Vă invităm să ascultați LIVE pe Internet cenaclul de la Café Deko. Pentru a accesa emisia puteți folosi WinAmp, opțiunea "Play Url" (Ctrl - L) și introduceți adresa: http://80.97.185.191:8000 sau prin intermediul site-ului www.radiolynx.ro care este acum partenerul nostru pentru această emisiune live și probabil pentru alte emisiuni culturale pe care le vom desfășura împreună.



Duminică, 9 iulie 2006, ora 14.00, vor citi doi tineri autori de poezie, unul mai sensibil, care descoperă lumea și își dorește să fie cât mai... dreaptă, Elis Ioan, și un altul care și-a pus masca unui personaj re-inventat și care-și dorește să re-creeze lumea, Mihai Drăghicioiu.


Noi vom urmări cum se întâmplă toate acestea, ca martori și participanți, deși Elis ar dori să fim jurați, iar Mihai ar aștepta să vadă în fiecare dintre noi câte un mic grigore.


Așteptăm feedback-ul vostru în comentarii, impresii, critici, aici, pe acest articol, sau pe adresa email deko@agonia.ro!


***


Elis Ioan


de ce iubesc vânzătorii ambulanți

Pentru că unii își târâie frigiderele pe roți ca și când
acolo ar crește pui de elefanți cărora noaptea le cade un colț de fildeș
ei nu sângerează niciodată. le răsare o floare de cactus violet
la temperaturi mari deschid capacul și vând în buchete înghețată de vișine

pentru că alții au în plămâni baloane rotunde ca mirarea
pe vreme de furtună se umflă cu nisip, ei înnoadă la capătul lor vene
să nu mai curgă nici o picătură din ce ar fi putut să fie
le înalță repede ca pe zmeiele chinezești din parcuri
le înțeapă cu bețigașe și se împrăștie flori de cireș
eu visez că am cumpărat iarna

dar vânzătorii ambulanți iubesc femeile cu sânii mari
ca sa îi muște și ei să unduiască piscine cu ape curgătoare
să tragă la marginea lor măsuțe și scaune de plastic alb
să își înmoaie degetele de la picioare, să le crească pene multe
și negre să nu mai zboare niciodată și să adoarmă sărutați așa.



limbuiește-mă

ce simplu mă deschizi
te zidești în mine răsuflare peste răsuflare
ridicat pe vârfuri îmi gâdili bolta palatină cu nasul
eu strănut nopțile în care trecătorii au vreme să scoată limba la mine

tăcerea mă prinde în timp ce tăinuiesc desaga cu limbi tăiate
îmi deschide gura și mi le vâră pe gât, sub piele
turnul babel trosnește printre așchii de lumină care îmi urlă toate cu vocea ta

nimic nu se dărâmă



tu muști din ploi


apele strâng roțile trenului și le înghesuie în valize
mi le aruncă în spinare dar eu știu că sunt baloane cu heliu
care se înalță până la Sf Petru și-l gâdilă în tălpi

hohotește pe sub aură și învârte cheia în așteptări
ele se desfac deasupra noastră risipind confetti violet
tu alergi spre mine când cireșii amari
îmbracă hăurile în viermi de mătase

apoi tăcem



noi, animale pe moarte

ghemuită iubirea
în masca de fildeș

din uterul meu
îmi strigă să nasc

cuvinte
animale pe moarte

să ne plămădească ele
sângerând ochiul drept




de ce iubesc bărbații cu picioare lungi

pentru că dimineața mă contorsionez până încap în fanteziile lor
le intru prin unghii, sunt guliver si am uriașul meu
seara mă întind, îmi trosnesc fălcile și le adorm în călcâi
ei se așează pe un scăunel, își desfac șireturile,
își scot picioarele la aer, își contemplă degetele mari
atunci mor puțin și mirosul meu cojește zugrăveala pereților
își schimbă șosetele, mă scufundă în apă și săpun
dar eu nu le trec cu nici un supliciu

