www.poezie.ro.
Locul în care venim să dăm cu capul. Sau nu. Câteodată zilnic, precum un ritual inițiatic, altădată precum spălatul pe dinți. În orice caz, adictiv. Să comunicăm. Să ne arătăm. Să ne ascundem. Să ne simțim unul pe altul pulsând. Să ne confirmăm unul altuia că existăm. Să ne iubim. Să ne urâm.
Locul cu anotimpuri. Cu timp pierdut sau câștigat, cu prieteni de-o bere sau de-o viața, cu glume și zgomot, cu „ce-o-mai-fi-având-azi-de-zis-și-asta” și „mamă-eu-mă-las-de-scris-că-n-o-sa-scriu-niciodata-ca-ăla”, cu ei și cu ceilalți și prietenii și dușmanii noștri sau ai lor.

Cu mine și cu tine, de fapt.

Dacă ceva pare să se fi uitat așa global vorbind pe poezie.ro de-o vreme încoace, este faptul că DINCOLO DE CUVINTE SUNT OAMENI.

Dincolo de Silvia Caloianu NU este doar un computer care o ascunde de lume și tasteaza vorbe bune sau rele pentru cine are/n-are chef și dispoziție să asculte-citească-înjure-și-așa-mai-departe. Dincolo de Silvia Caloianu este chiar Silvia Caloianu.

Uimitor... Nu?!

Silvia Caloianu este un om care tușește, respiră, iubește, stă la coadă la pâine și vorbește la telefon, râde sănătos când are cu cine și plange amarnic la filme vechi, posedă un ceas alabstru cu o alarma imbecila care o scoală de dimineață, are o slăbiciune pentru o anumită marcă de înghețată și îi place să stea pe același scaun anume de fiecare data cand merge la cinematograf. Poate că vorbește prea mult și se agita prea tare, se implică și explică excesiv uneori. Dar asta are doar darul de a o face umana: Homo sum, et nihil humano a me...

Nu am văzut-o niciodată pe Silvia Caloianu. Dar îmi este atat de simplu să mi-o imaginez căscând dimineața când se trezeste din somn, ciufulită și ușor nedumerită, ca să-mi devină clar că ea aparține indubitabil acestei familii umane care cu generozitate ne găzduiește pe toti.

Ceea ce îmi vine greu să-mi imaginez este motivul pentru care dintr-o data, Silvia Caloianu devine reprezentantul răului însuși de pe acest sit. Poate unde a făcut exces de suflet?!


N-am văzut-o niciodată nici pe Anca Veronica Anghel. Ne-am putea imagina oare despre ea aceleași lucruri ca despre Silvia Caloianu? Hmm... Mai greu aici, pentru că ea este o persoană extrem de serioasă. Ea nu agrează vulgul. Ea iși ordonează viața conform unor reguli clare și stricte, a caror ignorare poate avea consecințe sinistre (cum ar fi, să te trezești transformat în broscuța). Ea știe sigur unde și cum vrea să ajungă în viața și în general, și doar asta îi aduce zâmbetul pe buze. Ea știe cam tot ce se presupune ca ar trebui să știe... poate chiar mai mult decât atât. Ea este... pentru ca Este.
Dar cel mai important lucru: ea nu poate greși niciodată. Ea acordă sau retrage grații conform minuțioaselor reguli îndelung șlefuite în ani de munca cu dinții scrâșnind. Drept urmare, aceste reguli sunt infailibile. ORICARE alte reguli sunt proaste, superficiale, țigănești, imorale, ilegale sau eventual îngrașă.

Ce s-a întamplat între Silvia Caloianu și Anca Veronica Anghel?
Mai nimic... Silvia Caloianu s-a nimerit la momentul nepotrivit în locul nepotrivit. Adică, dând o steluță unui text decent. Asta desigur în accepțiunea unei „anumite parți a presei” doar. Deoarece Anca Veronica Anghel nu era în generoasa dispoziție de a accepta –horreur!- ca există și alte modele și minți pe planetă... oricum, nu unele care sa merite altceva decat flit superior. Degete in jos.

Și iarăși hmmm...
Pentru ca aici intervine o capcană a minții. Mele. Mă întreb cum oare este posibil ca Anca Veronica Anghel să aibă dreptate în același timp în 2 cazuri în care ia apărarea cu aceeași fervoare unor principii contrare?! Să fie vorba despre judecarea cu măsuri diferite în funcție de cum bate vântul...

