O mare de vedeață în față, la dreapta, la stînga, peste tot. O mare care-și rostogolea valurile de frunze până la orizont, fără obstacolul unei case, al unui zid sau al unui drum prăfos. O mare pustie, virgină, sacră, care-și etala dulceața sălbatică în inocența singurătății. Doar soarele pătrundea acolo, năpădea luncile într-o bură aurie, străbătea aleile în goana jucăușă a razelor sale, anina în dreptul copacilor fire străvezii din pletele sale înflăcărate, bea din izvoare cu buze ca de chihlimbar care făceau apa să se înfioare. Pe sub acest praf strălucitor grădina cea mare se întindea cu o extravaganță de animal fericit, lăsat liber la capătul lumii, departe de toate și liber de toate. Era un asemenea desfrîu de frunze, o maree de ierburi atât de debordantă, că, de la un capăt la altul, totul părea ascuns, inundat, scufundat. Cât vedeai cu ochii doar plante verzi, tulpini țîșnind ca niște arteziene, mase înfuriate, perdele de pădure trase bine, mantale de plante agățătoare se târau pe pământ, și stoluri de ramuri enorme se prăvăleau din toate părțile.
Prin vegetația luxuriantă cu greu mai puteai recunoaște planul de demult al Paradou-ului. În fundal, ca un fel de amfiteatru imens, trebuie să fi fost grădina cu flori, ale cărei fântâni erau acum îngropate și seci, potecile de piatră erau frânte, scările distruse, statuile, a căror albeață se zărea prin gazonul întunecat, dărâmate. Mai departe, în spatele liniei albastre a unui fir de apă, se întindea o devălmășie de arbori fructiferi; și mai departe se înălța codrul cu adâncurile sale întunecate brăzdate de lumină. Era o pădure care redevenise virgină, ale cărei vârfuri se întindeau unul peste altul la nesfârșit, pătate cu verde gălbui și verde palid, și vedele intens al tuturor speciilor. În dreapta, pădurea acoperea niște dealuri, punctată cu pâlcuri mici de pini, și se sfârșea în tufe țepoase, în vreme ce o barieră imensă din stânci goale, îngrămădite ca rămășițele unui munte, astupa orizontul. Acolo o vegetație înflăcărată despica pământul colțuros, plante monstruoase stăteau nemișcate în arșiță, ca niște reptile adormite; o fâșie argintie, un clocot de spumă, care semăna de departe cu un praf de perle, indica o cădere de apă, sursa acelor ape linștite care curgeau atât de leneșe pe lîngă grădina cu flori. La stînga, în cele din urmă, râul curgea în mijlocul unei pajiști vaste, unde se separa în patru pârâuri care treceau capricioase pe sub papură, printre sălcii, în spatele copacilor mai înalți; și mai departe petice de iarbă prelungeau răcoare zonelor joase, un peisaj cufundat într-o ceață albăstruie, cu o rază de lumină topită încet în albstrul verzui al apusului. Paradou-ul, grădina de flori, pădurea, stâncile, apele și luncile acopereau tot cerul.