Spre binele comun

Ne lamentăm ca niște copii pentru că nu găsim soluția cea bună atunci când avem nevoie de ea. Suntem deosebit de optimiști și întindem frumos mâna spre binele comun, fără să ne gândim la consecințe.
Relația ta în comunitate, este pusă în primejdie, ea nu mai există practic, pentru că nu te mai poate ajuta sub nicio formă. Ea, comunitatea este hămesită și nu poate umbla desculț către convingerile sale, deși ar trebui s-o facă întru binele comun. Salvarea vine de la binele particular care este înduioșat uneori sau vrea să-și facă reclamă de cele mai multe ori.
Absolut, interesul comun este atins în acel moment, nimic nu mai poate fi pus la îndoială, suntem dezamăgiți și ne rupem fără să vrem, fiind scârbiți de această relație. Comunitatea ar trebui să se autosesizeze, dar nu poate, chiar dacă o face, rămâne fără ecou și mută în continuare.
Bineînțeles că interesul celor mulți ar trebui să primeze pentru lupta lor cu atributele vieții primate pe care o duc. Acesta se face foarte bine înțeles de toată formula bine crescută, însă nu este judecat ca atare. Dragostea comună este pusă la bătaie prea repede, iar formula de bază nu are nicio stare de fapt. Ea se rupe atât de repede încât nici nu-și dau seama când ajung de partea cealaltă a barierei.
E foarte ușor, uneori atât de simplu să treci la alt sentiment, atunci când vezi că binele comun este deteriorat în totalitate. Fiind un exemplu pentru ceea ce se numește comunitate, un exemplu bun firește, de netăgăduit. Atunci când este vorba să-ți iei drepturile tale infailibile, apar lamentările plângăcioase ale comunități, luându-și mâna de pe tine și lăsându-te la îndemâna hienelor. Atunci cum să sari pârleazul spre sentimentul urât, devenind persoana arătată cu degetul, asta dacă ai noroc sau și mai rău persoana uitată.
Ei bine, așa cum ești, cu tot ce ai pe suflet, cauți o altă comunitate în liniște, fiind preocupat de binele tău, întru exemplara ta comformare, în acel loc. E greu la început adresabilitatea și altfel de oameni te pisează la cap, pentru a-ți schimba vechile obiceiuri, din comunitatea în care te-ai maturizat ca ființă.
În mintea ta se petrec tot felul de valențe noi, ai dori să-ți păstrezi obiceiurile tale vechi, dar să ai drepturile cele noi, pentru că observi așa deodată, ți-au dispărut toate durerile de cap și ești protejat foarte bine în noua ta casă. Bineînțeles că ei îți cer iubirea deplină, pe care tu ești obligat să o dai, pentru că altfel te întorci la vechea durere de cap, pe care nu o poți trata decât prin mila celor care fac parte din așa zisa comunitate.
La început blamezi și ca un om care ai fost învățat să joci cele mai tari piese de teatru, le arăți ceea ce ei vor să vadă. Acum toată lumea e mulțumită, ei au încă un model demn de luat în seamă, iar tu nu poți să scapi de vechile tale potlogării, pe care le-ai învățat la tine acasă. În final ești descoperit și dat pe față, noii tale comunități nu-i convine un astfel de comportament, iar tu îți dai seama că nu te poți împarte în mai multe părți deodată.
Relația, și așa destul de fragilă, se rupe și primești nedorilul șut de rigoare, fiind obligat să părăsești noua comunitate în liniște și cu capul plecat. Disperat te întorci la vechea ta țâță, cu toate că observi imediat gustul de două ori mai rău, tragi cu nesaț , pentru că o faci la tine acasă, e mai rău, dar ești mândru de asta. Nostalgia vrmurilor bune te cotropește, dar nu mai are nicio valoare pentru tine, mori liniștit cu greul ce ți-ai reluat și ești îngropat la tine acasă, în răul cu care te-ai născut.

Dragoș NONCU