Les repoussoirs
: Publié dans La vie populaire, 1891, No 3. Proză 2010-11-01 (5600 afişări)
Pagina: 1
Biografie Émile Zola
Émile Zola (n.2 aprilie 1840 – d.29 septembrie 1902) a fost un romancier francez, cel mai important exemplu al școlii naturaliste și o figură majoră a eliberării politice a Franței.
Născut la Paris, fiu al unui inginer italian, Émile Zola și-a petrecut copilăria în Aix-en-Provence și a învățat la Collège Burbon. La vârsta de 18 ani s-a întors la Paris unde a studiat la Lycée Saint-Louis. După ce a lucrat în diverse posturi de funcționar mărunt a început să scrie pentru coloana literară a unui ziar. Controversat de la bun început, el nu și-a ascuns disprețul față de Napoleon al III-lea al Franței, care s-a folosit de a doua revoluție franceză ca de un vehicul pentru a deveni împărat.
Mai mult de jumătate dintre romanele sale sunt parte dintr-un ciclu ce poartă numele de Les Rougon-Macquart. Având ca scenă cel de-al doilea imperiu francez, urmărește influența eredității asupra violenței, alcoolismului și prostituției în două ramuri ale unei familii, respectabilii Rougon și infamii Macquart, timp de cinci generații.
După propria mărturie „Doream să ilustrez, la începutul unui secol de libertate și adevăr, o familie care nu se poate abține în goana de a poseda toate bunurile pe care progresul le pune la dispoziție și care deraiază din cauza propriului avânt; convulsia fatală ce însoțește nașterea unei noi lumi.”
Zola și pictorul Paul Cézanne au fost prieteni în copilărie și în tinerețe, dar relația s-a răcit mai târziu din pricina descrierii fictive de către Zola a lui Cézanne și a vieții boeme a pictorilor în romanul L'Oeuvre (Opera, 1886).
Zola și-a riscat cariera și chiar viață pe 13 ianuarie 1898 când manifestul său J'acusse a fost publicat pe prima pagină a cotidianului parizian L'Aurore. Ziarul era condus de Ernest Vaughan și Georges Clemenceau, care au decis că acel controversat articol va avea forma unei scrisori deschise către președinte, Félix Faure. J'accuse acuza guvernul francez de antisemitism și de încarcerarea incorectă a lui Alfred Dreyfus. Zola a fost judecat pentru calomnie pentru publicarea manifestului J'accuse pe 7 februarie 1898 și a fost condamnat pe 23 februarie. Zola a declarat că osândirea și deportarea pe Insula Diavolului a căpitanului evreu Alfred Dreyfus a venit după o falsă acuzație de spionaj și a fost o eroare judiciară. Cazul, cunoscut și ca afacerea Dreyfus a divizat Franța între armata reacționară și biserică pe de o parte și societatea mai liberală pe de altă parte. Consecințele s-au manifestat timp de ani de zile, încât la a o suta aniversare a publicării articolului de către Émile Zola, cotidianul romano-catolic francez La Croix și-a cerut scuze pentru antisemitismul manifestat în timpul afacerii Dreyfus.
Zola a fost un far călăuzitor pentru Franța și scrisoarea sa a marcat un moment de cotitură în ceea ce privește afacerea Dreyfus, ducând la redeschiderea cazului căpitanului și la achitarea sa în cele din urmă. În timpul evenimentelor, Zola a fost acuzat de calomnie, condamnat și i s-a retras Legiunea de Onoare. Pentru a nu fi încarcerat el a fugit în Anglia. După puțin timp i s-a permis să se întoarcă; la timp pentru a asista la căderea guvernului. Dreyfus a fost condamnat din nou, dar în cele din urmă a fost eliberat, în mare parte datorită forței morale a argumentelor lui Zola. Acesta a spus „Adevărul este în marș și nimic nu-l va opri”. În 1906, Dreyfus a fost exonerat de către Curtea Supremă.
Piatra funerară a lui Émile Zola în cimetière Montmartre; rămășițele sale sunt acum în Pantheon.Zola a murit la Paris pe 29 septembrie 1902 din cauza unei intoxicații cu monoxid de carbon cauzat de un coș de fum blocat. Inamicii săi au fost acuzați, dar n-a fost dovedit nimic. Inițial a fost îngropat în Cimetière de Montmartre din Paris, dar pe 4 iunie 1908, la aproape șase ani de la moartea sa, rămășițele sale au fost mutate în Panthéon.
În ianuarie 1998, președintele Jaques Chirac a ținut un momorial pentru a onora centenarul manifestului J'accuse.
La Confession de Claude (1865)
Thérèse Raquin (1867)
Madeleine Férat (1868)
Le Roman Experimental (1880)
Les Rougon-Macquart
La Fortune des Rougon (1871)
La Curée (1871-2)
Le Ventre de Paris (1873)
La Conquête de Plassans (1874)
La Faute de l'Abbé Mouret (1875)
Son Excellence Eugène Rougon (1876)
L'Assommoir (1877)
Une Page d'amour(1878)
Nana (1880)
Pot-Bouille (1882)
Au Bonheur des Dames (1883)
La Joie de vivre (1884)
Germinal (1885)
L'Oeuvre (1886)
La Terre (1887)
Le Rêve (1888)
La Bête Humaine (1890)
L'Argent (1891)
La Débâcle (1892)
Le Docteur Pascal (1893)
Les Trois Villes
Lourdes (1894)
Rome (1896)
Paris (1898)
Les Quatres Evangiles
Fécondité (1899)
Travail (1901)
Vérité (1903, publicat postmortem)
Justice (neterminat)
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri.
Texte Recomandate
