Vagabond, rătăcesc prin închipuire. Putreziciunea mă urmează de aproape. Rănit de un descîntec anonim, privirea mea iar naște o iluzie. Mă gîndesc la descompunerea unei miresme de înger. O răsuflare scurtă ce se insinuează între vorbe. Este ca și cum mi-aș răscumpăra sufletul. Previzibil și patetic. Răscolesc în întruneric. Nu am regrete născute din păcat. Mă întrebi verzi și uscate. Iarba îmi străpunge tălpile. Exotic îmi alinii un gînd cu ploaia de vară. Ocolesc stratul gros de melci ce deschid pămîntul. Mai multe fantome decît ființe reale. Mai mulți morți decît oameni vii. Un șotron anapoda printre resturi calcinate. Dezamăgirile și înfrîngerile. Izbăvitor, nimic nu se deslușește prea bine. Uimirea sălbaticului încîlcește într-un ghem drumurile calme ale neputinței.Ca un vis strigat într-o noapte. Pieile cad de pe mine una cîte una. Mă lovesc fulgere scurte, ca la facerea lumii.Voci plutind printre miliarde de suflete rătăcitoare schimbă proporțiile. Ordinea își reia locul în mintea răvășită, dar scade bucuria. Iluzia unei lumi domestice cade peste mine. Par dintr-o dată foarte bătrîn.
Și totuși... într-un echilibru de o clipă, trebuie să găsesc o minciună potrivită ca să nu dau o formă caraghioasă unui gînd pios. Bucuria este partea zeilor. Partea mea este doar o mulțumire măruntă. Dușmanii mei se lăfăie în oglinzi. Locul unde poți urla sincer și dezinteresat. Într-o umbră de neîncredere aud deja zgomotul otrăvit al vorbelor. Acesta să fie falsul motiv ce mă face să alunec pe sub zidurile caselor? Încerc transferul emoției în irațional. Slăbiciunea noastră cea de toate zilele. Lașitatea noastră. Ne-am dezobișnuit să gîndim singuri. Un gol imens mi se deschide în ureche.
Mă lepăd de trup trecînd printre hățișuri. Cu pielea străpunsă la întîmplare, o limbă gîngavă îmi cîntă un psalm despre lumea de aici și lumea de dincolo de simțuri. Într-o secundă de grație, nefiind, aș putea să te inventez. Exersez rezistența la durere. Îmi acopăr dorința de a nu țipa. Capăt o privire pierdută, lipsită de cromatica ei firească. Muiată în sînge,crudă,afișez naivitatea cu care privesc trecerea timpului. Cromatica erorilor. Corul de orbi mă transformă în vasal al unui Dumnezeu onomastic. Nașterea și moartea nu-și aleg zilele. Acoperit cu blana unui animal, adorm cu capul pe fața aspră a unei carămizi.