poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 

Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 4252 .



Sympathy for the Devil. Despre Bine (I)
eseu [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Vix Est ]

2009-07-10  |     | 



Simpatia mea pentru Diavol e un alt mod de a mă răsfăța într-o lume ipocrită, atât de morală încât binele trebuie să vină neapărat cu parafă și agheasmă pentru a fi recunoscut ca atare.
Creștinismul s-a străduit îndelung să confiște conceptul de „Bine”, subsumându-l credinței. Desigur, nici cu filosofii nu mi-e rușine, nelipsind încercările de a lega Binele de Ființă. Înregimentarea doctrinară a „faptelor bune” sau a Binelui – diferența fiind dată de predispoziția metafizică a gânditorului care se apleacă asupra problemei – a beneficiat de eforturi intense de-a lungul secolelor, demne de o cauză mai bună. Una dintre ultimele mode, cea a eticii aplicate, încearcă chiar să ducă morala în zona unui algoritm de calcul: în interacțiunea dintre X și Z este atât bine și atât rău, calculați cantitatea de bine care mai este necesară pentru a crea o situație satisfăcătoare pentru ambele părți… Poate părea amuzant pentru unii, dar este relevant pentru un efort generic de a așeza într-o schemă comprehensibilă binele și răul.
În interacțiunea dintre ființele umane „a face bine” este tot atât de comprehensibil precum afirmația „mă doare”. Nu percepem în mod direct durerea celuilalt, după cum nu percepem direct nici măsura interioară a seamănului care dă nota subiectivă a pragului de la care așezăm aprecierea de „bun” sau „bine”. Faptul că ne înțelegem totuși unul pe celălalt ține de ceea ce unii ar numi empatie. Un termen la fel de misterios precum cei pe care încearcă să îi explice prin subsumare.
Desigur, sar cu nonșalanță peste explicațiile de genul „binele este atunci când…” Sunt la fel de nerelevante precum „mă doare piciorul” pentru înțelegerea esenței durerii. Faptul că un doctor poate identifica o boală după aceste descrieri ale unui bolnav ține de simptomatologie. Într-o categorie asemănătoare se așează și orice sistem moral. Tehnici de vindecare a sufletului, de stingere a neliniștii întrebărilor. Dacă respecți decalogul și poruncile din Noul Testament, teoretic ești un om moral. Dar ești și un om bun? Am nenumărate exemple de răutate acerbă, cu respectarea unei mari diversități de seturi de reguli morale. Răutate care va fi recunoscută de mulți dintre interlocutorii onești expuși relatărilor, chiar dacă conformitatea cu propriul lor sistem moral va fi indubitabilă. În continuare voi da un exemplu simplu (care din păcate nu este ipotetic).
Iulian se duce la școală la ora de religie. Profesoara le cere să relateze o faptă bună. Iulian povestește cum a împrumutat o jucărie în parc unui copil sărac și, când să plece, i s-a făcut milă de lacrimile celuilalt puști și i-a dat jucăria de tot. Conform programei școlare, profesoara îl întreabă dacă s-a gândit la Dumnezeu când a făcut fapta bună. Citează din manual: „fapta bună făcută fără credință nu este bună cu adevărat”. Nu contează pentru mântuire. Care este scopul principal al oricărui creștin. Iulian este dat de exemplu negativ clasei. Opus Mirelei, care la biserică, după ce și-a făcut cruce, a dat un leu unui cerșetor. Întâmplător, Iulian a strâns 2 luni bani să-și cumpere jucăria, și s-a despărțit foarte greu de ea. Dar acest lucru nu este adus în discuție, fiind nerelevant. Relevantă este lipsa de credință care face ca fapta lui să nu fie bună. Dezamăgit total de faptul că a rămas și fără o jucărie dragă și nici nu a făcut o faptă bună, umilit în fața clasei, Iulian intră într-o depresie din care iese cu greu peste o lună, după câteva ședințe de consiliere psihologică. Apoi este mutat într-o clasă pentru cei cu „nevoi speciale”, în care este rupt de prieteni și înconjurat de un mediu mult mai puțin competitiv decât cel cu care era obișnuit. Foarte curând face o nouă depresie, mai gravă, care îl face să piardă anul.

