Privind literatura care se publică în Occident, nu se poate să nu atragă atenția genul ficțional numit fantasy. Anvergura căpătată în ultimele decenii face ca acest gen de literatură să ajungă la un nivel înalt și să depășească “titulatura” de best-seller, devenind o nouă formă de artă.
O dată cu lansarea trilogiei cinematografice “Stăpânul Inelelor”, mulți locuitori ai plaiurilor noastre au devenit dintr-o dată atrași de fantasy. Fenomenul a cunoscut o amploare foarte mare, iar noii fani nu s-au oprit doar la filme. Cărțile au început să se vândă, apoi DVD-urile și jocurile. Și toată lumea a început să vorbească despre deja faimoasa trilogie. Interesul față de gen era deja confirmat, însă mulți s-au oprit aici.
Ceea ce nu s-a văzut este că dincolo de aceste filme există un întreg univers de explorat. Fantasy este mai mult decât “Stăpânul Inelelor”. Dovadă stau numeroasele sub-genuri ale literaturii fantasy, multe dintre ele niciodată abordate de Tolkien. Scriitori de valoare au creat întregi lumi fantastice, pentru a le popula cu rase ce depășesc în creativitate clasicele creaturi mitice din Middle-Earth.
Dacă privim înapoi, fantasy se scrie încă dinaintea lui Tolkien. Genul își trage rădăcinile din romanele secolului XIX, în care acțiunea se desfășoară în lumi fantastice, create de autori. “Călătoriile lui Guliver”, J. Swift, “Alice în țara minunilor”, Lewis Carroll sau “Vrăjitorul din Oz” al lui Frank Baum sunt bune exemple. Fantasy-ul începe să prindă contur spre începutul secolului XX, și autorii mută întreaga acțiune în lumea fantastică, care își pierde complet legătura cu lumea reală. În opere ca “Stăpânul Inelelor” sau “Cronicile Narniei”(C.S. Lewis), personajele aparțin unor rase diferite, precum elfii, orcii etc. și adesea se folosesc de magie în confruntările lor. De asemenea, un personaj clasic fantasy devine luptătorul, care este în contrast cu magia, folosind forța. El este exemplificat de Conan, personaj creat de Robert E. Howard. Adesea, acest conflict dintre sabie și magie este punctul central al acțiunii. Astfel de cărți fantasy au dat naștere unui sub-gen foarte popular, și anume “sword&sorcery”.

Un fenomen asemănător cu “Stăpânul Inelelor” a fost, la noi, Harry Potter. Micuțul personaj al autoarei J.K. Rowling și-a lăsat amprenta asupra percepției despre fantasy, fie că vrem să admitem, fie că nu. Am auzit multe voci considerând Harry Potter ca fiind o serie pentru copii. Din păcate, această concepție s-a extins mai apoi, fiind atribuită întregului gen. Însă fantasy nu se oprește aici. Harry Potter aparține în ceea ce specialiștii numesc “low fantasy” sau “fantasy comic”. O continuare a acestui tip de literatură este fantasy-ul satiric, realizat impecabil de Terry Pratchett. În contrast cu aceste opere, trilogia “Stăpânul inelelor” se înscrie în “high fantasy”(fantasy înalt). Acest sub-gen este caracterizat de profunzimea acțiunii și multitudinea de personaje, precum și varietatea tematică. Deasemenea, conține episoade care descriu lumea în care se petrece acțiunea, făcând referire la miturile și tradițiile ei. Întrepătrunderea genului fantasy cu alte tipuri de literatură a creat variate sub-genuri. Există fantasy romantic, dark fantasy (la interferența cu genul horror), chiar și science-fantasy.
Scriitorii contemporani se îndreaptă din ce în ce mai mult spre lumea reală, pe care o îmbogățesc cu elemente fantasy. Astfel, noul gen, fantasy contemporan, aduce iarăși în prim plan lumea reală, însă demitizată și încărcată de mister prin dimensiunea fantastică. Aici apare și tangența literaturii române cu fantasy-ul. Scriitori ca Mircea Eliade și Vasile Voiculescu au apelat în scrierile lor la elemente fantastice pentru a anima lumea reală. Chiar Caragiale, prin nuvele fantastice ca “La hanul lui Mânjoală” se apropie de povestirea fantasy, cu implicațiile ei magice și întunecate.
Fantasy-ul este foarte popular însă între rândurile gamerilor. Fanii jocurilor pe computer sunt familiari cu rasele și lumile fantasy. Numeroase jocuri au la bază un univers fantasy. Seriile RPG de succes Baldur's Gate și Icewind Dale sunt create pe baza a două trilogii semnate R.A. Salvadore, scriitor american de fantasy considerat “un clasic în viață”. Dar jocurile sunt centrate mai mult pe acțiune, pe când romanele de la care au pornit dau informații și despre lume, plasându-se dincolo de joc și completându-l.
Literatura Fantasy este prea puțin publicată la noi. Dar asta nu va rămâne așa. Scriitori contemporani au încercat deja, cu oarecare succes, să publice opere de gen. Este cazul Fairiei lui Radu Pavel Gheo. Pe urmele lor, încercăm și noi să trezim dorința descoperirii unor lumi cum nu s-au mai văzut.


