|
poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
 |
|
|
|
|
||
|
|
         
| |||||
| Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
 |
|
|||||
|
||||||
|
agonia 
￭ LaraicaElbaSavașiDrina 
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2006-12-01 | |
Poezia sub katiușe
de Carol Isac sursa:Ultima oră, nr.3594 Vineri, 24.11.06 Imprevizibila și infatigabila Bianca Marcovici nu putea avea momente de inactivitate nici cînd „ Haifa zidurilor de sprijin” s-a aflat sub bombardamente cu rachete ...Viața ei în poezie a continuat, între alarme și spaime, prin adăposturi subterane sau improvizate, uneori privind geamul securizate la exploziile de prin vecini. „cireșe amare sub katiușe” ( editura Haifa, 2006) evocă, prin titlu, volumul publicat în 2002 cu traduceri în germană și engleză. Poeta invită acum cititorul să se confrunte cu realitatea dură, pentru a verifica tăria imaginii poetice de a-și menține capacitatea de a trăi chiar printre sloiuri de gheață ale războiului. Desenul de pe coperta volumului sugerează această intenție, cu grația unui poem. Nimic nu pare schimbat în vocea interioară a poetei care, sub presiunea evenimentelor, nu se lasă trădată de nici un tremur și prin nici o deviere de la ritmul ei obișnuit. Din loc în loc se înregistreată doar cîte o zvâcnire datorată presiunii războiului, astfel ... „ Întîlnirea a fost uitată, războiul a șters omenia!” și drept urmare „rămân cuvinte nespuse, de după război ...chinul de după ... flașneta Katiușei! „ Uneori tensiunea clipei se resimte dar poeta parează situația: muza ei rămâne neatinsă în măreția din totdeauna: dacă la un capăt al drumului este răul întruchipat în arme ucigașe, la celălalt capăt vegează poezia. Dacă există un „mesaj” în aceste versuri din zilele cele mai fierbinți ale războiului, acesta este al continuității : „ N-ai cum să iubești atâtea femei/ și să le uiți apoi/ înlocuindu-le fără să vrei/ n-ai cum să te recunoști de cît în fața ei/ ea care nu e ba e ... ultima/ rupându-ți ființa în mii de bucăți”, este o chemare la judecata iubirii care n-ar prea avea ce căuta în plină linie de front, printre bubuituri și sub un cer înspăimântător transformat în traseu al morții. În principiu, poeta nu este de acord să trateze altfel realitatea, decât între punctele cardinale ale universului ei liric și nu se abate de la această obligație asumată. Versurile scrise în cele 30 de zile de ploaie de rachete pot fi totuși identificate la o analiză mai atentă și prin cîte o notă de asprime, n-aș zice involuntară, strecurată printre metaforele ei predilecte. La 14 august notează nervos, fără să dea atenție nuanțelor și ecourilor ce le-ar păutea avea într-un anumit timp: „armistițiu la Haifa, / un război pierdut din pelinci! / nici un semn de împăcare,/ târziul s-a solidificat/ statuia libertății mele/ libera, în sfârșit”. E o zvâcnire a auzului unei presupuse explozii, pentru că ne-o închipuim pe autoare, de altfel, în orice vreme, într-o perpetuă neliniște, mai calmă ca de obicei. În viața din afara poeziei, pentru că între stricte calcule inginerești de fiecare zi, este obligată, prin profesie, la o dublă existență, Bianca Marcovici a trăit o realitatea cireșelor sub katiușe, mărturisită într-un jurnal de război care completează atracția acestui volum.”Orice zgomot mă scoală de pe scaun, mă aruncă în abis, / sirene nefinisate, asta e... să închidem ceasul deșteptător” sau „ sora mea îmi zice să-mi țin geanta cu acte/ legată de gât/ să fac duș înainte sau după căderea katiușelor .../” Mai e ceva ce nu se poate pune în versuri oricât de meșteră este poeta, ca de pildă: „ Alaltăieri ne-am adăpostit pe casa scării și în micile camere adăpost de pe etaj. O înghesuială de zile mari! Ne-au ținut ore întregi în starea asta .... după tot felul de anunțuri la microfon să nu staționăm pe culoare, terorizați pur și simplu. La prânz ne-au dat drumul acasă. Am văzut crize de plâns, mame care sunau acasă să știe dacă copiii sânt în siguranță, familia, prietenii. Fiecare avea pe cineva în zonele în care au căzut rachete.” Sau această scenă coborâtă parcă dintr-un coșmar „ există în bloc, la parter, un fel de adăpost, în fapt o cameră rămasă nefinisată, dar cu o ușă masivă de metal. La fiecare alarmă, multe false, ne-am repezit cu toții spre această camaeră. Mame cu copii în brațe, desculți ...în pijamale, coborau pe scări la auzirea alarmei. Una din fetițe a coborât mereu cu papagalul ei în colivie. Camera nu avea scaune, cel puțin pentru mamele cu copii în brațe. Vorbeau rusește, „bistree, bistree”, ziceau pe scări!” Paralela cu unele clipe de teroare trăite în Iașul natal în timpul regimului comunist, este frapantă. Bianca Marcovici a fost prima clientă a detectorului de minciuni, de cum a fost achiziționată de Securitatea locală. Asemănările sunt uimitoare, cîteodată explozive, ele identificându-se cu „modul de a fi” al unei poete temperamentale. S-ar zice că realitatea din jurul ei se adaptează și ea, miraculos, acestor stări.
|
||||||||
|
|
|
|
|
|
|
|
|||
| |||||||||
|
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | | |||||||
| |||||||||
Texte Recomandate
|