Temă pentru acasă: apreciați ca fiind bun sau rău comportamentul profesoarei de religie.
Notă: este în conformitate cu normele religioase și morale creștine, ba chiar și cu programa școlară.

Conformitatea cu un sistem moral nu ne asigură că înțelegem binele și răul, ba nici măcar nu ne permite să-l delimităm corect. De atât de multe ori, încât utilitatea sistemului apare doar ca normă de interacțiune pentru o majoritate oarecare de cazuri într-un context social dat. Dar „Binele” încă eludează circumscrierea, adesea rămânând anomic.

Primejdia constă nu în faptul că nu stăpânim riguros o definiție a Binelui, ci în pretenția și iluzia că avem un set de norme suficient pentru a ști ce este bine și rău. Înlocuirea simțului moral interior (în lipsă de ceva mai bun voi folosi deocamdată acest termen de filiație kantiană) cu un sistem de reguli poate crea derapaje dintre cele mai grave. Foarte curând sistemul se substituie percepției interioare care i-a dat naștere și devine restrictiv. Intră în scenă temutul „trebuie”. De la inchiziție la comunism, istoria e plină de exemple de represiune în numele Binelui. Pornind de la presupunerea că Binele poate fi descris complet și cuantificat, cu adagiul logic că tot ce nu este bine este rău, drumul este deschis către intoleranță.
Dacă Dumnezeu înseamnă ordine și cuprinderea exhaustivă a Binelui, iar prin opoziție Diavolul este haos și tot ce mai rămâne după ce ai normat Binele – atunci mărturisesc că am o mare simpatie pentru Diavol.

Pentru cei familiarizați cu teoria fractalilor este poate cunoscut că mare parte din evoluția speciilor, din istoria dezvoltării unei păduri sau chiar din gândirea umană este descriptibilă în termeni de matematică a haosului. Nu voi intra în detalii acum. Voi spune doar că „Binele” îmi pare mai degrabă o regulă de evoluție de tip haotic, care măsoară creșterea interacțiunii în cadrul unei comunități.
Luând cazul unei comunități care nu poate fi suspectată de precepte sau teoretizări morale, de exemplu cea a cimpanzeilor, vom constata că ne este foarte ușor să asociem noțiunile de bine și rău la acțiunile desfășurate de membrii grupului. Faceți exercițiul de a urmări un documentar și de a vă supraveghea judecățile morale, fără a le suprima. Veți constata o corelație clară: avem tendința să asociem bunătatea acelor acțiuni care au tendința să consolideze și să intensifice relațiile în cadrul grupului. De la cedarea neforțată a hranei la protejarea unui membru mai slab al comunității, înclinația noastră este de a le clasifica ca „fapte bune”. Agresivitatea neprovocată, irascibilitatea – vor fi „răutăți”.
Cred că este dincolo de domeniul speculabilului că cimpanzeii au un sistem moral în sensul în care l-am dezvoltat noi. (Dacă totuși există sceptici, ne putem muta cu exemplul la hiene). Important este că putem asocia noțiunile de bine-rău și unor ființe care nu au ceea ce noi numim simț moral. Ceea ce ridică niște întrebări și permite avansarea unor ipoteze în privința genezei acestui simț moral la om.

Odată cu apariția limbajului, lumea interioară a omului s-a îmbogățit semnificativ. Alături de percepții și afecte, au început să ocupe un spațiu tor mai mare construcțiile intelectuale. Mare parte dintre aceste construcții sunt date de percepția de sine, de gândurile asupra propriilor gânduri, de conștiința de sine, cum este numită în mod tradițional. Dacă presupunem că binele exista deja ca o lege fractală de menținere a coeziunii comunității, universal valabilă pentru animalele care supraviețuiesc în grupuri și pentru care cooperarea este esențială pentru supraviețuire, putem încerca să schițăm o teorie asupra evoluției simțului moral la om, de la apariția limbajului până la consolidarea scrisului. Scrisul fiind pragul de la care lumea interioară a omului a început să aibă o existență de sine stătătoare, auto-replicantă, paralelă cu ceea ce numim în mod curent „lumea reală”.

.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!