Genurile fantasy


Literatura fantasy apare la noi o dată cu publicarea câtorva cărți din seria Discworld a lui Terry Pratchett. Se continuă cu Stăpânul Inelelor și Harry Potter. Însă genul întârzie să fie definit. Mulți dintre noi se întreabă poate de unde vin aceste noi atracții, unde se încadrează și ce reprezintă? Începuturile genului fantasy le aflăm undeva la sfârșitul secolului XIX, după era Victoriană a Marii Britanii, considerată apogeul revoluției industriale. Primele scrieri fantasy sunt poveștile victoriene, care conțin elemente fantastice precum fantome, vampiri, pitici și alte creaturi ce aparțin acum genului fantasy. În același timp, Washington Irving aduce acest tip de poveste în America; astfel, fantasy-ul s-a dezvoltat paralel în ambele continente.
Primele definiții date fantasy-ului au forma de tipul : “Povești sau romane care conțin un element substanțial cu caracter supranatural, care se petrece în lumi imposibile, cu personaje imposibile”(după ) Aceste definiții sunt însă foarte largi și cuprind în sfera lor totul, de la poveștile cu fantome până la SF. Definiția este așadar a literaturii imaginarului; dar fantasy-ul în sine are caracteristici distincte, care trasează diferența de celelalte genuri ale imaginarului.
Prima caracteristică este aceea că lumea descrisă nu este cea reală, ci una imaginată, dar care nu are nici o legătură cu Pământul, ca în cazul SF-ului. Lumile fantasy sunt mult diferite, ele fiind marcate de existența magiei și a creaturilor și raselor diferite de om. În scrierile mai recente, omul nici nu mai este amintit. Lumile fantasy sunt întemeiate pe credințe mitice, iar rasele au rădăcini în mitologiile popoarelor. Dacă vreți, putem privi fantasy-ul ca un ecou al mitologiei. Diferența este că, în fantasy, se pune un mare accent pe poveste și pe personaje, care sunt mult diferite de cele ale literaturii “clasice” (ne gândim la realism, tradiționalism, prousianism etc.) schimbate mult de cadrul în care se petrec. În fapt, fiecare temă clasică poate fi plasată în acest cadru, căpătând noi dimensiuni, care nu-și au locul în lumea reală.
Din dimensiunea mitică rezultă și alte caracteristici definitorii pentru gen. Fantasy-ul se explică prin apel la astfel de mituri și credințe, lăsând mereu loc pentru ca o nouă poveste să fie spusă. O dată ce te-a prins, mereu vei vrea să afli mai mult. Poveștile fantasy sunt înconjurate de un mister ce se pierde întotdeauna în negura primelor clipe.

