Spiritul își crește ramificațiile în rațiunea obiectivând realitatea, în intelectul care judecă actele gândirii și fenomenele existențiale, în cugetul creator de structuri reflexive și principii ontologice, în ideile născând eflorescențe de gânduri, în conștiență inducându-i luciditate și în subconștient trasându-i marginile, dincolo de care se prefigurează coșmarurile și halucinațiile.
Spiritul comunică prin eoni cu divinitatea, circulă prin meditații mistice prin transcendent, generează energie psiho-cerebrală care intră în simbioză
cu energia imanenței omului, și este creator de lumină pe care o pliază pe acea parte a realității afectată de tenebre și întunecimi.
Esența spiritului circulă printre sinapse, axoni și neuroni, căci gândurile nu au puterea de a eficientiza singure, prin substanța lor, sinapsele, a căror funcționare optimă îmbunătățește gândirea, și implicit revigorează inteligența.
Spiritul e într-o continuă perfecționare, stilizare, autocunoaștere și autodesăvârșire, e entitatea cea mai importantă a omului, care influențează,
atunci când este sănătos, în mod benefic celelalte entități umane : gânduri, rațiune, intelect, cuget, euri, suflet, sine, stări, etc.
Dacă conversăm cu durerea pentru a-i descoperi punctele slabe, dacă o plimbăm prin visele noastre, hrănind-o cu substanța spiritului nostru, atunci, coordonați de spirit, vom lupta eficient cu ea, și nu ne-ar mai bântui
intempestiv, căci atunci când spiritul preia inițiativa și guvernează corpul, sănătatea îi sare în ajutor, recunoscându-i valoarea și forța regeneratoare.
Singurătatea știe toate tainele intimității, așa cum spiritul cunoaște toate secretele omului, și, așa cum apelăm la solitudine pentru a elimina coșmarurile diurne și grotescul social, la fel cerem ajutorul spiritului, când suntem asaltați de calamitățile spirituale, pe care-l percepem ca fiind sursa antidotului pentru toate tipurile de suferințe, iar, cu un spirit implicat activ și intens în viețile noastre, sănătatea ar veni iarăși în prim planul existenței fiecărui om.