pentru că am învățat povara puricelui
când mă rătăcesc în firele de păr de pe gambe
și îmi fac culcuș în spatele genunchiului
sunt un animal mic și ușor de crescut
nu cer aproape nimic,
ei știu că sunt acolo când îi deranjează
o pișcătura ușoară și lovesc cu palma
eu țopăi, doar m-am hrănit cu sângele lor

unii dintre ceilalți bărbați iubesc alte femei
chircite precum o cocoașă ce le îndoaie șira spinării
calcă pe vârfuri astfel încât ele să nu moară când le ajung în tălpi
și ei să nu mai plece la războaie pentru că au platfus
apoi se tot chinuie să-și spele picioarele




iubitul meu nu moare
no one gets out alive


Ni s-au făcut țăndări ochii de sticlă când ne-am ciocnit
eu pictam icoane în ulei, tu lipeai afișe cu „asta nu este viața mea”

acum ne cresc oglinzi în care ne vedem doar unul pe celălalt
restul lumii se privește la fel de rogvaiv cum era

din laptele absențelor tale cresc pruncii îmi murmură
să-mi rostogolesc așteptările scorburi în care tu să mă iubești

ca în nopțile polare în care scriai cu briceagul pe coapsa mea
și numele noastre se prelingeau într-o singură pereche de brațe

ațipesc cu urechea lipită de burta păcatelor mele
ce desenează cu unghia în scrumieră pui de șoareci

ei visează întotdeauna că vor fi lilieci. Atunci vii tu
mă găsești atârnată, pâlpâind ca un neon și stingi lumina.



înghite-mă iubite!


ar fi trebuit să mă cheme Blanca
sub rochia neagră să mi se hârjonească diminețile

dar ele își înfig ghearele în coapse
mă despart în vocale rotunde și mestecă hălcile

nu am știut să le pun botniță, să strâng lesa

ocnașii îmi ling sarea de pe brațe
mă bălăcesc în saliva lor ca în Marea Moartă

în mine se ard manuscrise

ar fi trebuit ca din grumaz să îmi picure firimituri și vin
tu să stai cu gura deschisă, împărtășindu-te



când mă dezbraci

nu înțeleg niciodată cum amesteci literele alfabetului,
le învârți pe degete ți le îndeși în gură și le molfăi,
apoi le umfli ca pe baloane ca să le scuipi în borcanul cu formol
în care conservi câteva broaște râioase ce nu s-au transformat în prinți

eu știu. mecanismul asta nu are nimic în comun cu ceasurile elvețiene sau ciocolata
într-o zi broaștele tale își vor îndesa mațele la loc, își vor coase burta,
vor sorbi chimicala, deșurubând capacul lumii în care le-ai forțat să trăiască
pentru că în visele tale toți caii verzi care au picioarele rupte se împușcă

va fi o lume de broaște intrate rapid în tastatură
și te vor mușca de ochi atunci când mă dezbraci.




go under

Sub pielea mea e scufundată Atlantida
și doar un singur astronom
care rotește Luna și spumează
valurile mareelor sparte în ochiul negru

numără pe degete aure sfâșierilor
ca și când inima mea ar fi Saturn cu inelele sale
felinare prin artere să lumineze orbirea
telescopului cu parfum de feromoni

vulcanii stinși își înghit propria lavă
ca pe salivă apoi o scuipă în plămâni
fumul îmi aduce nopțile când liniștea
își înfige colții în hălcile mele

atunci nu mai știu să-mi scad și adun locuitorii
îmi trag scăunelul lângă el
îmi împăturesc vechiturile în năframa bunicii
și visez că va găsi până la urmă planeta
cât vârful de ac în care să ne înfigem umbrele



apartamentul 13

În buzunarul stâng ții cheia de argint
care deschide voaluri să îți dezvăluie lemnul
înnegrit al mansardei noastre
în salon o ceașcă de ceai aburindă

am stors o lună amară să fie atât de verde

brațele fotoliului te scufundă
într-un nod pescăresc
care te întinde între două valuri
și trupul tău e bac...pene albe, negre

eu culeg spuma mării si îți îmbrac hăurile

ferestrele rodesc îngeri de apă
ce înfloresc iasomia pe urma pașilor tăi
aerul rece îți scutură miresmele
în visul cu ninsori la gura sobei

nu mă teme iubite, am renăscut în tine.



