De mai multă vreme mă întreb cum pot unii oameni să scrie poezii, sau literatură în general, într-o limbă care nu este limba lor maternă. Mă întreb pentru că, deși vorbitoare de engleză, nu m-am încumetat niciodată să mă „produc” în această limbă. Motivul principal este cel al înțelegerii depline, la nivel de suflet și nu intelectual, a cuvintelor pe care le-as folosi. Dau ca exemplu cuvîntul „sunset”. Oricât l-aș răsuci, pronunța sau gâdila, nu reușește să-mi evoce imaginea respectivă pentru că îl percep doar la nivel de dicționar. Repet experiența cu sintagma „apus de soare” și imediat am imaginea unui apus cu soare roșu și nori albăstrui, mă gândesc la George Calboreanu, Delavrancea și Stefan cel Mare.
Oare acesta să fie motivul pentru care politicienii noștrii sunt pe cale să emită o lege care să interzică folosirea cuvintelor străine care au intrat în vorbirea curentă?
Știrile din seara trecută ne-au dat exemple de expresii în limba engleză folosite în mod curent în comentariile sportive, cu traducerile respective, traduceri bune dar care se lăbărțează în timp fără să mă dumirească despre ce se întâmplă în arenă. De data asta expresia „venetică” este în avantaj și nu traducerea în română care doar îmi amintește de limbajul de lemn.
Se pare că această propunere, lipsită de sens și, mai ales, de simțul ridicolului, este pe cale să devină lege fără ca cineva să fi cerut și părea noastră, a celor care o folosim și care avem dreptul, totuși, la Liberă Exprimare.
Și ca să vedeți, dacă mai era nevoie, că nimic nu e nou sub soare, am să citez din pamfletul „ ORTOGRAFIA LA BIR” al lui Păstorel Teodoreanu, volumul I „TÃMÎIE ȘI OTRAVÔ apărut în anul 1934:

„ Firma fusese impusă, ca toate firmele, la una mie lei anual. Într-o bună zi însa patronul se trezește cu o impunere de douăzeci și patru mii lei, pe motiv că e străină. Face apel. Experții consultați, sprijinindu-se pe motivul că s-a găsit cineva (nu se știe bine cine), care să traducă pe Michel în Mihai și pe Etienne în Ștefan și că la rigoare chiar lui Anatole France i s-ar putea spune Ghiță România, atâta vreme cât s-ar afla între fruntariile noastre, au opinat că trebuie să se găsească altul ( pe socoteala patronului), care să traducă (sub. aut.) și cuvântul francez . Un singur expert ingenios și conciliant, a făcut opinie separată, propunând ca vorba în litigiu să nu fie chiar tradusă, ci numai românizată, fiind scrisă așa: Șatobrian și chiar (mai bine) La Șatobrian.”

Se pare că noi am reușit să ducem ridicolul cu o treaptă mai sus.
Mă întreb dacă firme și nume de produse, înregistate ca mărci sub denumiri străine și de origine nevalahă, vor fi obligate sub această lege să-și „traducă” numele care le-au făcut celebre chiar de două secole sau mai mult. Nume ca: Siemens, Bosch, Coca-Cola, Pepsi, Orbit (hai că ăsta sună românește: exprima starea în care se afla politicul), BMW, Mercedes (aoleu!) și alți neromâni care ne-au invadat țara ( nu atât de multi cât ne-ar fi plăcut) vor avea de ales între a-și traduce numele sau a pleca din România?!
Cum să traducem „hard-ware” și „soft-ware” și în general termenii tehnici care fac parte din limbajul de zi cu zi și pe care îi „mânuim” cu atâta dexteritate. Pentru cine este această lege: pentru cei care folosesc zi de zi termenii respectivi și au nevoie de ei, sau pentru cei care nu-i știu și nici nu le pasă (și e normal să fie așa) pentru că munca și viața lor nu implică un asemenea vocabular?
De ce nu suntem îngrijorați de prețul cărților și al manualelor? Sau de starea jalnică in care se află învățământul. De ce nu se dau fuguța legi care să îndrepte toate aceste tare?
Puteți să-mi spuneți că legea se referă numai la actele publice și la mass-media. Dar gândiți-vă că și poezie.ro intră sub incidența acestei legi și ce ar însemna pentru procesul de creație, mai bun sau mai puțin bun¸ care este hobby-ul (au!) nostru sau chiar, pentru unii, rațiunea de a fi !


Have a nice day!