Despre Înviere

Predica la Invierea Domnului de Pr. Cleopa Ilie
Hristos a înviat din morți, fiind începătură (a învierii) celor adormiți (I Cor. 15, 20)


Hristos a înviat !


Iubiți credincioși,

Astăzi prăznuim praznicul praznicelor și sărbătoarea sărbătorilor. Astăzi este bucurie duhovnicească pretutindeni în lumea creștină. Astăzi Domnul și Dumnezeul și Mîntuitorul nostru Iisus Hristos a luminat toate prin învierea Sa. Cerul și pămîntul după cuviință să se veselească, căci lumina Învierii Domnului a umplut de lumină cerul și pămîntul și iadul și pe toți cei ținuți în legăturile morții cu nădejdea învierii, la veșnică veselie i-au adus prin coborîrea Mîntuitorului în iad. Astăzi Hristos, viața noastră a pus temelie nouă neamului omenesc prin învierea Sa și a încununat toate minunile preaslăvite făcute de El pe pămînt.

Astăzi este ziua Învierii Domnului, biruința împăcării, surparea războiului, stricarea morții și înfrîngerea diavolului. Astăzi după dreptate ni se cade să repetăm cuvintele profetului Isaia: Unde-ți este, moarte, biruința ta? Unde-ți este, moarte, boldul tău? (Osea 13, 14; I Corinteni 15, 55). Astăzi ușile de aramă le-a zdrobit Stăpînul Iisus Hristos și pe însăși numirea morții a schimbat-o, căci nu se mai numește moarte, ci somn. Mai înainte de venirea lui Hristos și de iconomia Crucii, însuși numele morții era foarte înfricoșat. Că omul cel dintîi, după ce a fost creat de Dumnezeu, cu moarte a fost amenințat: Din pomul cunoașterii binelui și răului să nu mănînci, căci, în ziua în care vei mînca din el, vei muri negreșit (Facere 2, 17).

Și proorocul David zice prin Duhul Sfînt: Moartea păcătoșilor este cumplită (Psalm 33, 20). Dar nu numai moarte se numea despărțirea sufletului de trup, ci și iad. Ascultă și pe patriarhul Iacob, zicînd: Veți pogorî bătrînețele mele în iad (Facere 42, 38). Iar proorocul David zice: Dumnezeu va izbăvi sufletul meu din mîna iadului (Psalm 48, 16).

Dar după ce Hristos Dumnezeul nostru S-a adus jertfă pe cruce pentru noi și a înviat din morți, a transformat moartea în somn, ca un iubitor de oameni. Căci în loc de moarte, adormire și somn se zice mutarea noastră din cele de aici. Ascultă însuși pe Mîntuitorul, zicînd: Lazăr, prietenul nostru, a adormit și merg să-l trezesc (Ioan 11, 11). Căci precum ne este nouă ușor a scula pe cel ce doarme, așa și Stăpînul nostru Cel de obște poate învia pe cei morți. Însă de vreme ce cuvîntul zis de Domnul era nou și străin și ucenicii nu l-au înțeles, mai arătat le-a zis: Lazăr a murit! (Ioan 11, 14).

Încă și marele Apostol Pavel, dascălul lumii, scriind tesalonicenilor, zice: Despre cei ce au adormit, nu voim să fiți în neștiință, ca să nu vă întristați ca ceilalți care nu au nădejde. Că de credem că Iisus a murit și a înviat, tot așa credem că Dumnezeu, pe cei adormiți întru Iisus, îi va aduce împreună cu El. Noi cei vii, care vom fi rămas pînă la venirea Domnului, nu vom lua înaintea celor adormiți (I Tesaloniceni 4, 13-15).

Ați văzut, fraților, că pretutindenea moartea se numește adormire și somn? Ați văzut cît de strălucită este biruința Învierii lui Hristos? Prin Învierea Domnului nenumărate bunătăți ni s-au dat. Prin înviere amăgirea diavolilor s-a pierdut. Prin înviere biruim moartea. Prin înviere trecem cu vederea viața cea de acum. Prin înviere către răsplata cea veșnică ne sîrguim. Prin înviere, cu trup fiind înfășurați, de cei fără trup ne apropiem dacă vom voi.

