Fiind sursa nefericirii, având esențe increatoare, distructive, forme tenebroase în care proliferează neantul, și manifestări depresive, gândurile străine pe care simțim că nu sunt ale noastre, să le înlăturăm din mintea ce vrea să fie autonomă față de corp, să asociem gândurilor preferate un timp personal în care să se desfășoare silențios sau sub formă de voci.
Astfel, cunoscând gândurile preferate pe care le favorizăm în detrimentul altor gânduri proprii, și timpul afectat lor, împreună acestea vor construi o fericire artificială, diferită de fericirea naturală, genuină, a cărei mișcare este imprevizibilă în corpul supus tuturor influențelor, și cu fericirea artificială, neversatilă, să umplem toate variabilele viitorului, pentru a avea certitudinea de a trăi într-un bine constant, prodigios.
Păstrăm oglinzile esoterice din noi acoperite pentru a nu vedea în ce stare jalnică e materia care ne formează exteriorul, infestată cu substanța nefericirii, ce o degenerează și îi inoculează principiile morbidității, maladivului și patologicului, care au adus cu ele angoase, deprimări, anxietăți și deziluzii.
O astfel de materie anemică, sleită, traumatizată de nefericire, se poate regenera prin vivifiența și travaliul spiritului implicat în toate actele existențiale, cât și în activitățile psihicului și ale stărilor.
Un spirit cumulând calități, aptitudini și vocații, pe care și le însușește din ființă, activează pozitivul în toate în care se prefigurează fericirea aflată pe un nivel superior al existenței.
Cel maibine ar fi să căutăm fericirea prin metodele construite de fiecare în parte, să cunoaștem psihologia nefericirii, care sunt reacțiile ei față în față cu sănătatea, pentru a o anihila, iar din reminiscențele nefericirii să facem materie pentru neant.
Cel mai bine ar fi să nu fim datori nimănui, să nu fim obligați să dăruim fără să vrem, să ne umilim, denigrându-ne pe noi înșine, căci umilința și onctuozitatea sunt forme ale lașității, care acceptă să fie sclava nefericirii, decât să lupte cu consecințele și efectele ei.
Cel mai bine ar fi să dăm fericirii diferite funcții, una din ele să fie toleranța care ne impulsionează, să-i tolerăm pe ceilalți cu defecte și cu calități, și să nu-i îndepărtăm de noi, ascultând de egotism și vanitate.