Pagina: 1
Aventura lui Miguel Littin, clandestin în Chile
: La aventura de Miguel Littín clandestine en Chile, 1986 Proză 2010-03-14 (6431 afişări)
Cronica unei morþi anunþate (rusã)
: Proză 2010-11-27 (8667 afişări)
Despre dragoste și alți demoni
: Proză 2010-03-13 (7791 afişări)
Dragostea in vremea holerei
: Proză 2006-04-28 (28885 afişări)
Eva is inside her cat
: Proză 2003-11-04 (7301 afişări)
Frunze uscate (rusã)
: Proză 2010-11-26 (7596 afişări)
Generalul în labirintul său
: Lui Alvaro Mutis, care mi-a oferit ideea de a scrie această carte. Proză 2010-03-14 (9272 afişări)
Moarte constantă dincolo de dragoste
: Proză 2010-03-16 (7440 afişări)
O zi dupã sâmbãtã (rusã)
: Proză 2010-11-26 (5754 afişări)
Povestea târfelor mele triste (integral)
: Memoria de mis putas tristes, 2004 Proză 2010-03-14 (7944 afişări)
Scrisoare
: Un geniu ne spune la revedere Proză 2002-12-02 (10732 afişări)
Toamna patriarhului (integral)
: Proză 2010-03-14 (7050 afişări)
Un domn foarte bătrîn cu niște aripi enorme
: Proză 2002-06-25 (9782 afişări)
Un veac de singuratate
: Proză 2003-03-15 (11253 afişări)
Un veac de singurãtate (rusã)
: fragment Proză 2010-11-27 (11409 afişări)
Pagina: 1 |
|
|
|
|
Biografie Gabriel García Márquez
Gabriel García Márquez (n. 6 martie 1927, Aracataca, Columbia) este un redactor și scriitor columbian, care a obținut Premiul Nobel pentru Literatură în anul 1982, pentru nuvelă și scurte istorii, unde fantasticul și realul sunt combinate într-o lume liniștită de bogată imaginație, reflectând viața și conflictele unui continent. Este cunoscut de către prieteni drept Gabo. Cel mai cunoscut roman al său este: Cien años de soledad (Un veac de singurătate).
Gabriel García Márquez s-a născut la data de 6 martie 1927, în municipiul Aracataca, aflat pe Coasta Atlantică Columbiană, ca fiu al lui Gabriel Eligio García și al Luisei Santiaga Márquez Iguarán. A fost crescut de bunicii materni, colonelul Nicolás Márquez și Tranquilina Iguarán, în Aracataca.
Copilăria sa este relatată în memoriile sale: Vivir para contarla (Sa trăiești pentru a povesti). În anul 2007 s-a întors în Aracataca, după o absență de 24 ani, pentru a primi omagiul adus în onoarea sa de către guvernul columbian la împlinirea celor 80 ani de viață și 40 de la prima publicare a celei mai cunoscute nuvele: Cien años de soledad (Un veac de singurătate).
În 1936 moare colonelul Nicolás Márquez, motiv pentru care Gabriel García Márquez vine în Sincelejo, Sucre cu părinții săi. Luni după aceea se mută în Barranquilla pentru a studia. În 1940 studiază primele clase în Colegiul San José (azi Institutul San José), după care călătorește în Zipaquirá și termină ultimii doi ani și bacalaureatul în Liceul Național de Baieți (azi Colegiul Național San Juan Bautista de La Valle), până în 1946. În 1947 se duce în Bogotá cu intenția de a studia Dreptul și Științele Politice în Universitatea Naționala din Columbia, carieră pe care o abandonează pentru a pleca în Cartagena de Indias să lucreze ca reporter la ziarul El Universal, după ce la 9 aprilie 1948 este asasinat liderul popular Jorge Eliécer Gaitán și îi sunt arse câteva din scrierile sale din pensiunea unde locuia.
La sfârșitul anului 1949 revine în Barranquilla unde lucrează ca reporter și columnist la ziarul El Heraldo. La cererea scriitorului Álvaro Mutis, García Márquez se întoarce în Bogotá în 1954 și lucrează ca reporter și critic cinematografic la ziarul El Espectador. În 1958, după ce rămâne o perioadă în Europa, Gabriel Márquez se întoarce în America Latină și rămâne în Venezuela.
