|
Biografie Eschil
Eschil (525 î.Hr.—456 î.Hr.; greacă: Αἰσχύλος) s-a născut la Elefsina în anul 525 î.e.n. Tatăl său se numea Ephorion și era descendent dintr-o familie nobilă și înstărită.
A participat la Bătălia de la Marathon (490 î.Hr.) și Salamina (480 î.Hr.) împotriva perșilor, unde a dat dovadă de curaj și devotament. Este supranumit \"părintele tragediei universale\". Tragediile lui Eschil prezintă conflicte puternice, bazate pe subiecte simple și concentrate, realizate într-un ton grav, iar eroii se află în luptă cu destinul, manifestat prin intermediul zeilor. Eschil a considerat drama (tragedia) un instrument de propagandă națională, o modalitate capabilă să trezească spectatorilor sentimente de care el însuși era profund animat: dragostea de patrie, cultul virtuții, supunerea față de zei. Eschil a introdus al doilea actor și a restrâns partea lirică în favoarea celei dramatice. A scris peste 90 de piese din care s-au păstrat doar 7: trilogia “Orestia” care cuprinde “Agamemnon”, \"Choeforele\" (Choeforoi) și \"Eumenidele\" (Eumenides), \"Cei 7 contra Tebei\" (Hepta epi Thebas), \"Prometeu încătușat\" (Prometheus desmotes) și \"Perșii\" (Persai). Eschil a murit în anul 455 î.Hr. la Gela (Sudul Siciliei).
“Perșii” este singura piesă cu subiect istoric care s-a păstrat. Eschil a fost inspirat de actualitate după ce a participat activ la război, la bătăliile de la Maraton și Salamina. Piesa este scrisă în 472 iar subiectul este povestea morții unui imperiu și a unei civilizații. O civilizație împlinită, aflată la apogeu, dar care, sufocată de propria bogăție și plenitudine, și-a pierdut resursele vitale și refuză să-și vadă propria vulnerabilitate. Opera lui Eschil relevă sensuri profunde, existențiale: cumplita și neașteptata înfrângere a puternicei mașini de război persane, la Salamina, de către o armată grecească puțin numeroasă, nu aduce cu sine doar năruirea fantasticelor ambiții de cucerire ale unui imperiu, ci și agonia unei culturi și a unei civilizații care a avut orgoliul invincibilității sale. Crezându-se atotputernic, venerându-se pe sine ca pe un zeu, având convingerea că a adus visul de aur pe pământ si refuzând dreptul la existență al celor care nu sunt aidoma lui, omul acestei civilizații își semnează propria condamnare la pierire.
|
Texte Recomandate
