Dialoguri, altfel decât ale lui Platon

Dialogul, ca metodă filozofică, atribuit lui Platon, constă în discuțiile acestuia, sau a altor filozofi contemporani lui, cu magistrul lor Socrate, dar are la bază ceea ce Aristotel, urmașul amândurora, avea să numească și să teoretizeze, mai târziu, ca fiind logica binară. Ajungerea la adevăr prin dialog are și un nume, maieutică, într-un fel, opusul dialecticii care desemnează drumul spre adevăr prin contradicții și își are rădăcinile tot din acea perioadă, fiind dezvoltată, ulterior, în epoca modernă, de către filozoful german Hegel.
Forma primordială de binarism, studiată inițial, a fost: bine-rău. Căile și mijloacele care conduc spre bine, au fost denumite virtuții, iar cele care duc spre rău, vicii.
O axiomă socratică care a influențat decisiv teoria dreptului penal, valabilă parțial și în zilele noastre, spune că orice om sănătos mintal acționează în direcția binelui, faptul că sunt destule rele pe Pământ provenind din definirea diferită a binelui și a răului. Deci, iată o primă problemă rezultată din logica binară, definirea entităților contrare.
Socrate a fost foarte preocupat de educația politicienilor. El considera că scopul clasei politice trebuie să fie asigurarea fericirii poporului și acesta nu putea fi atins decât cu niște politicieni educați în problemele filozofiei, în găsirea și promovarea virtuțiilor și a virtuoșilor. Când politicienii nu evoluau pe direcția corectă, poporul trebuia educat să protesteze pentru corectarea acestora, și așa a apărut prima democrație din istorie.
Evident că politicienilor nu le-a plăcut ideea conștientizării maselor, acesta îngreunându-le activitatea și, drept urmare, l-au arestat pe Socrate, acuzându-l de instigare la nesupunere a populației. A apărut, astfel, ceea ce a intrat în istorie sub denumirea de „Procesul lui Socrate”, care pune pentru prima dată în istorie problema diferenței dintre dreptate și legalitate. În urma acestui proces, el a fost condamnat la moarte. Socrate, ca un mare contributor la construirea primei democrații din istorie, dădea o mare importanță legalității, pentru stabilitatea societății, dar era pe deplin convins că în cazul său s-a făcut o mare nedreptate. Pus în situația de a alege, i s-a oferit această posibilitate celui mai mare filozof al vremurilor respective, între instabilitatea societății, prin derogarea de la legalitate, și păstrarea convingerilor sale, cu prețul vieții, a ales varianta a doua.
Vedem, deci, mulțimea orientată cu toată convingerea spre căutarea binelui. Doar că, în această goană după bine, fără să vrea, unii au mai încălcat calea spre bine a altora, producând și rele, care pentru a le fi iertate s-au îndreptat spre Dumnezeu, șituație de care a profitat din plin biserica.

Aceasta a fost, acum peste două mii de ani!... Între timp, au apărut multe noutăți în logică, în etică, etc. Cum ar suna dialogurile lui Platon, acum?... Să zicem, generic, între un cetățean obișnuit și un înțelept:

Cetățeanul:
- Înțeleptule, pot să te întreb despre ceva?...
Înțeleptul:
- Da taică, întreabă-mă!...

Îi pune întrebarea, primește răspunsul, după care, contrariat, reacționează:

- Bine, bine,... dar unui alt cetățean, înaintea mea, despre același lucru, i-ai răspuns altceva!...
- Așa este,... ai dreptate!...
- Păi,... și cel dinainte?...
- Și el avea dreptate!...
- Păi,... cum este treaba, și el are dreptate, și eu am dreptate?... Dacă vine altul, îi vei spune altceva?...
- Și acela va avea dreptate!...
- Dar,... înțeleptule, cu scuzele de rigoare, nu există o singură dreptate?...
- Eheei,... taică, asta era pe vremea lui Aristotel!... Logica binară a ținut vreo două mii de ani, dar între timp, un polonez a găsit logica trivalentă, adică, cu trei adevăruri.
- Și dacă vine un al patrulea și te întreabă, el ce vină are că a întârziat un pic și nu intră în primii trei?...
- Păi, exact așa a gândit și Grigore Moisil, român de al vostru, și a introdus logica polivalentă!...
- Adică,... sunt o mulțime de dreptați?... Fiecare cu dreptatea lui?...
- Nu numai atât, chiar și mai mult, pentru că a mai apărut unul de prin Azerbaijan, Lotfi Zadeh, școlit în Iran și acum este american, care a inventat logica fuzzy, conform căreia există o infinitate de dreptății.
- Doamne!... Cândva, un biet popor căuta un singur „bine”, iar acum aleargă după o infinitate de variante de „bine”.
- Exact așa și este!... Și,... cum populația lumii, deși este foarte mare, reprezintă totuși un număr finit, înseamnă că fiecare om poate avea câte o infinitate de variante de „bine” propriu.
- Dar asta nu este un fel de anarhie a binelui?...
- Da,... dar noi nu putem schimba realitățile, asta este treaba lui Dumnezeu, noi trebuie să găsim soluții, să ne adaptăm la situație.
- Tehnica, de un timp mereu înaintea filozofiei, a găsit-o!... Acum, se trage cu tunul într-o direcție oarecare, alta decât locul unde se află ținta, iar obuzul se orientează singur și o gasește. Biata țintă!...
- Ce vrei să spui?...
- Că omul de azi trebuie să găsească o astfel de soluție și pentru țintele lui, cele umane, în număr infinit, după cum am mai spus!...
- Cum?...
- Să se inspire, în viață, din realizările tehnicii!...
- Cândva era invers!...
- Așa este, ai dreptate!...
- Este, și asta, una din acea infinitate de dreptăți?...
- Da, mă bucur că ai început să pricepi ceva din logica fuzzy!... Succes!...