Primul “as” al aviației de vânătoare române

Cpt. (av.) Vasile Craiu

În 1916, când România a devenit parte beligeranta a primei conflagrații extinse la nivel mondial, arma “aviației” era încă un “copil în fașă”. Unitățile de aviație aparținând armatei române erau dotate cu avioane de tipuri și destinații tactice diferite, multe dintre ele cu resursa depășită, iar încadrarea era facută în mare parte cu militari recrutați de la alte arme și instruiți în grabă (dar bine). În acest context, pe cerul cuprins de vâlvătăi al patriei a apărut primul simbol al aviației militare: căpitanul aviator Vasile V. Craiu.
Vasile Craiu a văzut lumina zilei la Novaci, nu departe de Târgu Jiu, la 31 decembrie 1894. Tatăl său, forțat la 1873 să părăsească Ardealul natal din cauza activității sale revoluționare, i-a insuflat copilului sentimente puternice de dragoste pentru patrie și neamul românesc. Vasile, un băiețel neastâmpărat, pus mereu pe șotii, și-a dovedit încă de mic îndemânarea și inteligența, chiar dacă uneori faptele sale erau prea puțin “ortodoxe”.
Rămas orfan de tată la 15 ani, Vasile Craiu este nevoit ca, împreună cu mama și frații lui să se mute la București. Aici el studiază la liceul “Cantemir Vodă”, (acolo unde învățase și Mircea Zorileanu), într-o perioadă (1910 – 1912) în care bucureștenii erau deseori martorii demonstrațiilor de zbor ale clasicilor aviației române și mondiale: Vlaicu, Blériot, Bibescu…
Atunci are loc alegerea lui Craiu: va deveni aviator!
Din păcate pentru el, neavând vârsta majoratului, Vasile V. Craiu nu se poate (încă) înscrie la pilotaj. Devine, totuși, elev al Școlii pregătitoare de ofițeri de infanterie, singura la care putea aspira din cauza stării sale materiale modeste. Obține rezultate execelente la învățătură și este avansat elev plutonier major încă din primul an. Era anul 1913, iar Craiu era șef de promoție.
Cu gradul astfel obținut, el a participat la Campania din Bulgaria (al doilea Război balcanic), remarcându-se și obținând medalia “Avântul Tăriei”, (brevet nr. 38, la 2 ianuarie1914). În scurt timp devine sublocotenent, în urma absolvirii școlii, în acest fel primind dreptul de a se înscrie la aviație.
Vasile Craiu nu pierde nici un minut și, în timp ce servea sub drapelul Batalionului 2 Vânători, solicită și obține mutarea sa în corpul de aviație, devenind elev al Școlii militare de pilotaj de la Cotroceni. A învățat întâi în sală; disciplinele teoretice – Instrucțiuni de zbor, Topografia și citirea hărților, Navigație aeriană, Meteorologie etc. – erau predate de profesori cu experiență, printre care și Gheorghe Negrescu, C. Fotescu, Constantin Beroniade sau Andrei Popovici.
Odată cu încălzirea vremii, elevii au trecut pe câmpul de zbor. Vasile Craiu a fost repartizat la instructorul Mircea Zorileanu, care, după câteva duble, l-a clasificat: “Craiu nu e făcut să zboare”. Totuși, Craiu a perseverat. Și-a corectat toate greșelile și, la 13 august 1915, a trecut examenul de brevetare, devenind al 59-lea aviator român.
Situația internațională deosebit de grea nu i-a lăsat timp de odihnă proaspătului pilot. Vasile Craiu a zburat în continuu, pentru a-și consolida deprinderile, pentru a se perfecționa. Astfel a procedat și după ce a fost încadrat – la manșa unui Blériot de 80 C.P. – într-o escadrilă-mozaic, sub comanda lui Zorileanu. Cu această aeronavă, Craiu suferă primul său accident, căzând (18 decembrie 1915) peste o clădire a Batalionului 2 vânători, acela la care activase nu cu mult înainte.
La 15 august 1916, România a intrat în război. Corpul aviației române, cu piloții săi neexperimentați și cu vechile sale avioane s-a văzut în situația de a se confrunta cu un inamic mult mai numeros și mai bine dotat. Avioanele cu cocarde tricolore, uzate tehnic și moral, au executat misiuni diverse, de la observare la bombardament și reglaje de artilerie, neavând armament de bord, aparate de navigație, piese de schimb. Toate acestea erau compensate de curajul aviatorilor și devotamentul tehnicilor.
De abia după două luni de război - timp în care aviația noastră a înregistrat pierderi grele – din Franța se primește un lot de opt avioane de vânătoare Nieuport 10, repartizate la Băneasa pentru apărarea capitalei. Al doilea pilot român – după C. Beroniade – care a zburat un avion de vânătoare a fost Vasile Craiu. În scurt timp, avansat la gradul de locotenent ( 1 nov. 1916), Craiu primește comanda Escadrilei Nieuport 10, care în ianuarie 1917 este aruncată în focul luptelor.
De pe aerodromurile din Galați, apoi Slobozia-Conachi, aparatele escadrilei decolau pentru misiuni ca: interzicerea accesului aeronavelor inamice în spațiul aerian de deasupra liniilor române; protejarea avioanelor românești de bombardament și observație, ca și a baloanelor de cercetare; vânătoare liberă, cercetare în adâncime.
