Puțin lucru e vorba, neîndestulător spațiul în aceste crude cețuri ale suficienței. Prea sfâșiată pădurea omenească și tot mai încet se aude glasul ancestral, prin zbuciumatele rupturi ale prăbușirii logosului. Umblăm bezmetici prin stufărișuri secate de seve, căutând modelul în care groaza nu zvâcnește, modelul în care lumina să găsească încă lumină, azi mai mult ca în prima zi intrată în noapte.
Un astfel de model a trecut prin Valea Jiului. De la Petrila la Petroșani, de la Lupeni până la Târgu-Jiu, pentru a se întoarce pe Jiuri în sus, până la Mureș în cetatea Devei. Este vorba de modelul, Linda Bastide, poetă narbonneză și pariziană, membră a Societății Poeților Francezi și al PEN Club Internațional, directoarea Editurii “Poetas a vos plumes”, editură la care au apărut, până în prezent, cinci poeți români, editați bilingv. (Gheorghe Grigurcu, Lucian Alexiu, Paulina Popa, Eugen Evu, Ioan Dan Bălan). Timp de peste o săptămână, așezămintele de cultură, din Valea Jiului și Municipiul Deva (cluburi, biblioteci, librării) au fost gazdele distinsei scriitoare și editoare, care, secundată de poeta și traducătoarea Elisabeta Bogățan, a prezentat în fața unui public numeros câteva din cărțile domniei sale.
Din păcate, la noi au ajuns doar două dintre ele: “Omul gol” și „Narbonne sau Grădinile lui Anton”.
„Omul gol” este un imn închinat iubirii, cu toate avatarurile sale. O glorioasă suferință palpită prin seva caldă a acestei scriituri. Dacă în alte registre poetice, când soarele devine doar pretext, barca salvării se împotmolește-n nisip, la poeta franceză se întrevăd mereu semnele limanului – o dâră pe mare sau pe cer, un fel de călăuză nevăzută îndrumând eul liric prin labirintul sfâșierilor, al iubirilor devoratoare, al arderilor și al singurătăților. Tăcerea nu se înfășoară în lințoliu, buzele se deschid, pentru a ne spune ce înțelegere vrea să facă poeta(ul) cu destinul, pentru a răscumpăra bucuria celuilalt cu propria osândă.
Dacă, de pildă, în Furie, eul liric și celălalt sunt “neîndemânatici în sânge, / pe cărări din turnuri, / epuizați și prinzonieri / cu temerea întreagă, / porțile noastre-și pierdură către / ziuă cheile toate” în Diez verde se prefigurează eliberarea din captivitatea unui timp neprielnic, din starea de dependență a realului, alunecând ca o barcă în adâncurile tainice ale cuvântului. Acestea ne duc cu gândul că, între iubirea voită și iubirea descoperită, se naște un hiatus premergător solitudinii, ne duce cu gândul la o percepută inconsistență a eului care se dimensionează, cuprinzând “omul ca oricare”,omul gol, „ce pare pândit și hăituit din toate părțile numai de plinătate nu”.
“Cu această povară și dramă a inconsistenței sinelui, a acelui Altul și a lumii, sub un transcedent abia perceptibil, eul liric căzut în solitudine pare un Iacob fără înger”. (Dumitru Velea)
Pentru cei care nu au avut fericirea să pipăie cu mâinile, să vadă cu ochiul minții “ Narbonne sau Grădinile lui Anton” - și pentru a-și forma o idee despre această minunată carte, redăm cuvintele Lindei Bastide, privitor la aceste preumblări prin orașul natal: “Nu este un drum ușor…și dacă cuvintele acestei culegeri intră în culisele liniștii, îmbrăcate în inocență, închizând și restituind, în același timp, frumusețea proprie fragmentelor din orașul nostru natal, cu toată tandrețea brută care îi seamănă și pe care eu am încercat să o scriu, poate chiar voi fi reușit să spun perenitatea momentelor fragile și grave, care ne fac ceea ce suntem”.
“Poezia este magie”.
“Poemele poartă în ele propriul destin”.
“Solitudine și schimb, iată sensul acestei culegeri: chiar semnificația de sacrificii secrete, o asceză empirică în inima tenebrelor primordiale ale memoriei”.
Ce poți să spui mai mult și mai concis despre această minunată carte ?!
În nimicnicia noastră, ne întrebăm, retoric, ce scriitor local ar putea
să scrie, tot așa de frumos, despre orașul natal ?
Prin cărțile sale, prin acțiunile întreprise în Valea Jiului, în județul Hunedoara, prin editarea poeților români, Linda Bastide devine o craincă a dimineții trezind mănăstiri și spitale (literare), trezind burguri prea de demult, sau prea devreme adorminte.