În Barranquilla s-a căsătorit cu Mercedes Barcha, care foarte curând i-a dăruit doi băieți: Rodrigo (născut în 1959 în Bogotá) si Gonzalo (născut în Mexic trei ani mai târziu).
În 1960 după triumful revoluției din Cuba se duce în Havana și lucrează pentru agenția de presă creată de guvernul cubanez Presa Latină unde se împrietenește cu Ernesto Guevara.
În 1961 se instalează în New York fiind corespondent la Presa Latina. Decide să se mute în Mexic atunci când exilați cubanezi nu erau de acord cu reportajele sale, iar CIA îl critică și amenință.
În 1967, García Márquez publică cea mai celebră opera a sa: Cien años de soledad (Un veac de singurătate), istorie care povestește trăirile familiei Buendía în imaginarul sat Macondo. Opera este foarte considerată privind realismul magic.
în 1969 se instalează in Barcelona (Spania) unde trăiește mai mulți ani stabilind legături cu numeroși intelectuali.
Din 1975 locuiește în Mexic, Cartagena de indias, Havana și Paris.
În 1982 primește Premiul Nobel pentru Literatură.
în 1988 este președintele unei grupări editoriale și proprietarul revistei Revista Cambio în Columbia, dar în 2006 își vinde acțiunile.
În 2002 publică autobiografia sa intitulată: Vivir para contarla (Să trăiești și sa povestești).
În 1981 decide să se retragă în Mexic, unde locuiește până în prezent, datorită persecuțiilor politice din partea guvernului Julio César Turbay Ayala (1978-1982).
La 22 martie 2008 scriitorul columbian Gabriel García Márquez celebrează nunta de aur cu soția sa Mercedes Barcha.
Opere
Ojos de perro azul, 1950 (Ochi de câine albastru);
La Hojarasca, 1955;
Relato de un náufrago, 1955 (Povestea unui naufragiat);
El canibal, 1955 (Canibalul);
Un día después del sábado, 1955 (O zi după sâmbătă);
La mala hora, 1961 (O oră rea);
El coronel nu tiene quien le escriba, 1961 (Colonelului nu are cine să-i scrie);
Los funerales de la Mamá Grande, 1962 (Funeraliile bunicii);
Un señior muy viejo con unas alas enormes, 1966 (Un domn foarte bătrân și cu niște aripi enorme);
Cien años de soledad, 1967 (Un veac de singurătate);
Monólogo de Isabel viendo llover en Macondo, 1968 (Monologul Isabelei văzând ploaia din Macondo);
Cuando era feliz e indocumentado, 1973 (Când eram fericit și nedocumentat);
El otono del patriarca, 1975 (Toamna patriarhului);
Todos los cuentos, 1976 (Toate poveștile);
Crónica de una muerte anunciada, 1981 (Cronica unei morți anunțate);
Viva Sandino, 1982 (Trăiască Sandino);
Noticia de un secuestro, 1982 (Știri despre o răpire);
El general en su laberinto, 1989 (Generalul în labirintul său);
Vivir para contarla, 2002 (Să trăiești și să povestești);
Memorias de mis putas tristes, 2004 (Amintirile curvelor mele triste);
El rastro de tu sangre en la nieve (Urma sângelui tău pe zăpadă);
Del amor y otros demonios (Despre dragoste si alti demoni).
Premii
Premiul ESSO pentru nuvela La mala hora (1961);
Doctorat honoris causa din partea Universității din Columbia în New York, (1971);
Medalie din partea legiunii franceze din Paris (1981);
Decorația Águila Azteca în Mexic (1982);
Premiul Nobel pentru Literatură în Stockholm (1982);
Premiul de patru zeci de ani în Cenaclul Ziariștilor 1985;
Membru de onoare al institutului Caro și Cuervo în Bogotá (1993);
Doctorat honoris causa din partea Universității din Cádiz 1994).
|