Trăiesc din ce în ce mai consistent senzația nimicului de sine și a ceea ce scriu. De fiecare dată când mă privesc și de fiecare dată după ce scriu și public. Uneori, chiar în timp ce scriu... Derizoriul ,,onorează'' în tot ceea ce sunt. Fuga ei, introspecția, scrierea acestei cărți îmi dau acea stare de pierdere a celei mai dragi persoane din viața mea. Sunt ridicol și numai pentru că încă mai trăiesc, sunt penibil și numai pentru că încă mai scriu. Ar trebui să mor și asta voi face ideatic pentru că asta merită o persoană de categorie inferioară. Simt asta din ce în ce mai profund... Asta numai pentru că am îndrăznit... o dragoste ,, interzisă''! Beau o bere, să îmi treacă mahmureala, și mă tot conving de inutilitatea mea. Există... Sunt realist cu mine însumi și asta nu înseamnă că îmi neg propria persoană și nici ceea ce fac. A iubi nu înseamnă numai a te iubi pe tine însuți, narcisismul exclus... Evidența coerenței în
negativ... ,, ULTIMILE LUNI DIN VIAÞA UMBREI MELE'' o carte dedicată în conținut și formă CELEI CE MI-A ADUS FERICIREA- paradoxul practicat în ultimul act al acestei vieți. Și nu teoretizez de dragul vorbirii, nici măcar nu teoretizez, ori de dragul unei închipuite estetici a urâtului! Profunzime sau goliciune în textele incluse în această carte... Publicul va decide. Trăiesc din ce în ce mai consistent senzația nimicului de sine și a ceea ce scriu. De fiecare dată când mă privesc în oglinzile din oameni și de fiecare dată după ce scriu și public. Derizoriul ,, onorează'' în tot ceea ce sunt.