poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 

Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 9375 .



Viața ca o aventură
eseu [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Zolti ]

2010-04-22  |     | 



Zoltan Terner

Viața ca o aventură


Viața omului este o aventură. A trăi e foarte riscant. Poți să mori oricând. Sau și mai rău: poți să ajungi mare mutilat, orb, poți să te tâmpești, să devii legumă. Și multe altele.
N-ai intrat de bunăvoie în această aventură a vieții. Nimeni nu te-a întrebat: - Vrei să te naști? Îți asumi riscul de a fi om? Dorești să trăiești?
Ai fost târât în această unică aventură. Sau, cum zicea un filozof existențialist: „Ai fost aruncat în lume”.
Mama, născându-mă, a trăit și ea o aventură de viață sau de moarte.
Intri tu însuți sau ești dus. Faci un gest hazardat și te trezești într-o aventură.
De un gest, de o decizie, de un „da” sau de un „nu” depinde intrarea ta într-un joc de speranțe, de promisiuni sau riscuri, într-o aventură mirabilă sau blestemată, fericită sau nefericită.
A pleca sau a rămâne? Ca și decizia, nehotărârea te poate târâ și ea într-o aventură. Cu riscuri uneori și mai mari.
Riscurile si promisiunile adeziunii, ale înregimentării, ale afilierii.
Intri într-un partid, te înrolezi într-o formație de luptă, te aliniezi la o mișcare politică sau religioasă, te afiliezi la o sectă, te atașezi de o idee, o credință, o doctrină, te supui unui stăpân.
A te implica, a te avânta,a evada, a te retrage, a te ascunde, a fugi, a renunța, a tăgădui sau a încuviința. Fiecare din astea te poate împlini, te poate salva sau pierde, te poate mutila sau iți poate anula sufletul. Te poate strivi sufletește sau aneantiza ca om.
Ce ai hotărât să faci? Pleci sau rămâi? Intri sau ieși? Urci sau cobori? Vorbesti sau taci? Fiecare opțiune duce la o alta aventură. Multe din ele le-am experimentat. Plecarea din Germania nazistă. Rămânerea în România ceaușistă. Resemnarea sau protestul. Devotamentul sau trădarea. Fidelitatea sau delațiunea. A intreba ce trebuie, a răspunde ce nu trebuie. A accepta sau a refuza. A te închide sau a te deschide.
Nu poți să știi cu ce opțiune plonjezi în aventură. Ai ales minciuna? Ai ales certitudinea sau îndoiala? Acceptarea sau refuzul? Lumina sau întunericul? Focul sau apa? Caldul sau recele? Unirea sau despărțirea?
Orice adeziune, înregimentare, afiliere, jurământ de credință, angajament, promisiune poate însemna pasul hazardat către aventura ta existențială.
Întâlnești un om și începi o aventură de o viață. Mirabilă sau detestabilă. Binecuvântată sau blestemată. Doi străini se întâlnesc și devin părtași la o aventură existențială comună. Două lumi se întâlnesc și încep să orbiteze pe vecie una în jurul celeilalte.
Aventura unui salt în necunoscut poate fi declanșată de un om, de un lucru, de un fapt, o întâmplare, o idee, un gând, o vorbă. O impresie.
Ești om. Te sondezi și explorezi necunoscutul din tine. Ai plonjat în aventura cunoașterii de sine. Cu riscul unor teribile surprize. Coborârea în adâncurile tale este cea mai intim-personală aventură a unui om. Nu oricine are curajul și e în stare s-o facă fără să se mintă sau să se amăgească..
Aventura trăirii e formată din variatele jocuri cu necunoscutele vieții și ale morții: jocul pur de-a riscul suprem, de-a norocul, de-a viitorul, de-a imaginația, de-a proiectele, de-a creația, de-a certitudinile și îndoielile, de-a căutarea.
Aventura unei relații, a unui act de comunicare. Aventura unui rol, a unei măști. Aventura revoltei. Aventura resemnării.
Viața are în ea însăși ispita plăcerilor și a fericirilor oferite de riscurile palpitante. Viața total lipsită de riscuri ar fi condamnarea la o plictiseală de moarte.
Viața e viață cu adevărat, numai atunci și numai dacă este aventuroasă, într-o permanentă confruntare cu hazardul. Fugind de plictiseală, te arunci în aventură. Fugind de aventură, te abandonezi urâtului vieții.
Aventurile vieții le trăim printre oameni, printre lucruri, printre locuri și timpuri. Unii, aleși, le trăiesc printre idei, printre îngeri sau printre diavoli.
Unii aleși cunosc aventura paradisiacă, cei mai mulți doar aventura damnațiunii. A infernului terestru.
Teama de aventură e teama de-a trăi. Ai fi în stare să te angajezi într-o aventură dar te oprește prudența, lașitatea, frica, timiditatea, calculul. Toate aceste piedici pot face din tine un nevolnic, un ratat, un infirm al trăirii vieții, un învins înainte de a intra în luptă.
Ne ferim de aventură dar o căutăm. Sau ne caută ea pe noi.
Omul nu poate fi om fără a trăi măcar una din aventurile existențiale care să-l întemeieze: credința, iubirea, sacrificiul, devotamentul, adevărul.
Ajungi însă om întreg numai dacă ai curajul de a-ți trăi aventura până la capăt, cu demnitate, vertical, cu patimă, cu dăruire totală..
În aventura vieții intrăm cu toții cam la fel dar fiecare iese altfel. Sau altul. Sau nu mai iese deloc.
De altfel, nici nu e prea important cum ai intrat într-o aventură. Important este cum ieși din ea. Și cât te-a costat. Riscul de a risca poate fi cel mai riscant și mai costisitor lucru din viața unui om.
Fiecare om este suma aventurilor sale fondatoare.
Așa cum fiecare om este unic și aventura sa îi aparține, și rămâne întreagă a lui, chiar dacă o împarte cu alții. Este marele paradox al trăirii vieții.
Astfel că, cititorule-frate, aventura ta, este, totdeauna, numai a ta. Nimeni altcineva nu poate trăi, în locul tău, marea aventură a vieții tale. Povestește-mi care a fost aceasta și-ți voi spune cine ești.






.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!