Cel de-al patrulea album Antimatter, "Leaving Eden", se diferențiază în mod clar față de albumul precedent "Planetary Confinement" din 2005, dovedind progresul muzical al trupei sub toate aspectele, prin acest album despre care se poate spune fără nicio reținere că este unul matur, complet, întreg. În cele nouă melodii se resimt particularitățile de compoziție ale lui Mike Moss, aflat pentru prima oară fără partenerul său, Duncan Patterson, care în 2005 s-a dedicat carierei solo. Rămas să coordoneze ultimul proiect Antimatter, Moss debordează de o forță impresionantă în alegerea mărcilor vocale, scoțând în relief o serie de nuanțe proprii: întunecate, melancolice, introspective, dar și creatoare de spații largi, toate acestea fiind potențate și valorificate de elementele provenite din Anathema, cum ar fi pauzele silențioase urmate de intrările subite de chitară electrică sau acustică. Alte elemente care fortifică acest album sunt date de participarea la vioară a lui Rachel Brewster în melodiile "Another face in the window", "Fighting for a lost cause" sau "Landlocked", precum și de contribuția la chitară și la pian a membrului Anathema, Danny Cavanagh, toate aceste stiluri și personalități contribuind la realizarea specificului rock acustic și alternativ al albumului, cu unele părți atmosferice, reducând simțitor elementele electronice și ambientale, dar plusând chitara electrică - acesta fiind modul în care este susținută, în special, partea lirică. Momentele de intercalare dintre vocea lui Moss și chitara electrică realizează o atmosferă apropiată de doom metal, aerisită ca tehnică și sigur implementată, ca de exemplu în melodia "Leaving Eden", care dă și titlul celui mai bun material lansat până acum de Antimatter. Pe lângă acest fapt, Mike Moss își confirmă incontestabil talentul în absența lui Duncan Patterson. Versurile sunt inspirate din viața lui Mike, iar albumul nu se poate asculta, cât și pe Antimatter, în general, fără să nu fi trecut străzile poeziei de natură decadentistă ale cărei resurse au fost exploatate de Baudelaire, și, eventual, în ciuda multelor semne de întrebare, Verlaine, și dacă nu ajungi, măcar întâmplător, într-o realitate alternativă în care corzile searbădului și ale neputinței sunt întinse la maxim în modul wastelande-ului lui T.S. Eliot. Practic, de la versuri până la starea de rotire concentrică atrasă de teluric cu toate valorizările lui negative, Antimatter se mișcă în zona unei lumi posibile, dar greu de locuit, și de aceea populate mai mult cu obstacole decât cu oameni. În fond, afecțiunea, apropierea, căldura, și, în ultimă instanță, erotismul, devin aici curse întinse de o forță mai puternică decât gravitația ("The weight of the world"), aparținând, întru totul, acelui regim nocturn al imaginii în care fiecare cuvânt își găsește sensul în semnificația sa antinomică. De aceea, aici, apropierea generează o și mai violentă reacție de respingere, iar solidaritatea este o mască a închistării, a unei viețuiri și supraviețuiri lipsite de suport. Dar, și mai interesant este că toate aceste cutume ale existenței individuale nu degenerează aici într-un discurs frizând absurdul, pierderea granițelor dintre logic și alogic, defamiliarizarea, încriptarea, ba dimpotrivă, urmează aliniamentul propice unui mesaj pe cât de explicit, pe atât de tulburător, a unei experiențe riscante - chiar și atunci când intenționalitatea "lirică" nu este dublată (potențată chiar) de avantajele unei puneri în scenă. Astfel, o piesă ca "The Last Laugh" (albumul "Saviour", 2001) urmărește de la început până la final producerea unui efect retoric tradus printr-un paralelism între "hărțuirea", violența, agresivitatea interogațiilor și a invocațiilor, și detașarea aproape serenă, conținând - ca strat subsidiar - o esență dulce-amăruie a dezarmării în fața a ceea ce nu poate fi pătruns.


[Antimatter - Leaving Eden, 2007]

Tracklist:
01. Redemption
02. Another Face In A Window
03. Ghosts
04. The Freak Show
05. Landlocked
06. Conspire
07. Leaving Eden
08. The Immaculate Misconception
09. Fighting For A Lost Cause



publicat în Egophobia #16