Rezultatele concursului săptămînal Romanian Haiku 397, sînt următoarele:


Locul I – Costin Iliescu
28 de puncte, cu poemul nr. 22

ceaunul de tuci-
lumina lunii sare
în mămăligă

Locul II – Oana Gheorghe
19 puncte, cu poemul nr. 10

se zvântă norii –
din ciutura fântânii
răsare luna

Locul II – Violeta Urdă
19 puncte, cu poemul nr. 1

alarmă falsă -
mașina de pompieri
lâng-un câmp de maci

Locul III – Cezar-Florin Ciobîcă
18 puncte, cu poemul nr. 39

cruce-ntr-o rână -
sânziene refăcând
aura ștearsă

Mențiune – Costin Iliescu
17 puncte, cu poemul nr. 24

focul din vatră
trosnetul vreascurilor
sporind liniștea

Mențiune – Dan Norea
17 puncte, cu poemul nr. 21

pescar meloman -
cu muzica apelor
prinde-un pui de somn

Mențiune – Adina Enăchescu
14 puncte, cu poemul nr. 15

deschizând scrisoarea -
vântul duce departe
dorul de tine!

Mențiune – Petru-Ioan Gârda
12 puncte, cu poemul nr. 29

tei în rondoul
sensului giratoriu –
mai fac o tură

*

Poemul cîștigător merită puțină atenție.


Nu poți savura un haiku dacă nu ți-ai format gustul pentru el. Gustul este garantul faptului că poți avea o relație autentică și superlativă cu un anume lucru. Și, cînd e vorba de un obiect estetic, că te poți bucura de el, că poți vorbi despre el avizat, că-l poți, eventual, scrie cu succes. Voi încerca să vă conving că poemul de mai jos este o adevărată ars poetica, o pildă pentru scrierea haiku-ului.

ceaunul de tuci –
lumina lunii sare
în mămăligă

Costin Iliescu

Într-un mod eliptic, fără să numească lucrurul evocat, doar prin aluzii la el, poemul ne introduce într-o anume atmosferă. Aceea a unei nopți întunecate. Lumina lunii, ceaunul de tuci și mămăliga evocă faptul că undeva afară s-a pus de mămăligă. Întunecimea este suplimentar și ferm conturată și prin aluzia tuciului. Inițial nume al fontei, materialul din care e confecționat ceaunul, el a devenit sinonim cu ceaunul și și-a adăugat înțelesul de înnegrit de fum, de unde adjectivul tuciuriu – negru ca tuciul.

Corespondențele aluzive nu se opresc aici. Și luna, și mămăliga sînt galbene, rotunde și luminoase – trebuie să existe între ele o legătură magică, de duh. Dacă ne lăsăm pradă reveriei, contemplînd închegarea treptată a păsatului din tuci, putem avea impresia că lumina lunii sare în ceaun și, învîrtoșîndu-se, devine mămăligă.

Dar și mai interesantă este aluzia unui omonim al cuvîntului sare și al întregii sintagme lumina lunii, sare în mămăligă. Am pus virgula ca să prindeți înțelesul că lumina lunii este doar un praf de sare pe care luna îl presară deasupra fierturii. În cantități bine drămuite, ca sarea-n bucate, ea este indispensabilă pentru ca amestecul ingredientelor să prindă gust, să nu rămînă searbăd.

Alegoric vorbind, cît ar fi lucrurile de negre, dacă ai un pic de sare (și lumina lunii te poate ajuta oricînd la asta) să pui în mămăligă, ea nu va fi doar sățioasă ci de-a dreptul savuroasă. Și ea, și viața.

În ultima lui carte, Partea nevăzută decide totul, Patapievici spune: „Tot sensul vieții noastre poate fi gândit ca o aducere la vizibilitate, prin felul nostru de a vedea, a părții de nevăzut din lume și din fiecare.” Haiku-ul pare să facă acest oficiu, ne înlesnește accesul la anumite viziuni mai picante ale lumii, care transfigurează vizibilul insipid.