Astăzi biruințele cele strălucite ale noastre s-au făcut. Astăzi Hristos Domnul a biruit moartea și pe tiranul diavol l-a surpat, iar nouă cale către mîntuire prin înviere ne-a dăruit. Deci toți să ne bucurăm, să săltăm și să ne veselim că Mîntuitorul a biruit moartea și iadul și pentru mîntuirea noastră pe toate le-a lucrat.


Iubiți credincioși,

În cele ce urmează dorim să arătăm pe scurt cu ce fel de trup vor învia sfinții și drepții lui Dumnezeu, precum și păcătoșii, în ziua învierii cea de obște de la sfîrșitul lumii. Despre acestea vorbind, aducem în mijloc cuvîntul Sfintei Scripturi, care arată că patru vor fi însușirile și darurile sfinților și ale drepților la învierea cea de apoi. Acest adevăr îl arată prealuminat marele Apostol Pavel, care zice: Se seamănă trupul întru stricăciune, înviază întru nestricăciune. Iată darul nestricăciunii! Se seamănă întru necinste, înviază întru slavă. Iată darul strălucirii! Despre acest dar al strălucirii, și Domnul a zis: Atunci drepții vor străluci ca soarele întru împărăția Tatălui lor (Matei 13, 43). Se seamănă întru slăbiciune, înviază întru putere. Iată darul puterii! Se seamănă trup firesc, înviază trup duhovnicesc. Iată darul subțirătății! Cei înviați vor avea trupuri ușoare, duhovnicești, nestricăcioase, adică nemuritoare, asemenea îngerilor (I Corinteni 15, 42-44).

Dar fiindcă am amintit și de trupurile păcătoșilor din vremea învierii, să știți că mare deosebire vor avea trupurile celor răi de ale sfinților și drepților în ziua judecății de apoi. Trupurile păcătoșilor vor arăta starea cumplită în care au trăit pe pămînt și înfricoșatele pedepse ce îi așteaptă, cînd le va zice Domnul: Duce-ți-vă de la Mine, blestemaților, în focul cel veșnic, care este gătit diavolului și îngerilor lui (Matei 25, 41).

Și vor fi trupurile acestora înfricoșate la vedere și pline de spaimă. În locul strălucirii se vor îmbrăca cu adînc de întuneric, care va semăna cu întunericul cel din afară al iadului. Și după cum strălucirea fericiților va fi însoțită de frumusețe preaminunată, tot așa, trupurile păcătoșilor vor avea mare spaimă și urîciune. Și măcar că vor avea nestricăciune ca și drepții, această nestricăciune o vor avea pentru a se chinui veșnic în iad și niciodată a se mistui.

Însă, dacă dorim să avem fericire veșnică la învierea de apoi, să nu fim fără de grijă, ci cu frică și cutremur să slujim Preabunului nostru Dumnezeu pînă la ultima noastră suflare. Chiar dacă cineva ar fi împodobit cu toate faptele bune, nu poate fi fără grijă în veacul de acum. Mîntuitorul ne spune că: Cine va răbda pînă la sfîrșit, acela se va mîntui (Matei 10, 22). Să luăm pildă de la corăbierii care vin cu corăbiile pline de multe bogății și bunătăți. Ei priveghează pururea, chiar cînd ajung la liman sînt cu mare grijă ca nu cumva să se lovească cu corabia de vreo stîncă și să li se întîmple primejdie și pagubă mare.

Auziți ce zice dumnezeiescul părinte Ioan Gură de Aur în această privință: "Să nu fim nepăsători și nerecunoscători față de binefacerile care le-am luat prin Învierea Domnului. Nici să zicem: iată, Postul Mare a trecut, de acum putem să fim fără de grijă. Căci acum, mai mult decît înainte, trebuie să avem mare grijă pentru suflet ca nu cumva trupul întărindu-se, pe suflet să-l facă mai neputincios. Ca nu purtînd grijă pentru rob, de stăpîn să ne lenevim. Căci nevoința noastră duhovnicească este pentru toată viața".


