3.Vinul - "o victorie asupra scurgerii anemice a timpului"

Lucrul vizibil în interiorul acestei paradigme mitice, precreștină este că băutura sacră e tainică, ascunsă și totodată elixir al tinereții veșnice.
Tot vinul e legat de această constelație în tradiția semitică a lui Ghilgameș sau a lui Noe. Zeița mamă era supranumită "mama butuc de viță"; acea zeiță Sidhuri, "femeia cu vin", se identifică cu Calypso din Odiseea, zeița care locuiește în centru, în buricul mării. Vinul este simbolul vieții ascunse, al tinereții biruitoare și tainice. El e prin aceasta, și prin culoarea-i roșie, o "reabilitare tehnologică a sîngelui" expică Durand. Cercetătorul adaugă: "Sîngele recreat de către teasc e semnul unei imense victorii asupra scurgerii anemice a timpului". Mitologia vechiului Mexic ne înfățișează un interesant izomorfism între divinitatea lunară și divinitățile plurale ale beției. "Nu numai că luna reprezintă prin diversele ei faze somnul și trezirea omului beat...dar, în calitate de astru al fertilității, prezidează la belșugul recoltelor" (cf.Gilbert Durand, Antropologia, p. 324, apud Soustelle).
Whiskey-ul gaelic, geshtin-ului sumerian, toate aceste simboluri sînt denumite "apă vie", "licoare a tinereții", "arbore al vieții" (cf. Eliade, Tratat de istorie a religiilor, p.248)
Dumezil, în studiul Germains, a stabilit rolul sacramental al consumării "vinurilor" nu numai la semiți, creștini ș mai ales la mandeeni, dar și la indienii din America de Sud și la germanici. Cercetătorul a insistat asupra rolului important pe care-l joacă, la aceștia din urmă, praznicul ritual, băutul și îmbătarea colectivă. Rolul bețiilor e să creeze o legătură mistică între participanți și totodată să transforme starea mohorîtă a omului.
4. Interdicția degustării fructului fermentat din Eden - Þapul dionisiac își schimbă coarnele
Se știe că vinul este unul dintre simbolurile majore ale Bibliei. În Evanghelii, Isus Christos consacră vinul ca materie de împărtășanie. Vinul este metaforizat abundent în Cîntarea cîntărilor și pare să fie chiar o temă a acestui epitalam biblic. Iată două exemple: "... sărutările tale sînt mai bune ca vinul... mir vărsat este numele tău. De aceea fecioarele te iubesc" (I, 2-3) sau "... și eu cu drag ți-aș fi dat vin bun și must de rodii" (VIII, 2-3). Biblia recomandă foarte limpede să se consume vin, nu însă oricum și nu orice fel de vin. "Sîngele ciorchinelui" (Facerea, I, 49), acest vin va trebui scos dintr-o viță de soi bun, asemănător oamenilor lui Iuda, care sînt "sădirea dragă" a lui Dumnezeu. În cartea Epopeea vinului, în capitolul intitulat "Vița de vie și vinul - De la Noe la Pasteur", Daniel Combes comentează "Lecția beției" din Biblie. El pleacă de la un verset extras din "Facerea", IX, 20: "Atunci a început Noe să fie lucrător de pămînt și a sădit vie" comentînd: "Iată, deci, o conversiune profesională rapidă ce stă mărturie indispensabilei concilieri a misticismului și a eficacității practice în lucrurile lumii de aici."
Între paranteze, trebuie să adăugăm că un alt fenomen este evident: în primele secole ale erei noastre, expansiunea creștinismului a mers mînă în mînă cu extinderea viticulturii în Galia. Se poate vorbi, cu o oarecare reținere, despre faptul că rolul economic al băuturii, comercializarea acesteia ar putea însemna un prim pas în profanarea ulterioară a "băuturii sacre". Acest fenomen, în condițiile în care, aflăm din studiul lui Robert Flaceliere, Viața de toate zilele în Grecia secolului lui Pericle, existase în această perioadă, pentru vinurile de Thasos, de Chios, de Lesbos, de Rodos și altele, la fel de faimoase și "sacre", un control riguros al exportului, prin legi severe care sancționau fraudele, asigurîndu-se un adevărat protecționism al semnificației sacre a acestor soiuri.
