nenorocirii refulat în subconștient și transfigurează corpul material în mușchi psihici destinși într-o deschidere de elanuri pure.

2.Cu sursa în resursele vaste ale disperării, plânsul dizolvă deznădejdea într-o tristețe întoarsă înspre resemnarea acceptării situației, ipostazei care l-au generat.

3.Plânsul este râsul tonic al unei tristeți superficiale.

4.Râsul pur se rătăcește într-un suflet alb și țese blazonul bunătății.

5.Plânsul disperării de a nu căuta mijloace de a-l închide într-un cerc volitiv de efecte pozitive, este bocetul – dor de moarte, dorințe de nefiind.

6.Libertatea este un concept abstract, căci omul este împărțit într-o ființă exterioară care satisface cererile societății oferind entitatea socială supusă cauzalității fenomenelor interrelaționale și într-o ființă interioară nonliberă, legată de satisfacerea cererilor sinelui oferind entitatea lăuntrică supusă cauzalității fenomenelor, conexiunilor, corelațiilor dintre psihic (subconștient) și spirit (rațiune conștientă).

7.Demnitatea este orgoliul adevărului de a converti în credința despre pozitivitatea principiilor morale, ateismul unui nonadevăr care neagă structura valorilor creată de un spirit eliberat de dogme.

8.Dialectica personală găsește în contradicții logosul lumii și-l recunoaște ca ceva distinct de estetica valorilor proprii construită de un complex de raționamente pentru a-l distruge.

9.A gândi înseamnă a te interioriza, a te transfigura în esențe esoterice, a te purifica de schemele instinctuale elaborate de “nongândirea” simțurilor.

10.A nu gândi înseamnă a te lăsa purtat ca o fantoșă de mâna sorții, a te șterge pe tine însuți, a te aduna răvășit printre fenomene aleatoare, a devia din bucla existenței într-un vid imaterial, a te stinge într-o discontinuitate a materiei într-un spațiu necreat de gândire, a te încarcera într-un timp mort.