***


Mihai Drăghicioiu



grigor aeternus


grigore inventează lumea

copilul strânge un dumnezeu în mână
copilul își roade oasele
copilul își înghite stomacul

titanul răspunde din toată carnea
grigore tânăr nihilist
te-am controlat tot timpul
și de fiecare dată ai murit

mi-a fost milă de tine, tată
n-am vrut să respir
de teamă să nu strivesc aerul

grigore rostogolește lumea
până cade în prăpastie


grigore de unul singur
grigore răzbate din coșciug
iubito ți-am făurit un buchet
de copii
dar s-au ofilit până ai apărut




grigor mortis


grigore gândește la fundul oceanului

cu sufletul său incorporeal
care este
și mereu va fi
grigore întrerupe transmisia pentru un anunț
doamnelor și domnilor grigore a întrerupt transmisia
de unul singur



negrigoruni

grigore se naște din pântecul său de fier

grigore
dumnezeu să-l ierte pe dumnezeu era supărat

grigore
cu obiectivul său obiectiv
el avea o scorbură în creier și-i plăcea să-și odihnească acolo trupul

cu penisul lui mereu atașat
grigore cu sprânceana lui dată la maxim

copilul mănâncă lumea se vomită pe el însuși

grigore scrâșnește din frunte

copilul își bate inima

grigore prin venele sale țâșnește sângele

copilul își scobește pieptul

grigore își întoare ochii pe dos

copilul își găsește locul prin mormântul terrei




recopilarea

copilul înghite pe dumnezeu
apoi se linge pe frunte




copilus

gândacul simte un deget umed pe spatele lui de fier

"copil mic prost și invincibil
nu-ți decupa organele genitale
sunt oameni care vor avea nevoie de ele"

gândacul se ruginează și pleacă




regrigorarea

grigore își numără cadavrul
copilul își sărută creierul
grigore legat de jur împrejur cu grigore
copilul își mestecă dinții




grigore din grigore


bătrânul înțelept
a construit un om complet din fier
iar ca să nu ruginească
i-a instalat un suflet

grigore
inginerul nostru
căci despre el este vorba
despre grigore inginerul
despre el vorbim
și-aș bate apa-n piuă dacă aș spune iar că vorbim despre inginerul grigore

grigore desface capacul la craniul său șlefuit
creierul lui vărsat se zbate într-o baltă de gânduri

grigore
cu sexul său invincibil
cu penisul său omnipotent
cu pula lui de fier

grigore se moare

copilul rupe bucăți din grigore
grigore rupe bucăți din el însuși




rex grigoris


copilul își înghite creierul

grigore e o combinație între grigore și grigore
grigore își înnoadă palmele

copilul își înghite craniul

grigore este propria umbră
grigore își curge sângele

copilul se mestecă

grigore este propriul pământ
și din el crește iarba
grigore e un perete
și prin el trece dumnezeu

copilul se decupează




copilul non grigore

copilul mănâncă inima copilului

copilul colcăie prin propriile măruntaie

copilul naște copii din vaginul lui dumnezeu

grigore se moare




lumea lui grigore


copilul revine cu ochii sparți

grigore
cu ochii lui oacheși
dacă ar avea o gură ar ține-o închisă

grigore
cu fața lui numai frunte

copilul mânjește pereții cu creierul său dulce




grigore omul


grigore se întâmplă

grigore își taie fruntea țâșnește carnea copilului
copilul își taie burta țâșnește creier după creier

grigore fuge după el însuși