Din prima, titlul ofera o anumita idee despre cat de neobisnuita poate fi aceasta expunere de idei. Ulterior, sper ca neasteptata va deveni doar coerenta argumentelor.
Am remarcat un trend tot mai ascendent intre reprezentantii clasei tinere din Romania, in special fete: de pa la aproximativ 20 ani incep sa viseze sa se casatoreasca (eventual cu fotbalisti) si sa faca copiii.
Nu cred ca imi va putea deveni clar cum are loc trecerea...cvasibrusca: de la ideologia hedonista - distractie la maximum, direct la viata de familie. Cert e ca, in cazul Romaniei, aceasta se face sub influenta aprofundarii contactului cu societatea: absolventii de liceu devin studenti, manifestand aceleasi asteptari de la facultate ca si de la liceu. Asfel, se nasc insatisfactii de genul "la facultate nu e colectiv, colegii sunt mult mai distanti, fiecare isi vede de ale lui". Aceasta se bazeaza pe o imatura apreciere a rolului facultatii - ea nu ar trebui sa reprezinte o continuare a modului de viata adolescentin, ci o maturizare intelectuala care sa puna bazele unui progres solid atat in viitoarea cariera, cat si in viitoarea viata de familie.
Daca, la un moment dat, era "moda" ca femeile trebuie sa fie egalele barbatilor, sa aiba cariera proprie, independenta etc., poate in urma contactului multor tinere cu realitatile societatii romanesti - imoralitate, coruptie, exploatare, inegalitate economica, acestea se resemneaza ca fie nu dispun de suficienti bani pentru a-si construi o cariera, fie nu au sansa, fie din cauza altora sau, in cazul cel mai perfid si ipocrit, "nu e jobul ala de mine" sau "sunt prea buna pentru cutare si cutare". Remarcandu-se, in paralel, aparitia multor "baieti cu fitze", conexiunea se stabileste aproape instantaneu - de ce sa mai muncesc eu, cand ar putea aduce barbatul toti banii, eventual sa ii aiba deja, femeia rezumandu-se la rolul de casnico-cosmetico-mondeno-superfemeie (modelele din filmele difuzate "acolo unde se uita lumea", la televiziune, abunda in asemenea personaje irealistice).
Pentru inceput, aceasta argumentare nu ar avea niciun sens pentru cineva care are convingerea ca "omul este un animal". Apreciez ca asemenea oameni ar trebui sa se rezume a se delecta cu acest statut al lor, de care sunt satisfacuti...un animal nu are nevoie de cunoastere, de arta, de umanitate, nici macar de sport.
Desigur, nu este nimic gresit in a dori intemeia o familie moderna, care sa constituie fundamentul fericirii personale...si, eventual, si al altora. Pacatoase si gresite sunt doua aspecte: faptul ca este un tel artificial impus si mincinos si mijloacele prin care este atins (exprimate prin succesul demersului).
Eu nu am nimic impotriva copiilor, imi plac puii tuturor speciilor de animale, chiar si copiii oamenilor. Sunt revoltat ca oamenii fac copiii din egoism, prostie, inconstienta, si, in fond, impotriva ordinii firesti a lucrurilor.
Normele religioase, filosofiile si ideologiile incurajeaza viata de familie, pentru ca este fireasca majoritatii oamenilor: cand oamenii se iubesc si se cunosc, sunt stapani pe vietile lor si dornici sa construiasca edificiul familial de fericire si de dezvoltare sociala, este absolut normal sa se casatoreasca si sa faca copii.
Dar mecanismul descris mai sus, prin care aceste dorinte survin, la multe persoane care nu indeplinesc niciuna dintre preconditiile specificate, aceasta este contrar firii umane - sa faci copiii pentru ca iti plac copiii (am pofta sa fac copii, prietena mea cea mai buna a nascut si are o frumusete de copil) sau pentru ca asa e "in randul lumii".
Daca iti plac copiii, oricine poate adopta, din nefericire Romania dispune de resurse mai mult decat satisfacatoare in acest domeniu, si il iei pe ales, nu mai trebuie sa fii gravida, poti sa iei mai multi, mai mari, evitand astfel sacrificiile pe care le implica maternitatea. Si, daca cu adevarat iti plac copiii (toti copiii), atunci e deja logic sa iti doresti ca toti copiii sa fie fericiti, deci si cei din casele de copii, si, surpriza, chiar poti face ceva si pentru aceia!
Desigur, pare nefiresc a invoca argumentul mostenirii comuniste - toata lumea stie ca pe vremea lui Ceausescu era politica de stat cresterea demografica, sa fie populatia cat mai mare (eventual in perspectiva armatei), sa faca toate familiile cel putin doi copii, chit ca nu au ce sa manance si cine sa ii creasca. Desigur, acum nu mai e tovarasul, sa ne spuna cati copii sa facem, ce sa mancam, ce sa lucram, unde sa ne petrecem timpul liber. Acum o fac acum televizorul si prietenii.