Iubiți credincioși,

Zice Sfîntul Apostol Pavel: Oricine se luptă, se înfrînează de la toate (I Corinteni 9, 25). Iar Sfîntul Ioan Gură de Aur zice: "Am lepădat povara postului, dar n-am lepădat și rodul postului. Căci este cu neputință și osteneala postului a o lepăda și rodul postului a-l secera. A trecut osteneala nevoințelor, dar să nu treacă rîvna faptelor bune. S-a dus postul, dar să rămînă evlavia. A trecut postul cel trupesc, dar n-a trecut și postul cel duhovnicesc, care este mai bun decît acela, iar acela pentru acesta s-a făcut".

Prin postul duhovnicesc înțelegem lucrarea faptelor bune, pe care sîntem datori să le facem toți cei ce sîntem botezați în numele Preasfintei Treimi și credem în Hristos Cel înviat din morți. În fruntea faptelor bune care ne ajută cel mai mult la mîntuirea sufletului este iubirea creștină. Fără iubire, fără iertare și milostenie nu este mîntuire, nu sînt Paști, nici bucurie în suflet, nici înviere din moartea păcatelor, nici pace în inimile noastre.

Iată o istorioară adevărată despre doi creștini certați unul cu altul, care s-au împăcat în noaptea de Înviere.

Doi oameni, buni prieteni creștini, au ajuns la o ceartă din lucrarea diavolului de la niște lucruri de nimic. Unul, din fire mai iute, l-a înjurat și l-a insultat greu pe celălalt cu prilejul unei întîlniri familiare. Și astfel s-a așternut între ei o mare dușmănie. Deși cel ocărît și batjocorit dorea să-l dea în judecată pe cel ce l-a nedreptățit și l-a înjurat, mai ales că la acest lucru îl îndemnau mulți, el totuși n-a făcut aceasta și dorea din toată inima să restabilească pacea și prietenia cea mai dinainte. Dar celălalt nu voia cu nici un chip să-l înțeleagă, ci spre dușmănie îl pornea prin purtările și vorbele sale cele rele.

A început Postul Mare, se apropiau Sfintele Paști și între ei nici o schimbare nu se făcuse, măcar că mergeau amîndoi în fiecare Duminică la Sfînta Biserică. În Sîmbăta Mare s-au spovedit amîndoi, urmînd să se împărtășească la Sfînta Liturghie, în noaptea Învierii. Preotul, care cunoștea bine ce se petrecea între ei, îl povățuia de multe ori pe cel ce întreținea starea de dușmănie, ca să-și revizuiască gîndurile și vorbele sale și să-și ceară iertare. Același îndemn și canon stăruitor de pocăință i-a dat și la spovedanie. Dar el, deși s-a făgăduit, n-a făcut aceasta. Spre miezul nopții, clopotele cu sunetul lor duios, chemau poporul la Sfînta Înviere. Unul a pășit pragul bisericii cu adîncă mîhnire în inimă, că nu este iertat de vecinul său. Al doilea a intrat în biserică cu frică pentru că nu și-a îndeplinit canonul, ci avea încă răutate și dușmănie, la care îl îndemna mereu blestematul diavol.

Slujba Învierii se desfășura înălțător în mireasma dumnezeiască ce plutea în Sfînta Biserică. Duios și convingător a început la strană cîntarea: "Ziua Învierii și să ne luminăm cu prăznuirea și unul pe altul să ne îmbrățișăm. Și să zicem, fraților, și celor ce ne urăsc pe noi, să iertăm toate pentru înviere și așa să strigăm: Hristos a înviat din morți, cu moartea pe moarte călcînd și celor din morminte viață dăruindu-le". Fiori puternici i-au zguduit sufletul și trupul, lacrimi fierbinți i se prelingeau pe obraz și rotea ochii în toate părțile ca să vadă pe vecinul său. Nu i-a fost greu să-l descopere.

