poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 

Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 2164 .



Poezia ca punte de comunicare
eseu [ ]
– Poezia Veronicăi Balaj, la Ierusalim –

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [AW ]

2013-12-08  |     | 



Volumul de poeme “Ierusalim-Jerusalem” semnat de Veronica Balaj, în variantă trilingvă (română, engleză – traducere Antuza Genescu – și ebraică – traducere Menachem Faklek) cu o prefață scrisă cu minuție și exigență de către prof. univ., eseist, Claudiu Arieșanu, este a doua carte a autoarei tipărită de Editura Zur-Ott din Ierusalim, de data aceasta în 2013. Prima, având titlul “Scut iluzoriu”, a fost editată în 2011, sub semnătura aceluiași traducator, Menachem Falek.
În prima săptămână din noiembrie 2013, poemele din volumul în discuție au fost perzentate la întâlnirile literare cu scriitori de limba ebraică din Tel-Aviv, Ierusalim și Haifa. Primirea călduroasă, în număr impresionant, de către colegii de breaslă, deși nu vorbeau limba română, a însemnat fără îndoială o punte de comunicare prin artă, prin ritmul poetic. Totul la un nivel remarcabil.
Fiecare dintre lansările volumului de poeme “Ierusalim-Jerusalem” semnat de Veronica Balaj au fost susținute de prezența traducătorului, care este și Vicepreședinte al Asociației Scriitorilor de Limba Ebraică din Israel și Președinte al Asociației din Ierusalim, secondat de către dl. Herzel Hakak, Președintele Asociației Scriitorilor de Limba Ebraică din Israel, și de dl. Balfur Hakak, Secretarul cu probleme internaționale al aceleiași Asociații.
Herzel Hakak, poet și critic literar, și-a început discursul cu o prezentare a activității literare a invitatei sale, scriitoarea Veronica Balaj – membră a Uniunii Scriitorilor din România, Filiala Timișoara, și realizatoarea emisiunii “Viața literară” la Radio Tmișoara –, precizând că acest volum este o expresie a luminii, a sunetului cosmic și al creației percepute poetic. Ca punct de plecare, a citat versuri din poemul “Lumina din Ierusalim”: “Semințe de soare/ cad pe caldarâm/ cântecul cocoșului/ din casa lui Petru/ continua sa vestească/ zorii/ unei transcendențe/ ne-ar trebui/ al treilea auz/ să percepem/ sunetul cosmic”. Apoi, a continuat interpretarea versurilor: “Parcursul imaginilor poematice, precum dărâmarea Templului, semnificația Zidului Plângerii, locurile sfinte, Grădina Ghetsimani, Via Dolorosa, Muntele Măslinilor și toate punctele istorice și religioase din Ierusalim sunt astăzi un simbol al unei realități mitice, religioase, cu transfigurare în misterul cosmic. Tot trecutul e un drum sfânt, plin de mister și, dacă intră în memoria prezentă, colectivă, devine un germen al relației cu cerul și divinitatea. Ne îmbogățește spiritual. Un poem scoate la iveală sentimente și viziuni care ne pot aduna într-o comuniune a credinței în bine”. Gazda acestei întâlniri literare s-a oprit în mod special asupra versurilor referitoare la semnificația clopotelor din Ierihon: “Sunt sunete – întrebări asupra existenței umane. Se amplifică pană la dimensiunile cosmice și se reîntorc în sufleteul nostru ca zborul unei păsări miraculoase. Este un alt fel de-a ne lega spiritual noi, cei de astăzi, de istoria unui loc magic. Și în cartea anterioară de poezie, “Scut iluzoriu”, autoarea folosește simboluri și metafore care pornesc de la ideea de zbor ca o permanență a spiritului uman dornic să urce spre lumină. Invitată pentru a doua oară la noi, Veronica Balaj ne-a transmis, prin creația sa, un anume fel de simțire general-umană, pornind, se-nțelege, de la simbolurile sacre, biblice, dar actualizându-le după o lege a cuvintelor adunate în poezie. În orice vers este viața palpabilă, prezentă, trăită de noi azi și, totodată, dublată de tentația sacrului, a misterului, a promisiunilor cerești, a speranței că omul nu e singur în univers...”.

Adriana Weimer

.  |










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!