În folclorul românesc, copacul este prezent în foarte multe creații. Nici haiku-ul românesc nu putea să ocolească prezența copacului, în diferite ipostaze.
Pomul apare ca element natural, reprezentant al florei (cu părțile componente) și este în relație nu numai cu elementele cu care relaționează, ci și în contextul succesiunii anotimpurilor.
Pomul ca atare este frecvent întâlnit în următoarea ordine: salcia, plopul, bradul, pinul, castanul și teiul.
Adesea, o creangă reprezintă unitatea. Alteori, frunza este elementul de forță în haiku, în special în toamnă. Apoi, este prezentă efemeritatea și eternitatea codrului.
Mugurele, floarea, fructul apar în cele mai diverse aspecte. Explozia primăverii, melancolia toamnei sunt aduse în prim plan. Apoi, imaginea pomului de Crăciun.
Este pusă în evidență relația pomului cu elemente astrale, cu luna și constelațiile. Dar și cu Calea Lactee.
Pomul nu poate fi rupt de mediul în care trăiește.
Voi exemplifica aceste idei cu haiku-uri ale poeților români, dar și cu haiku-uri care aparțin unor poeți japonezi.

Noapte de brumar –
umbre însoțitoare
plopii goi de vânt
(David Alexandru)

Scriind un haiku
aud înflorind
magnolia
(Doina Găbudean)

Autogară –
castanii se ofilesc
sub ochii călătorilor
(Ioan Găbudean)

Zboară frunzele
neluate în seamă –
copaci ai nimănui
(Ioan Găbudean)

Aproape noapte –
gară iluminată
de tei în floare
(Șerban Codrin)

Primele frunze
părăsind castanii –
suspinul toamnei
( Nicolae Bernea)

După furtună -
plopul neînfrunzit
are altă pungă
(Radu Patrichi)

Printre crengi de nuc -
un fluture disperat
caută cerul
(Ion Roșioru)

Aproape seară -
pe un brad curg frunzele
altui arbore
(Șerban Codrin)

Un mesteacăn
în pădurea de fagi -
cântecul păsării se pierde
(Ion Codrescu)

Dictare -
cel care scrie privește o clipă
cireșu-nflorit
(Clelia Ifrim)

Uscându-se-ncet
bradul din poartă -
suntem de-o seamă
(D. Ene Zărnești)

Pe hârtie -
în locul poemului
umbra unei crengi
( I. Codrescu)

Ultima rază de soare -
creanga de lumină
pe care mai stă o pasăre
(Georgeta Dragomir)

Seară de toamnă -
lângă castan
ultima frunză
(Laura Văceanu)

Purtate de vânt
frunzele veștede -
neclintit codrul
(Dan Doman)

Noian de muguri
de la o zi la alta -
înverzește cerul
(Dan Florică)

Casă de vânzare -
zarzărul înflorește
ca niciodată
(Ion Codrescu)

Pomul de Crăciun -
până și soacra
pare mai bună cu el
(Radu Patrichi)

Soarelui rămas
în capcana teiului
îi cad frunzele
(E. Faraon)

Între mestecenii -
abia înfrunziți
răsare luna
(Dan Doman)

Lângă salcie -
înflorind neștiută
Calea Lactee
(Șerban Codrin)

Apus la graniță -
umbra plopului
trece în altă țară
(Aidar Bechir)

Jumătate-n umbră
jumătate-n lumină -
roșu arțar
(Manuela Miga)

Foșnetul plopilor -
în liniștea toridă
nici o adiere
(B. I. Pascu)

Cireș înflorit –
ah, această zăpadă
de nedescris
(Ioan Găbudean)

Așteptare –
cireșii au înflorit
și în lipsa ta…
(Ioan Găbudean)

Măr altoit –
mai multe stele pe crengi
decât mere…
(Ioan Găbudean)

Copaci lângă drum –
umbrele lor alungite
anunță seara…
(Ioan Găbudean)

Primăvară –
în nopțile cu lună
felinare în salcâmi
(Ioan Găbudean)

Râul alunecă –
o frunză de salcie
zgârie oglinda
(Radu Patrichi)

Seară noroasă.
Pe banca de mesteacăn
aștept greierul.
(Ion Roșioru)

Atâtea antene
racordate la Cosmos...
Florile de prun
(Vasile Moldovan)

Primăvara devreme,
sub dulcea povară a florilor,
pomi fără frunze
(Vasile Moldovan)

Vânt de primăvară -
pe covorul de omăt
petale de prun
(Vasile Moldovan)

Noapte luminată -
printre florile de prun
lumina lunii
(Vasile Moldovan)

Miezul nopții -
luna odihnindu-se
într-un măr înflorit
(Vasile Moldovan)

Oglinda iazului -
fata cu părul despletit
și-o salcie plângătoare
(Vasile Moldovan)

Lumina unui far
în miezul nopții -
cireș înflorit
(Vasile Moldovan)

Bărci de salvare -
de frunzele salciei
se-agață melcii
(Vasile Moldovan)

Prevestind toamna,
în pânza păianjenului
primele frunze
(Vasile Moldovan)

Frunză de arțar
în vântul toamnei -
scrisoare de dragoste
(Vasile Moldovan)

Rugă de toamnă -
pomii goi implorând Cerul
să-ntârzie bruma
(Vasile Moldovan)

Ploaie de iarnă -
pe plopul singuratic
o singură frunză
(Vasile Moldovan)

La asfințit,
umbra pinului acoperă
toți jnepenii
(Vasile Moldovan)

Stejar desfrunzit -
în vârful său revigorate
frunzele de vâsc
(Vasile Moldovan)



Traducerile din japoneză nu mai respectă regula de 5-7-5 silabe.

Basho:

Ploaie de primăvară –
sălciile râului unduie îndărăt
veșmintele.

Scena primăverii
e aproape gata:
luna și florile de prun.

Dăruie salciei
toată obida,
tot dorul inimii tale.

Câte, câte lucruri
nu-ți aduc aminte
aceste flori de cireș!

Noaptea de primăvară
s-a sfârșit
cu zorii pe florile de cireș.

Pinul din Karasaki,
mai cețos și vag
decât florile de cireș.

Sub cireși,
pe supă, salată, pe toate –
petale.

O salcie
picură stropi în mocirlă
după reflux.

Pe drumul de munte de-odat’,
soarele a răsărit scăldat
în mireasma florilor de prun.

Lipită de ciupercă,
frunza
unui arbore necunoscut.

La fiecare adiere
fluturele își schimbă locul
pe salcie.

Sihăstria iernii –
pe paravanul aurit
vârstele pinilor.

De departe și de aproape,
zvon de cascade se aude,
frunze cad.


Oshima Ryota:

Lumea
nevăzută trei zile –
doar flori de cireș!

Ploile de mai,
într-o seară, în pin
luna de taină…

Yosa Buson:

Tânguindu-se după primăvară,
el se pierde
printre chiparoși.

Primăvara, călătoare,
șovăie
în ultimele flori de cireș.

Cei doi pruni:
le iubesc floarea,
una mai timpurie, alta târzie.

În lumina lunii,
prunul alb devine din nou
un pom al iernii.

Cu fiecare petală care cade,
ramurile prunului
îmbătrânesc.

Florile căzute ale prunului roșcat
par să ardă
pe coama calului.

Kobayashi Issa:

Lângă puțul
cu apă murdară,
florile prunului.

Nu pare
prea temător să înflorească
acest prun de la poartă.

Copilul se dă în leagăn
în mână cu un ram înflorit
de cireș.

Masaoka Shiki:

Unde țărmul s-a surpat,
peștișorii se strâng
sub o salcie.