Stima de sine este determinată de încrederea de sine, sunt principii psihologice care se completează progresiv.
Stima de sine își are rădăcinile în copilărie, se formează datorită rezultatelor bune la învățătură, în urma bunei interacțiuni cu membri de familie, cu colegii de școală , în urma aprecierilor primate de la dascăli.
Stima de sine este fluctuantă, în unele etape crește în altele este scăzută, în funcție de rezultate pe toate planurile existențiale.
Stima de sine crește în funcție de realizările materiale și spirituale, atunci când încrederea de sine este totală, și descrește atunci când omul se confruntă cu eșecuri, când încrederea de sine este precară sau inexistentă.
Există foarte mulți oameni care au o stimă de sine exagerată, exacerbată, rezultat al infatuării, al egocentrismului.
Stima de sine denotă o autoapreciere, o autoevaluare.
Stima de sine se bazează pe un sistem de valori pe o credință nestrămutabilă.
Din păcate există și o categorie de oameni total dezinteresați de stima de sine, care au un sistem de gândire primar, leneș, sărăcăcios, care se complac, se mulțumesc să trăiască de la o zi la alta cu ceea ce le dă statul ca ajutor social, și cu ceea ce le dă mila lui Dumnezeu. Nu pun preț pe principiile evoluției, se lasă conduși de instinctele primare.
Studiul aprofundat progresiv în fiecare etapă a vieții( diferite unele de altele ca percepție și asumare), dezvoltă stima de sine demnă de admirat și de prețuit.
Principiile evoluției sunt determinate de oamenii iluștri, de marii gânditori, dar și de divinitate.
Sistemul de gândire nu trebuie lăsat să lenevească, să doarmă, trebuie pus în acțiune de ambiție, voință, motivație și determinare, trebuie aplicate toate învățăturile universului și divinității, dar și cele ale mentorilor, dascălilor.
Oamenii cu stimă de sine dezvoltată, au o mai bună înțelegere a realităților, a vremurilor actuale, au o mai mare deschidere către dimensiunea cunoașterii universale.
Din alt punct de vedere și de analiză, stima de sine reprezintă o parte semnificativă a puterii unui om, putere obținută în special din relațiile și colaborările cu oamenii din viața sa.
Stima de sine nu trebuie confundată că mândria, prima este un rezultat al conștiinței superioare, a doua este un rezultat al conștiinței inferioare, respectiv a egoului.
Omul cu o excepțională încredere de sine și stimă de sine poate explora noile căi ale cunoașterii, ale evoluției, își poate pune amprenta pe realizările spirituale și materiale ale umanității.
În concluzie, stima de sine joacă un rol important în dezvoltarea personalității, are un rol decisiv în progresul spiritual.