Chiar în acel moment, acela se strecura prin mulțime către dînsul, i-a ieșit înainte și s-au îmbrățișat, zicînd încet: "Hristos a înviat!" După răspunsul plin de dragoste al vecinului: "Adevărat a înviat!", a adăugat cu și mai multe lacrimi în ochi: "Iartă-mă, dragul meu, iartă-mă! Nu se va mai întîmpla niciodată felul cum m-am purtat cu tine. Sfînta Înviere a lucrat puternic asupra mea și m-a învățat că nu-i bine, nici evanghelic, nici creștinește, nu-i omenește ceea ce am făcut eu cu tine, în timp ce tu ai răbdat și așteptat cu încredere acest ceas al împăcării. Astfel satana s-a prăbușit, Hristos Domnul S-a preaslăvit prin lucrarea puternică a Învierii Sale, dușmănia s-a spulberat, pacea și dragostea s-au reașezat între ei la vremea cuvenită și cu frică de Dumnezeu, cu credință și cu dragoste au primit Sfînta Împărtășanie. Domnul Cel pururea viu și prezent în Taina Sfintei Euharistii i-a binecuvîntat și le-a întărit împăcarea, care n-a mai fost tulburată în timpul vieții lor, deși răutăciosul diavol căuta să-i tulbure din nou.

Cît de mult are de învățat fiecare din noi, din acest exemplu zguduitor de reîntoarcere sinceră la Hristos a acestor două suflete și de retrăire adevărată în El, prin biruința puternică a Sfintei Învieri! Cît de mult ar trebui noi să ne revizuim gîndurile, simțirile și purtările și să ne apropiem cu inima înfrîntă și smerită, cu inima plină de credință și dragoste de Potirul Sfintei Împărtășanii, ca să-L primim pe Hristos Domnul nostru Cel pururea viu și gata oricînd să se sălășluiască între noi, precum spune așa de limpede în Sfînta Sa Evanghelie: Cel ce mănîncă Trupul Meu și bea Sîngele Meu, rămîne întru Mine și Eu întru el (Ioan 6, 56).

Vrem noi să ne hotărîm pentru aceasta? Este spre folosul nostru, spre folosul vieții pămîntești și cerești. Pentru că numai uniți cu Domnul nostru Iisus Hristos vom putea înțelege mai bine și mai adînc adevăratul rost al vieții noastre pămîntești. Vom păși sigur biruitori pe drumul sfintei desăvîrșiri morale și spre slăvile nesfîrșitei viețuiri în cele cerești.


Iubiți credincioși,

Astăzi este Paștile Domnului. Astăzi Hristos, Viața noastră, a biruit moartea, iadul și pe diavolul. Astăzi ni s-au deschis porțile raiului și ale Împărăției Cerurilor. Astăzi îngerii se bucură împreună și preamăresc pe Dumnezeu.

Deci să lepădăm din casele și inimile noastre toată răutatea, toată întristarea și păcatul și să primim cu bucurie pe Hristos Cel înviat. Să ne închinăm Crucii pe care S-a răstignit Hristos. Să sărutăm mormîntul din care a înviat Domnului. Să urmăm cu credință și nădejde pe Mîntuitorul nostru, împreună cu Maica Domnului, cu Apostolii, cu toți sfinții, cu părinții și înaintașii noștri. Să ne sărutăm duhovnicește frate cu frate, să ne împăcăm, să ne iubim unii pe alții căci astăzi am dobîndit iertarea și mîntuirea prin Înviere. Nimeni să nu fie trist, nimeni să nu-și piardă credința și nădejdea în necazurile vieții, căci Hristos Cel înviat este cu noi. Îl purtăm în noi și rămîne în veci cu noi, de vom rămîne în dragostea Lui și-I vom păzi poruncile.

Cu această credință dătătoare de viață, care ne dă putere și biruință, să cîntăm împreună cîntarea Învierii: "Hristos a înviat din morți, cu moartea pe moarte călcînd și celor din morminte viață dăruindu-le". A m i n.




Hristos a înviat !