Stcherbatsky Teodor (1986 – 1942) a fost un specialist rus în Budism. Fedor Ippolitovich Stcherbatski, care a semnat lucrările sale scrise în engleză „Th. Stcherbatsky”, s-a născut în Kielce, Polonia și a murit în Borovoi, Kazakhstan. A studiat filologia și ideologia la Universitate din Saint Petersburg cu I. P. Minaev, poetica sanskrită în Vienna cu Georg Bühler, filosofia indiană în Berlin cu Hermann Jacobi și logica sanskrită și tibetană cu învățați (pandiți) in India și lamași din Mongolia. Între 1900 și 1941, Stcherbatsky a fost profesor la Universitatea din Saint Petersburg. Printre studenții săi s-au regăsit O. O. Rozenberg, E. E. Obermiller și A. I. Vostrikov. Academia Rusă de Științe l-a ales Membru Corespondent (1910) și apoi Academinian (1918). A fost directorul Institutului de Cultură Budistă (1928–1930) și șeful secțiunii Indo-Tibetane a Institutului de Studii Orientale. A sa Concepție a Nirvanei budiste (1927), scrisă în engleză, a produs senzație în Occident. Au urmat cele două volume ale lucrării sale de bază Logica Budistă, scrisă, de asemenea, în engleză (1930 – 32) care a exercitat și exercită o imensă influență în “Budologie”.

Stcherbatsky a rămas oarecum puțin cunoscut în Rusia. Însă fluența cu care vorbea Sanskrita și Tibetana a căpătat admirația fără rezerve a lui Jawaharlal Nehru și Rabindranath Tagore. Conform cu Debiprasad Chattopadhyaya, "Stcherbatsky ne-a ajutat pe noi indienii să descoperim propriul nostru trecut și să restabilim adevărata perspectivă a moștenirii noastre filosofice.” În 2004 Enciclopedia Britanica l-a considerat drept "cea mai mare autoritate a Occidentului în filosofia budistă”. Cartea sa Logica Budistă a ocupat (și continuă să ocupe) un loc de frunte în “Top Ten-ul” cărților în domeniu, fiind multiplu re-editată. La noi în țară, deși citată de Anton Dumitriu (Istoria Logicii) și Sergiu AlGeorge (Limbă și cultură în gândirea indiană) se observă că ea nu a fost studiată cu acribie. De altfel Sergiu AlGeorge, prin bunăvoința căruia am putut să-mi trag o copie Xerox a cărții pe care tocmai o adusese din India înaintea de a muri, spunea că avea în plan s-o aprofundeze având în vedere interesul său pentru o Logică a simbolurilor pe care se pregătea s-o elaboreze (a se vedea și Arhaic și universal unde pomenește despre o asemenea logică). Din păcate, acest proiect nu s-a mai putut materializa.

Mai trebuie menționat că primul volum al Logicii budiste cuprinde o prezentare și interpretare a autorului nu numai a acestei logici ca atare dar și o încadrare a Budismului în diversele curente filosofice din India, punctând afinitățile cu unele dintre acestea și îndepărtarea neta de altele. De asemenea, în acest volum, se prezintă și unele paralele între doctrina Budistă și anumite curente filosofice din Occident. În al doilea volum sunt prezentate traduceri în engleză din sanskrită și tibetană a unor texte de bază ale Budismului. Printre care se află și tratatul de bază al Logicii Budiste (Scurt tratat de logică al lui Dharmakirti cu comentariile lui Dharmamottara), Dharmakirti putând fi considerat un Aristotel al Budismului, iar tratatul său un echivalent al Organonului Stagiritului, dar clar diferit de acesta, însă la fel de «logic».

Reproduc mai jos o traducere, ce-mi aparține, din Introducerea la vol. I (§1) al „Logicii Budiste”.

„INTRODUCERE


§1. Logica Budistă

Sub titlul de Logică budistă se înțelege un sistem de logică și epistemologie creat în India în secolele VI – VII e. n. de către doi mari învățați Budiști, Maeștrii Dignāga și Dharmakīrti. Literatura logică Budistă, insuficient cunoscută, care a pregătit creația celor doi maeștrii amintiți, precum și enorma literatură a comentatorilor care a urmat în toate țările Budiste de nord, trebuie incluse în aceeași categorie (i.e. sistem de logică și epistemologie Budist). El conține, înainte de toate, o doctrină a formelor silogistice și pentru acest fapt el poate fi denumit logic. O teorie asupra esenței raționamentului și asupra inferenței este în India, ca și în Europa, un corolar natural pentru o teorie a silogismului.

Dar logica Budistă conține mai mult. Ea conține de asemenea o teorie a percepției sensibile, prin simțurile comune și, îndeosebi, a celei „pure” care, acționând în background-ul empiricului, prin „simț interior”, poate percepe dincolo de ceea ce vedem, auzi, pipăi, gusta, mirosi; sau, mai precis, o teorie asupra percepției și senzației în cadrul întregului context al cunoașterii, o teorie a siguranței cunoașterii noastre și a realității lumii externe. Aceste probleme sunt în mod uzual tratate [în contextual nostru cultural] sub titlul de epistemologie [considerată, mai mult sau mai puțin, ca o disciplină aparte în raport cu logica]. Prin urmare este justificat să numim sistemul Budist un sistem logico-epistemic. El începe cu o teorie a senzației drept un martor indubitabil al existenței lumii exterioare. Continuă cu o teorie a coordonării între lumea exterioară și reprezentarea ei ca o construcție a modului prin care o înțelegem prin imagini și concepte. Urmează o teorie a judecății [raționamentului], a inferenței și a silogismului. În final se adaugă o teorie asupra artei de a aborda și conduce disputele filosofice în public [retorica la noi]. Acest sistem îmbracă astfel întreaga arie a cunoașterii umane începând cu senzațiile și terminând cu aparatul complicat al dezbaterii publice.

Budiștii înșiși numesc această știință a lor o doctrină a surselor adevăratei cunoașteri sau o doctrină a raționamentului logic sau, mai simplu, o investigație a adevăratei cunoașteri. Ea este o doctrină a adevărului și erorii [nu numai «logice»].

În intenția promotorilor săi sistemul nu a avut aparent nici o legătură specială cu Budismul ca religie, i.e., ca învățătură în sensul realizării Salvării. El pretinde a fi o logică naturală și generală a gândirii umane. Totuși el pretinde a fi de asemenea un mod critic de a privi această gândire. Entitățile a căror existență nu este suficient garantată de legile logicii sunt clar rejectate și, din acest punct de vedre, logica Budistă păstrează numai idea de la care începe Budismul. El neagă existența unui Dumnezeu, a unui Suflet, a Eternității. El nu admite nimic altceva decât curgerea neîncetată a evenimentelor și topirea lor finală/eternă în Nirvana. Realitatea pentru Budiști este cinetică, ne statică [și nu statică precum a noastră], dar logică. Ultimul scop al logicii Budiste este de a explica relația dintre realitatea mișcătoare și constructele statice ale gândirii. Ea este opusă logicii altor curente din India cu ar fi cea a Realiștilor, a logicii școlilor Nyaya, Vaiseșika și Mimamsa pentru care realitatea este statică și adecvată conceptelor gândirii [așa cum se întâmplă și în logica clasică occidentală plecând de la Organonul aristotelic].”