Ma refer aici la textul http://www.agonia.ro/index.php/personals/55588/index.html, în care Anca Veronica Anghel era cea „vinovată” de acordarea unei steluțe. (Pe nedrept, susțineam eu atunci)

Voi cita aici din comentariul făcut de Radu Herinean acelui text:
„Sa zicem ca sunt de acord ca acest text nu merita steluta. Totusi, comentariile voastre nu sunt de natura sa incurajeze acest autor sa scrie in continuare si sa incerce sa isi imbunatateasca stilul, ci sunt de natura sa il descurajeze si sa il trimita la bucatarie. Spre deosebire de comentariul si steluta (presupus abuzive) acordate de Anca si pe care sunt convins ca autorul le merita, cel putin pentru efort.
Cu cine ar trebui sa fiu de acord in cazul asta ? Cu cei care fac critica destructiva datorita unei stelute gratuite ? Sau cu cea care acorda o steluta gratuita pentru a incuraja un autor care a dovedit ca poate scrie mai bine ?”

Chiar așa... Cu cine ești de acord Radu în cazul ăsta?
:D



Ca un fel de epilog:

Poate suna bizar, dar chiar nu am relații extrem de apropiate cu Silvia Caloianu. Așadar, nu am scris acum despre ea dintr-o mare prietenie, ci dintr-o mare oboseală. Aceea de a intra pe sit și a constata ca iar a mai nimerit careva la mijloc între diverse jocuri și jucării ale diverselor facțiuni mai mult sau mai puțin apolitice. Sau pur și simplu, a căzut victima plictiselii generale de a nu se mai întampla nimic remarcabil în zonă, deci hai să mai aruncăm cu niște pietre într-unu’ deja compromis public, că oricum n-o să-l apere nimeni. Sau nimeni important. Și oricum, mai trece vremea...

De asemenea, nici cu structura sau conducerea sitului nu am probleme sau reclamații majore. Cu Anca Veronica Anghel am avut vreo 2 schimburi de replici din care am dedus că are un orgoliu disproporționat de mare pentru a putea dialoga omenește, așadar am evitat pe cât am putut să mă intersectez cu ea în zonă. Nu am stofă de dizident (aici e ocupat locul de Costel și uimitor, mai nou de George Brașoveanu), și nici nu îmi place să mă bat cu morile de vant. Dar câteodată poate ar fi bine ca ceva mai mulți dintre noi sa se ridice și în loc sa dea cu piatra, sa-și asume crezul cu voce tare. Ceva gen AA (alcoolicii anonimi) ar putea fi considerat extrem, deși... Eu recunosc acum și aici că am tăcut de mai multe ori decât mi-aș fi dorit. Poate din comoditate... sau din dorința de a nu ieși în față prin astfel de manifeste sociale. E drept ca nici nu-i simplu să te iei în polemici cu reprezentanții direcți ai puterii. :) Nu de alta, dar se petrece un fenomen interesant: ei devin brusc corporate (indiferent cât de mult nu se suportă ei de fapt în viața reală) când unul dintre membri este atacat “din afară”. Știu ca nu exista sisteme sociale perfecte, dar democrația este deocamdată cel mai aproape de așa ceva din tot ce avem la dispoziție. Așadar, inclusiv sistemul de conducere poezie.ro este perfectibil. Ar putea începe cu recunoașterea greșelilor în mod public, așa cum au și fost ele, greșelile, comise.

Presupun că acum pentru mine un anumit pahar se umpluse. Cu toate riscurile, inclusiv acela de a cădea în patetic, am spus ceea ce cred cu adevarat acum și aici. Și dacă tot avem dreptul și obligația de a ne asuma noi pe noi înșine, eu sunt prima care admit: da, mi s-a întâmplat să mă ia gura pe dinainte pe site, da poate am făcut oameni să sufere în mod nemeritat, și tot așa. Mai ales, am avut momente de uitare ca în ciuda aparențelor informatizate și tehnicizate, aparținem, totuși, marii familii a oamenilor.

Nu a roboților care au tot timpul dreptate. Fie ei de tip “cenzor” sau nu!