O sa incerc in viitor sa furnizez date exacte, dar in Occident a avansat foarte mult varsta la care famiile fac copii. Este acesta un lucru bun? Pai, daca in Romania o femeie de 20 si ceva de ani, pierde un an de afirmare profesionala cu maternitatea, apoi cu cresterea copilului, ce influenta au acestea asupra devoltarii ei profesionale. Iar solutia lasatului cu bunicii sau cu bona este inca si mai proasta: cineva care isi incredinteaza copilul spre educatie unor oameni inevitabil afectati de comunism sau unui strain - cu siguranta, acea persoana nu merita binecuvantarea de a avea copii.
Alte argumente simpliste se pot rezuma la: nu e sanatos (nimeni nu poate nega riscurile majore pe care le prezinta maternitatea pentru sanatate, mai ales pe fondul cotidian de stres, desi nimeni nu le prezinta, ca ar parea nebun), nu e frumos (doar niste pictori perversi ar putea folosi ca modele femei gravide, apoi cat sport trebuie sa faca o femeie, dupa nastere, ca sa revina la silueta de dinainte?), nu e rentabil (a calculat cineva cat costa cresterea unui copil?) etc. Mai nazare, in unele persoane de altfel lipsite de orice perspectiva asupra vietii, vreo filosofie idealista de genul "frumusetzea faptului in sine ca poti da viatza...si mai ales...cuiva care este jumatate tu si jumatate persoana pe care o iubesti". Desigur, ce credibilitate are o asemenea persoana, fata de situatia ca in Occident 50% din casatorii se incheie cu divorturi, iar in Romania lucrurile stau si mai prost: neintelegeri majore - familii disfunctionale, adulter, alcoolism, violenta, proasta crestere, conflict intre generatii.
De fapt, omul are o atitudine foarte nepotrivita chiar fata de proprii copii. Din proprie experienta stiu, cand plangea un pui, pisica mea se ducea numaidecat la el sa vada ce are si imediat se calmau. Cand incepe bebelusul sa planga in miez de noapte, parintii blesteama si injura.
Si, in fond, ce se intelege prin "familie"? Este nasterea mai frumoasa decat familia si cresterea copiilor? Oare oamenii nu pot trece peste egoismul de "a avea ceva care este numai al meu" - chiar daca este vorba despre viata altui om? Procesul fiziologic al nasterii este pur de esenta animala - este ceea ce toate animalele fac, iar omul nu se deosebeste prin asta cu nimic de ele. Ups, dar sunt atatea animale care adopta pui, chiar si ai altor specii! Daca cineva moare de drag cand vede bebelusi, oare nu e de 1000 de ori mai induioasata acea persoana cand vede pisica adoptand puiul de iepure, puii de caine, puii de veverita sau cateaua adoptand puii de pisica etc? Aici vreau totodata sa mai lovesc in handicapatii care spun ca omul este singurul animal care bea laptele altei specii. Iata ca si animalele sunt "oameni" cu alte animale, insa oamenii nu pot fi oameni cu alti oameni, ei trebuie sa aiba copiii lor proprii. Poate acesta este un reflex al saraciei (materiale, intelectuale sau spirituale) - daca oricum nu am nimic, nicio valoare, nicio virtute (care sunt conditii esentiale cresterii si educatiei copiilor), atunci macar sa am copii!
Cresterea copiilor este procesul fiziologic, cultural si intelectual prin care omul face diferenta. Evident ca nu are niciun sens, in sensul educatiei, o posibila discriminare intre copiii proprii biologic si cei adoptati. Omul poate sa inzestreze un seman al sau, fata de care are aceasta obligatie, cu un bagaj specific uman, cu umanitate. Aceasta idee nu prea rezoneaza cu "vreau sa fac copii ca imi plac la nebunie copiii", nu?
De ce trebuie ca fiecare om sa se preocupe inainte de propria dezvoltare profesionala, intelectuala, spirituala? Pentru ca parintele trebuie sa fie el un model pentru copilul sau. Copilul nu trebuie sa creasca sub influenta colegilor de joaca din cartier, a desenelor animate, in fond, nici macar a scolii (la stadiul la care scoala din Romania este!). Copilul trebuie sa gaseasca in familie fundamentul fericirii sale si nu punctul de plecare al unei vieti care, la un moment dat, va incepe sa fie dominata de ideea de a face copiii pentru ca sunt draguti, pentru ca sa intru in randul lumii si pentru perpetuarea speciei.
"Toti oamenii fac copii"... dar este demn de remarcat ca Sarkozy a avut primul copil la 30 ani, Bill Clinton la 34 ani, Angela Merkel nu are copii, Berlusconi primul copil la 30 ani,Tony Blair la 31, Putin la 33 ani, chiar si Bush la 35 ani si Obama la 37!