Există trei sub-genuri principale în fantasy. Există fantasy clasic (high fantasy), al cărui reprezentant este, fără îndoială, J.R.R. Tolkien. Gândindu-ne la “Stăpânul Inelelor”, putem trasa ușor caracteristicile genului: acțiune de proporții, cu personaje numeroase și teme recurente care presupun luptă fizică și conflicte interioare: lupta lumină-întuneric, prietenia, iubirea etc. Poveștile din acest gen fac adesea referire la miturile și tradițiile lumii în care sunt plasate, un al doilea plan fiind însăși crearea acestor lumi. Prin poveste, ele prind viață și, mai mult, își definesc caracterul lor aparte. Un anumit tip de fantasy este cel care are ca personaje zei, îngeri, draci și alte creaturi ce fac parte în general din lumea de dincolo. Această lume intră în legătură cu lumea reală, și oamenii pot ajunge pe celălalt tărâm și înapoi. Genul se numește fantasy mitologic și este în contrast cu high fantasy, care își clădește singur mitologia. Fantasy-ul bangsian merită amintit aici, fiind un gen care prezintă lumea de după moarte și viața de dincolo. Însă cele două lumi (cea reală și cea de dincolo) sunt legate doar prin moarte. De aici, diferența de ton și tematică. Numele genului este dat după John Bangs, scriitor care a readus în prim plan genul, deși un bun exemplu este și “Divina Comedie” a lui Dante.
Un gen înrudit cu fantasy-ul clasic și mai apropiat de jocuri și comicuri decât de literatură este sword&sorcery, inventat în 1930 de către Robert E. Howard prin personajul Conan Barbarul. Putem identifica originile genului în romane precum “Cei trei mușchetari”, cu excepția că aici lipsește cadrul fantasy. Prin urmare, sword&sorcery prezintă conflicte tăioase între eroi neînfricați și vrăjitori, magi, spirite și alte creaturi ale întunericului. Imediat, gândul ne poartă la vechile basme românsești, ca Harap-Alb sau Prâslea. Caracterul violent este însă mult mai pronunțat în fantasy decât aici, eroii sunt mai puternici și mai curajoși, imagine promovată de americani, începând chiar cu Howard. Genul este redefinit și readus în atenția publicului de către Wizards of the Coast, acum 30 de ani, ca gen principal pentru Dungeons&Dragons și trilogiile literare care au însoțit acest joc. Eroii și personajele negative primesc alte coordonate, temele sunt mai variate și mai profunde. Eroii americani trec acum în comicuri și sunt clasificați drept fantasy cu super-eroi.
Revenind la Wizards, merită menționate seriile de jocuri care au apărut după succesul imens avut de Dungeons&Dragons, jocuri care au adus zeci de povești minunate, și o serie de lumi fantasy de neuitat. Genul se bazează acum pe o diversitate crescândă la nivelul lumilor, al raselor și al temelor, ilustrată de D&D și Magic The Gathering (un joc de cărți foarte popular datorită complexității și inteligenței sale). Cele mai incitante cărți fantasy sunt în general cele sword&sorcery.
În opoziție cu cele două genuri, fantasy clasic și sword&sorcery, unii scriitori, precum Terry Pratchett, construiesc un nou gen, care folosește satira și ironia la adresa fantasy-ului în general. “Lumea Disc” a lui Pratchett conține felurite aluzii la rase și lumi fantasy, sau satire și parodii pentru romane cunoscute (de exemplu Faust). Umorul este principala caracteristică, iar lumea nu este bine conturată. Accentul se pune pe acțiunile personajelor, pe întâmplări și pe dialog. Acest subgen a fost denumit fantasy comic sau low-fantasy (antonimul lui high-fantasy).
Datorită interferențelor cu celelalte genuri de literatură, fantasy-ul a cunoscut mai multe sub-genuri. Mercedes Lackey își scrie prima trilogie în jurul anilor 1980, considerată primul roman de fantasy romantic. Romanele Arrows of the Queen, Arrows Flight și Arrows Fall reprezintă primul mare succes categorisit drept fantasy romantic. Pe scurt, genul conține istoriile unor personaje feminine puternice și influente. Ca idei principale găsim, într-un fel sau altul, toleranța și diversitatea, protejarea lumii înconjurătoare etc. Tema iubirii este destul de prezentă, iar personajele sunt caracterizate mai ales din perspectiva sentimentelor.
Anumiți scriitori de fantasy și-au îndreptat atenția și spre genul SF, rezultând ceea ce se definește ca science-fantasy. Majoritatea fiind povești scurte, science fantasy nu este atât de dezvoltat, mai ales datorită opoziției dintre genuri. SF-ul explică supranaturalul, pe când fantasy-ul îl acceptă ca magie și îl amplifică, oferindu-i o dimensiune mitică. Arthur C. Clarke considera însă că orice tehnologie destul de avansată din SF poate fi considerată similară magiei din fantasy. Aici se îmbină în fapt cele două genuri. Terry Brooks are poate cea mai frumoasă trilogie science fantasy, “The Sword of Shannara”. Lumea Shannara este un amestec de magie și tehnologie, în care are loc un puternic război al raselor. Probabil cea mai cunoscută serie science fantasy este Star Wars. Chiar dacă înclină mult spre SF ca lume și anumite trăsături (nave spațiale, lasere, roboți), tema centrală este urmărită în stil fantasy: lupta dintre bine și rău, prezentată ca luptă între întuneric și lumină. Abilitățile de Jedi, săbiile laser etc. nu sunt explicate științific: ele pur și simplu există. “Forța” este magia din Star Wars, care conferă lumii un caracter mitic. În comparație, Star Trek folosește o abordare științifică a evenimentelor și a lumii; poate din această cauză nu a fost atât de popular precum creația lui George Lucas.
Un minunat exemplu de science fiction este Dragonsdawn, prima carte din seria Dragonriders of Pern, scrise de Anne McCaffrey începând cu 1988. Cartea este un altfel de amestec între SF și fantasy, începând cu colonizarea planetei Pern, pentru ca sfârșitul să ne prezinte zborul unui dragon și al stăpânului său, creație genetică a noilor locuitori de pe Pern.
Un sub-gen aparte este dark fantasy. Similar ca locație și tematică cu high fantasy, acest gen preia atmosfera cărților horror. Personajele sunt astfel vampiri, vârcolaci, fantome, oameni morți etc. Anne Rice este poate cel mai cunoscut exemplu, cu “Vampire Chronicles”. Michelle Sagara West este o altă scriitoare remarcabilă, datorită romanelor ei care prezintă figuri demonice : seriile “The Sundered” și “The Sun Sword”.
În încheiere, merită menționate direcțiile pe care o ia fantasy-ul în ziua de astăzi. Prima este ceea ce numim fantasy contemporan, care merge spre povestea fantastică gen Eliade studiată la orele de română. În lumea reală se petrec o serie de evenimente ciudate, care duc fie la descoperirea unor forțe magice, fie a unor creaturi din recuzita fantasy. Cea de-a doua direcție este întoarcerea spre genul clasic și spre construirea de lumi magice, populate de creaturi fantastice, fie ele arhetipale sau originale.




Articol de, Vlad Fratila