Oportunități………șanse…….visuri……poate decepții și dezamăgiri. Oportunitatea este șansa ivită la momentul potrivit, curajul de a merge mai departe, este strigătul sufletului și simțirilor tale care într-o singură voce ce-ți răsună în rațiune, spun DA. Ce fapte mărețe, ce idei, ce zile luminate s-ar putea transforma în oportunități ? Care ? Unde ? Când ? Cum? Aștepți și tot aștepți iar umbra ta e îndoiala, viața o seninătate crispantă. Viața e furtună iar omul e trestie în calea ei, cea mai slabă a naturii dar o trestie capabilă să gândească. Aceasta nu e o pedeapsă, ci o șansă, o minune. Omului însa, îi este hărăzit să le treacă deoarece doar încercând toate sentimentele vieții va putea spune că a trăit-o cu adevărat . Viața este o esență, este parfumul tuturor fericirilor, o succesiune de contraste și nu trebuie să ratăm oportunitatea de a trăi, de a ajunge la izbândă.
Oportunitatea de cele mai multe ori înseamnă a risca. E ca și cum te-ai arunca în întuneric fără să știi dacă vei mai vedea lumina vreodată. Drumul este abrupt și oricând poți cădea , dar în care parte? Mergi mai departe întrebându-te în ce chip trebuie ocolit răul. Inegalitatea constă în diferențele, privilegiile de care se bucură unii în dauna altora, acest fapt deseori transformă un suflet pur în unul înecat în ură, o speranță vie în speranțe mucegăite de trecerea timpului. Privind globul de lampă prin celălalt ochean am fi putut crede că lucrurile puteau rămâne neschimbate dacă talentele ar fi fost egale, însă, în acest caz lipsea cu desăvârșire diferențierea, unicitatea, originalitatea. Am fi fost asemenea unor monede – prelucrate din același material, după același tipar și de aceeași valoare. Ce poți cumpăra cu aceastea? Poate doar puținul inimaginabil din visuri risipite în noapte. Dar aceste lucruri sunt simple ipoteze vânturate de ființe slabe. Suntem inegali în talentele spiritului nostru, talent așezat în taină pe piedestalul credinței și puterii regeneratoare cu scopul ca fiecare să găsească în cel de lângă el ceea ce el însuși nu are. Omul necesită o supraveghere supremă a sa și a celorlalți deoarece poate trece imediat de la starea cea mai fericită la starea declinului amorțit. Oricât am fi de interesați să ne cunoaștem pe noi înșine, ne cunoaștem mai bine decât ceea ce aparține ființei noastre. Nu căutăm decât să ne risipim și să „ne” trăim în afara noastră. Dacă omul va reflecta , va descoperi în sine trei lucruri diferite : existența – pentru că omul există, cunoașterea – omul există dar vrea și să descopere, voința – omul există, cunoaște și dorește să știe ce e dincolo de sfera limitelor sale . Prin acești termeni realizăm că viața este inseparabilă – o viața unică, un suflet unic, o esența unică, deși distincția este inseparabilă, cele trei lucruri sunt diferite.
Cu toate acestea există printre noi și lucruri care ne fac egali și poate chiar mai mult dar cred că sunt prea evidente pentru oamenii ce și-au pierdut vederea……poate prea transparente sau, poate au uitat ce înseamnă a trăi. Nu putem simți egalitate decât prin iubire, cugetare, onoare sau creând împreuna noi oportunități. Egalitate este atunci când ne simțim în suferință și ne iubim mai mult însa există locuri unde spiritul moare pentru ca să nască un adevăr ce este însăși negația lui. Egalitatea este o aspirațiune nobilă și generoasă a omului de bine, înzestrat cu simțul dreptății și al echității, este îndemnul și speranța celui inteligent și învățat. Egalitatea absolută este cu nepuțința însă dacă o dorești învață să te înalți nu să cobori.

Trupul ignoră speranța, eternitatea lui e făcută din nepăsare, dar nu uita mai ai sufletul.