Viața: un itinerariu complet și complex prin toate sentimentele umane.
Iubirea nu e ceva care azi e iar mâine nu mai e. Iubirea e o chimie a sufletului ce lucrează în locul rațiunii: nu folosește logica și nici argumentația.
A evita să-ți răspunzi propriilor tale întrebări e o dovadă de lașitate; a deține răspunsurile și a nu ți le expune e o dovadă de neasumare a propriului eu în tot ceea ce spui/ faci.
,,Logica'' iubirii constă în lipsa logicii: aritmetica e egală cu zero în mecanismul complex al sentimentelor.
Te iubesc. Mă iubești. Punct. Dincolo de această egalitate nu există decât marele Nimic.(Un gol într-alt gol la plus infinit.) Atâta timp cât există Iubire îl avem pe Dumnezeu în noi și iubim oamenii. Nimicul nu mai trebuie calculat.
Pentru ce S-a lăsat biciuit și apoi crucificat; de ce s-au autoflagelet prin mănăstirile reci și întunecoase, dacă nu din/ pentru Iubire?
Înainte vreme se aruncau în vârful înveninat al spadei, ingurgitau fericiți otrava...
Autoflagelarea, glonțul din dragoste, otrava și vârful ascuțit al spadei dovedeau irelevanța logicii în ,,afacerea'' sufletului.
Pentru îndrăgostiți balsam (ideal...), pentru muritorii de rând prostie (să te (o)mori pentru ceea ce nu vezi/ pipăi ci numai simți). Sinuciderea nu are sens decât atunci când e comisă pentru o simțire/ idee/ ideal.(Pe Dumnezeu îl simți- trăiești Iubirea pe cele mai înalte culmi.)
Poate că greșesc, în ,,filosofia'' mea, dar așa am visat toată viața.