Revenind la Lecția biblică a beției, cred că este important să ne oprim mai mult asupra acestui episod deoarece putem argumenta o schimbare de macaz evidentă care intervine chiar în interiorul primei paradigme a băuturii. O dată cu apariția creștinismului, cînd roadele de care se bucură omul trebuie consumate cu măsură ("Beți cu măsură și fiți veseli" - Isaia, V, 7), pentru ca bunul creștin să fie pe placul Domnului, caracterului simbolic al consumului de vin i se adaugă un puternic caracter moralizator. Nu mai poate fi vorba de orgii dionisiace, orice exces este supus interdicțiilor severe ale religiei în cauză. Să urmărim cum se desfășoară "Lecția biblică a beției" - așa cum o numește Daniel Combes: "A băut vin, și, îmbătîndu-se, s-a dezgolit în cortul său " (Facerea, IX, 21). Laconismul acestui verset - în întregime în maniera lui Moise - accentuează impresia că redactorul Facerii este interesat prea puțin de detaliile unei bune viticulturi sau de faptul că a fost vinificatorul unui strugure pe care-l meritase, așa cum părea interesat în versetul anterior, citat mai înainte, și asta pentru că "a abuzat de vinul rezultat din munca sa pînă cînd a căzut beat mort" - stare care intră în contradicție cu morala creștină.(6) De altfel, ieșit din torpoarea beției, patriarhul se împleticește. Coboară de pe piedestal, cînd îl blestemă pe nepotul său Canaan, pentru că fiul său Ham l-a vorbit de rău. În ziua potopului, Noe s-a comportat ca un genetician ce acționează sub inspirația divină. Cînd Sim și Iafet merg de-a-ndăratele spre tatăl lor umilit, întinzîndu-i o manta, ei nu joacă pentru posteritate o scenă de pantomimă în manieră italiană. Ei încearcă să-și domine emoția; pregetă pentru a reflecta la un alt aspect al misiunii tatălui lor, al acestui tată al viei, în persoana căruia ne e dată o lecție asupra beției alcoolice. Ei pricep intuitiv că abuzul de vin trebuie îndepărtat. Ca urmare ei vor fi împărțiți cu privire la această băutură, de la care unul din ei va alege să se abțină complet. Prin atitudinea lor Sim și Iafet demonstrează că au primit o lecție paternă referitoare la pudoare și la sexualitate. Beția provocată de vin distruge pe moment în ochii lui Noe și a fiilor săi ceea ce rămînea lui Adam ș Evei cînd Dumnezeu le-a schimbat destinul perechii lor, care e procrearea rasei umane. Bolnavii inconștienți au gesturi pudice, oameni cei mai josnici au un gest de pudoare, pe cînd bețivul se coboară pînă la a fi impudic. Desigur nu trebuie să se rîdă niciodată de comportamentele la beție, nici să se facă elogiul acestei stări. Dincolo de un eventual mesaj genetic și al conservării speciilor, beția lui Noe prezintă o ultimă lecție pentru cei ce se atașează de vița de vie și produsele ei: interdicția degustării fructului fermentat din Eden. "Se cuvine să ne abținem a bea vin peste măsură" îndeamnă textul biblic, fără să abdice de la morala creștină. De precizat aici este că avem de-a face cu un apolinic bazat pe o interdicție religioasă, care demonetizează "temelia dionisiacă a lumii" (Nietzsche), moment cînd Dionysos își pierde coarnele ritualice ale fizionomiei țapului, în favoarea coarnelor săgetătoare ale Diavolului. Paradisul este vîndut apolinicului. Masca beției aparține acum în întregime maleficului, păcatului, chiar dacă un Dionysos este posibil, dar tot cu măsură, în zilele de sărbătoare creștină, cînd se cinstește, dar cumva doar "în numele Domnului".