Cu noile aparate Nieuport 11 (Bébé) – aparate moderne, echipate cu motoare rotative de 80 C.P., înarmate la fel de bine ca și cele germane, piloții escadrilei executau 2-3 misiuni în fiecare zi, zburând fiecare câte 8-9 ore. Vasile Craiu, acela considerat inapt de către primul său instructor, devine în scurt timp cel mai bun acrobat al corpului român de aviație. A muncit mult pentru a ajunge la acest nivel de pregătire, a efectuat un număr mare de ore de zbor de antrenament și a studiat cu atenție avioanele inamice, învățând singur lupta aeriană. A angajat de mai multe ori lupta cu Fokker-ele nemțești, dar acestea, profitând de viteza lor superioară, au fugit de fiecare dată.
De abia la 18 martie 1917 a reușit Vasile Craiu să doboare primul său Fokker, în apropierea comunei Baldovinești (Galați). Aceasta a fost și prima victorie a unui pilot de vânătoare român. Prima dintr-un șir de câteva sute în cele două Războaie mondiale.
La 15 iunie 1917, Vasile Craiu decolează pentru a proteja un Farman 40 pilotat de Nae Iliescu-Mitralieră. În cursul unei confruntări cu două Fokker-e, românul este lovit de un glonț german în umărul drept. Reușește, totuși, să aterizeze forțat, fiind recuperat și transportat la spital de către pilotul Farman-ului. De remarcat stăpânirea de sine de care a dat dovadă Craiu în această situație grea, când a pilotat cu o singură mână.
În urma acestor două evenimente, Vasile Craiu este decorat cu ordine românești și franceze.
Revenit în luptă, Craiu obține, alături de camarazii săi din escadrila Nieuport-11 un număr de victorii aeriene mai mare decât al tuturor celorlalte escadrile de vânătoare românești. Au executat un număr de peste 500 de ieșiri – avion, totalizând mai mult de 180 de ore de zbor.
Una dintre misiunile cele mai interesante a avut loc la începutul lui august 1917. Echipajele de la escadrila Framan-5 au observat unele indicii care indicau o prezență inamică în pădurea Scovarga, în apropiere de Mărășești. Vasile Craiu a primit ordinul de a verifica acest lucru. A făcut-o realizând câteva treceri la mică altitudine deasupra pădurii, dar nu a văzut nimic deosebit. În această situație, el a lansat o bombă, a cărei explozie a provocat panică în rândul nemților, care s-au demascat, dar au și ripostat; Craiu a revenit la bază cu avionul ciuruit de numeroase gloanțe.
La 1 septembrie 1917, Vasile V. Craiu este avansat , la excepțional, la gradul de căpitan. Avea numai 23 de ani! Superiorii lui îi recunoșteau, astfel, meritele deosebite, printre care și acelea de a fi efectuat, în luna august, primele misiuni în zbor de noapte din istoria aviației noastre, la manșa unui avion care nu avea dotarea pentru zborul instrumental.
Devenise cunoscut nu numai printre colegii săi aviatori; numele său era un simbol al curajului și abnegației piloților militari. De aceea, atunci când auzeau băzâitul motorului de avion, luptătorii de la sol ridicau privirea și îl însoțeau pe zburătorul român, orice ar fi fost el, cu rugăciunile lor. Își spuneau unul altuia: “Zboară Craiu!”
După armistițiul de la 29 noiembrie 1917, misiunile reale, de luptă, au devenit o amintire. Dar pentru piloți, zborul reprezenta însăși rațiunea de a trăi. Chiar în condiții de pace, Vasile Craiu decola zilnic pentru zboruri de antrenament, care aveau ca obiectiv menținerea și perfecționarea deprinderilor de zbor.
La 24 august 1918, Vasile Craiu a decolat pentru ultima oară de pe aerodromul din Bârlad. Bébé-ul său, care în luptă nu-l trădase niciodată, în acea zi nu a mai răspuns la comenzi. După executarea unei game de figuri de acrobație, avionul s-a angajat în vrie. Pilotul a redresat cam la 100 m, dar s-a angajat din nou la 50 m, zdrobindu-se de sol. Colegii săi au ajuns repede la locul dezastrului, dar rana provocată de un șurub al mitralierei, ce i se înfipsese în frunte, a fost fatală pentru pilot.
Vasile V. Craiu a fost înmormântat la Bârlad, de unde gorjenii l-au ridicat în 1927 pentru a-l reînhuma la Târgu Jiu. Astăzi, mormântul său nu mai este cunoscut…
Amintirea și exemplul lui au rămas, însă, în amintirea aviatorilor români și a admiratorilor lor.
Pentru incontestabilele sale merite, căpitanul aviator Vasile V. Craiu a fost distins cu următoarele ordine și decorații:
- Avântul Tăriei
- Mihai Viteazu, clsa a III-a
- Coroana omâçiei cu spade, în gradul de ofițer cu panglică de Virtute Militară
- Steaua României cu spade, cu gradul de Cavaler
- Sfântul Vladimir clasa a IV-a, cu spade și fundă (decorație rusească)
- La Croix de Guerre avec palme (decorație franceză)